O ZI CA CELELALTE…

Astăzi, ni s-a trezit Ziua voioasă….
Tiptil s-a strecurat din pat de nori…
Cu pași de vals și piruete, grațioasă,
La fereastra cerului, privind-o somnoroasă,
Gândea la lume, cum să-i trimită zori !

Încet a scormonit o rază de lumină,
Alunecând pe creste, dealuri și adormit oraș,
Ce încă huzurea în somnu-adânc ce-alină,
Sperând în vise dulci, o zi cât mai senină,
O lume minunată, unde-a găsit sălaș !

S-a răspândit Ziua printre cotloane și grădini,
Printre case, pe străzi s-a scurs, pe caldarâm…
Din somn, trezind vrăbii în pomi cu fructe plini
Și cu lătrat voios al vagabonzilor de câini,
A alungat a nopții umbră, pe un alt tărâm !

Coroană de soare lucitor și-a prins în plete,
Împrăștiind lumii buchet de culori trandafirii…
Din acelea, ce Zeii doar, cu-ale lor palete,
Le lasă pe pânza Universului, pe șevalete,
Ca la sărbătoarea cea mare, de Florii !

În mâini gingașe ținea un paneraș cu daruri,
Ciocnindu-ne la geam, la fiecare-n parte…
Și mie mi-a dat buzna, chiar adineauri,
Lăsându-mi pe pervaz un joc de zaruri,
Să văd ce-oi câștiga din visele-mi deșarte !

Am primit și eu, așa cum cred ca fiecare,
Răvaș întreg, cu numai obligații și probleme…
Cu griji, angoase, îndoieli, fără-nduplecare,
Să le rezolv din zori și până la-ntunecare,
Că mâine, Ziua iar va bate-n geam, devreme,
La datorie să ne cheme…

BARCA PE VALURI ÎN ASFINȚIT pictura pe pânza în ulei de Anna-Nora Rotaru

inclusă în vol. de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

PRIN STINSELE APUSURI…

Amurgul tremură, se stinge și tăcerea mă inundă…
Nici țipăt de-albatroși n-auzi, de gât i-a sugrumat…
Sub linia orizontului, roș soarele-ncet se-afundă,
Cătând sub fruntea munților, un loc să se ascundă
Și-n marea gândurilor mele, răzbat valul înspumat,
Voind să mă renasc din mine, din visu-mi destrămat…

Se-ascunde în abis lumina, pan’ la ultima-i fărâmă,
Părăsind ziua zdrelită, să se prelingă în șuvoaie…
Luând cu ea-mpreună, speranțele cum se dărâmă,
Purtate-n larg, departe, corăbii, fără de parâmă
Și visele-n grămezi, adunate-n lungi convoaie,
Mai mult le-nmoaie valul, le rupe vântul, le îndoaie…

Doar eu rămân cu amintirea și tu doar cu uitarea…
Tăceri negre se-adună, din cuvinte ce n-am spus…
E noapte-adâncă-n gândul meu, nu vede cugetarea,
Că mi-am pierdut simțirea-n îndelungă așteptarea
Și tot ce-n minte-mi am avut, cu-apusurile a apus,
De gheara întunericului și ciocul lui de fier răpus…

Doar vântul mai îngână, un menuet, o psalmodie,
La o altă zi murită, cu-așteptări sterpe prin gânduri…
Cu cerul presărat de candele, mi-aprind una și mie,
Deșertul sufletului să-mi lumineze și-a inimii chindie…
Din rătăcirile prin amintiri, ca zațul, prin străfunduri,
Din scrum și rămășițe, răsar cuvinte printre rânduri…

UN PUMN DE NISIP

De pe malul înspumat al mării Egee,
Cu sufletul pierdut în Nicăieri sau Infinit,
Cu ochii larg deschiși spre Căi Lactee,
Caut cuvinte să le-adun scriind o epopee,
Dintr-un trecut rămas în ieri și surghiunit,
În Univers nemărginit…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Pe arca gândurilor mele (versuri)” →