Adevărul fiind Dumnezeu, obligă Omul care-I poartă chipul să-şi dăltuiască o conştiinţă morală permanentă, veghetoare, mistică şi responsabilă metafizic întru libertatea totală pentru slujirea Domnului, a Neamului, a comunităţii prezente şi a sa.

   Nu este important de ştiut, ci vital, atunci când nu e vorba despre tine sau despre el, nici despre ei, ci despre Noi, despre Naţiune, respectiv despre Neam, că Adevărul, indiferent cât de greu se ajunge la El deoarece nu prea intră în graţiile tuturor, El-Adevărul rămâne acelaşi prin sine, mustind de dumnezeire, onorând însă şi pe cei puţini care vin să se așeze sub strălucirea luminii Sale.

   Pentru pământenii temerari, respectiv pentru dacoromâni, a mărturisi întru Adevăr este un act, un fapt de adevărată nebunie mistică, fiindcă dincolo de aura dezvăluirii se întrevede minciuna care a îngrozit o naţie ori lumea întreagă mutilând-o moral.

   Slujind Adevărul, posezi libertatea de a te împlini sufleteşte, de a te întări luptând pentru dreptate şi de a te putea exprima în dreapta credinţă, mărturisindu-ţi public iubirea, nu pentru sine, nu pentru noi înşine, ci pentru Dumnezeu şi Neam.

   Suntem datori cu o moarte curată şi eroică pentru a ne trăi apoi viaţa de după viaţă.

   În prima mare etapă a vieţii, cei ce slujesc Adevărul, lipsiţi fiind aproape tot timpul de apărare legală, sunt discreditaţi, calomniaţi şi defăimaţi, fiindcă „greii pământului”, oportuniştii politici, politrucii, obedienţi iluminaţilor, care i-au ajutat să parvină şi să vândă tot ce înseamnă Cer şi Patrie, Aur, Moşi şi Strămoşi, ignoră cu desăvârşire Cerul şi pe cei care mai au încă privirea îndreptată spre înaltele zări.

   Durerea devine mai acută şi rana se adânceşte mai mult, când alături de politicianişti, vezi şi istorici şi teologi şi intelectuali şi oameni de cultură care i-au atitudine făţişă faţă de cei prigoniţi, faţă de cei persecutaţi, faţă de adevăraţii eroi, martiri, mărturisitori şi sfinţi.

    Faţă de adevărul însuşi! Adică de Dumnezeu!

   Realitatea, oricât de camuflată ar fi, ei o cunosc, dar nu vor să o aducă sub Adevăr.

   Pământul nostru sacru cu pădurile lui, cu munţii lui, cu peşterile lui, cu văile lui, cu apele lui, cu tunelurile lui, cu cimitirele lui, cu gropile comune ştiute ori nu, musteşte de eroi, de martiri, de cuvioşi şi de sfinţi, care obligă la mărturisire, la Adevăr.

   La mărturisirea întru Adevăr pentru vieţile şi jertfele lor curate, dar tot la Adevăr împotriva iudaismului, sionismului, ateismului, marxist-leninismului, socialismului, liberalismului, comunismului, neoliberalismului, neocomunismului, ecumenismului.

   Pleroma mărturisirii fiecăruia în parte şi a tuturor deopotrivă este mult superficială în raport cu Adevărul, fiindcă emoţiile trăite, intensităţile îndurate, complexitatea suferinţei depăşeşte peste măsură posibilităţile toate de exprimare.

   Ţara noastră fostă Dacoromânia Tainică, devenită o Republică a Penitenciarelor a transformat temniţele, lagărele şi închisorile în laboratoare specializate pentru „reeducarea”, „duşmanilor regimului”, prin regim străin, vrăjmaş, samavolnic, totalitar.

   În cadrul marilor prigoane şi deselor persecuţii s-au exercitat asupra adevăraţilor Fii ai Naţiei, presiuni care au fost cu adevărat bestiale, dar şi satanic geniale.

   Cu tot infernul declanşat asupra purtătorilor de ideal, de lumină, de iubire, de adevăr, de dreptate, de sfinţenie foarte mulţi au rezistat şi mulţi au supravieţuit.

   Au fost eroi-martiri care au depăşit satanicele chinuri, rămânând curaţi în Adevăr.

   În toţi acei Oameni, Hristos a înviat! Hristos a mărturisit! Hristos mărturiseşte!

   Oamenii au fost înrobiţi de prigonitori, dar spiritul lor a rămas liber întru Adevăr!

   Poporul a fost supus puterilor dictatoriale, dar Naţia stă sub libertatea credinţei.

   Adevărul în cele din urmă va triumfa, dar până atunci persecuţiile religioase prigonesc Libertatea şi o dată cu ea Adevărul.

   Toate mecanismele de propagare a nihilismului, a materialismului, a ateismului, a neadevărului despre trecut, zdrobesc acest prezent pentru a ne frânge viitorul.

   Toate forţele oculte cu legiunile lor de supuşi, de laşi creştini, continuă asediul lepădării de noi înşine, al descompunerii ca persoană, al muririi sufleteşte.

   Generaţiile care au urmat, care se nasc, şi cresc au pretenţia că sunt români, dar ei nu mai au nici suflet românesc şi nici conştiinţă creştină.

   Prin aceste generaţii altoite cu democraţia liberului arbitru, sau a comunităţii europene, sufletul ortodox al Neamului moare.

   Dacoromânii trebuie să-şi regăsească sufletele întru Adevăr, să-şi reorienteze valorile ortodoxiei, să se asume libertăţii lui Dumnezeu.

   Pentru acest postulat, apostolat este absolută nevoie de trăire adevărată, triadică.

   Trei noţiuni profunde, fundamentale şi absolute aprind, cuprind şi întregesc sufletul dac naţionalist: Om, Român, Creştin.

   Perspectivele unui imperiu iudaic, moştenitor al celui comunist, care se întrevede triumfător în acest mileniu, declanşează un val nimicitor care va pune stăpânire pe întreaga omenire aflată în derivă cu menirea sa.

   Neomarxismul cu „faţă” umană, humanoidul deci, călăuzit de iudeo-sionism şi-a întins tentacolele peste tot. Francmasoneria manevrează sub mister tulburând apele.

   Cea mai înaltă tribună prin care se răspândeşte neomarxismul acum este Biserica.

   Toate partidele politice zică-se creştine, dau de fapt onorul ateismului marxist.

   Iudaismul-sionist organizează parada intrării pe sub arcul de triumf al marxismului.

   Nu există nici o forţă morală, socială, politică, religioasă, nici o idee, nici o doctrină, nici o personalitate care să contracareze marxismul, nici pe plan intern şi nici extern.

   Democraţia occidentală, unde au toate drepturile marxiştii s-a încuscrit cu demonocraţia orientală unde numai marxiştii au drepturi.

    Pe toate cele cinci continente se aşteaptă deci, întronizarea iudeo-sionismului, aşa cum foarte clar a întrezărit-o contemporanul nostru Sfântul Serafim Rose.

   „Vor dispărea ţările, căci va fi o unică ordine mondială. Vor dispărea statele, care vor fi preluate de activul de partid. Vor dispărea armatele, căci puterea centrală va dispune de forţă fără opoziţie. Va dispărea Biserica, fiind înlocuită de ştiinţa marxistă. Conştiinţele vor fi formate de puterea centrală. Gândirea, creaţia vor fi strict marxiste. Ştiinţă nu va exista în afara marxismului. Fiecare om va fi programat câte necesităţi are şi câtă capacitate de muncă datorează. Toţi oamenii vor fi supuşi unui riguros control. Va exista o singură idee, o singură orânduire, o singură putere, un singur popor… Comunismul nu are răspunsul final, pentru că e ceva cu totul negativ şi deci nu poate cuceri lumea, aducându-i fericirea, aşa cum pretinde. Dar el pregăteşte terenul pentru un lucru foarte important care trebuie să se producă înainte de sfârşitul lumii: guvernul mondial unic şi unificat, din care creştinismul a fost cumva dat afară.” (Ierom. Damaschin, Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose, Bucureşti-2005, p. 849)

   Aşadar, Protocoalele Înţelepţilor Sionului nu este prima mărturisire despre tendinţa suverană mondialistă a iudaismului, ci între miile de năzuinţe despre acest fapt, dar exprimă o teză doctrinară foarte bine intenţionată, foarte responsabilă, profund elaborată, foarte clară, foarte precisă şi încă foarte misterioasă în acelaşi timp.

   Cei care au tratat cu destulă uşurinţă, chiar cu foarte multă nepăsare chimvalele răsunătoare-devastatoare ale funestului Talmud, alăutele Kehillahului-Cahalului, tamburinele Francmasoneriei şi învăţămintele Protocoalelor au fost chiar naivii de creştini ortodocşi, prin oamenii lor politici, prin înaltele feţe bisericeşti, prin teologi, prin scriitori, prin intelectuali de marcă ori erudiţi ai culturii ortodoxe.

   Fiecare dintre toţi aceştia au măsurat cu masura lor, nu cu măsura măsurii.

   Fiecare a interceptat o anumită nelinişte, o anumită apăsare, o anumită îngrijorare, dar n-au mers mai departe decât foarte puţini pentru a se dedica unei cercetări mai ample, unui studiu mai aprofundat, unei adâncimi mai cuprinzătoarea, pentru a pătrunde dincolo de invizibil, unde se conturează scopul şi obiectivele iudeo-sioniste.

   Unul dintre marii cutezători care s-a apropiat de ţinta Noii Ordini Mondiale, de NOVUS ORDO SECLORUM a fost mareşalul german Erich Ludendorff (1865-1937): „Dacă vom studia cu de-amănuntul istoria poporului evreu, organizaţiile lui, felul său de a lupta, vom ajunge să scriem altfel istoria lumii. Această schimbare în tratarea istoriei va fi cu atât mai mare, cu cât ne apropiem de actualitate.” (E. Ludendorff, „Kriegfuhrung und Politik”, ediţia a II-a, 1922, p. 51)

   Cum Talmudul nu prea este accesibil decât rabinilor şi iluminaţilor sionişti, descoperirea epocală a Protocoalelor a condus la deconspirarea Marii Conjuraţii iudaice care, dezbate planuri şi proiecte milenare mondialiste, ce dezvăluie de fapt, o conducere elitistă, misterioasă, ocultă, care are un program unitar, cu caracter universal pentru toate statele în care există comunităţi evreieşti.

   Tot Protocoalele ne descoperă că principiile fundamentale ale Masoneriei: libertate, egalitate, fraternitate, nu au aceeaşi tâlcuire precum cele ale Creştinismului, căci esenţa lor pulsează din Talmud, din Cahal.

   Libertatea nu poate să existe decât în principiul Autorităţii supreme, iar egalitatea ţine doar de utopie sau de închipuire.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a VII-a) – Concluzii” →