Nina TĂRCHILĂ: Poesis

Sunt doar un om …

 

dac-aş putea m-aş vindeca de cer,
de legănarea zborului din gând,
şi răsfirându-mi clipa peste câmpuri,
sub tălpi desculţe-aş murmura pământ.
m-aş naşte iar poate-ntr-un fir de iarbă
cu braţu-ntins sublim printre cicori,
să nu mai ştiu de-i trupul meu albastru
sau e doar cerul care-a curs pe flori.
să-nvăţ beţia tandră a tăcerii,
neliniştea de tine să n-o ştiu,
cu răsăriturile să-mi îmbrac nimicul,
poem de viaţă-n ochii tăi să fiu.
însă-s doar om – din trupul meu se scurge
un fir de timp stingher şi-nrobitor,
rugina scârţâie prin sunetele clipei
şi toate lacrimile lumii mă mai dor.

cu răni de cer pe trupul de pământ,
sunt doar un om – fir de nisip și-atât.

 

Cântec candid

 

pierdută-n vară-s ca-ntr-un dor de-acasă
ce-ar zbuciuma şi marea în străfunduri,
de-atâtea zări cu păsări dând din aripi
de-albastru nici n-ai cum să mă mai scuturi.
în ochii mei râd ţărmuri însorite
sub ora pură-a viselor dintâi
de-ţi ameţesc cărările sub frunte
că şi de-ai vrea să pleci, tot mai rămâi.
de-atâta iarbă lunecând sub rouă
mi-s zorii verzi când îmi foşnesc a soare,
miroase-a fructe tinere-n livezi
iar eu mă spăl de semne de-ntrebare
şi-apoi te iau de mână despicând
neliniştile cu un roi de fluturi …
nu te mira! e-atâta vară-n mine
că de senin n-ai cum să mă mai scuturi!

–––––––––––––-

Nina TĂRCHILĂ

Timisoara

11 iunie, 2018

Lasă un răspuns