Mă topește avatar
Pe un colț de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuș vărsată,
Albastră,tristă și-ngândurată
Cursă din călimara inimii.
Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei…
Pentru candela privirii de miei
Ce așteaptă răstignire-n fire!
Să se înalțe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.
Închinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfințit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre și vremi departe.
Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici…
Să-i nască în priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!
Ei, lacrimă albastră de înger
Care m-a făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universal
Poeziei mele de piatră rece
Pe unde ea,când zâmbind trece
Mă topește avatar în quasar
Din al meu zero absolut de ghețar
de mercur
Florile moarte ale iubirii
Răsfirat nectar de zori
Din câmpia stelelor
Într-un curcubeu de flori
Spintecau inima în zări
Astrele fremătau
În verzi nuferi ancestrali
Plângeau în ruguri de trestie
Fulguind în Perseide de mistral
Pe aripi de negre lebede
În busuioc de ciocârlii
În parfum de trandafiri
În lacrima sfintei iubiri
Comete răvăşeau soarele
Misterioase amazoane
Călare pe unicorni albi
Născuți în găuri negre
În hora mirifcelor luni de cleştar
Fugite de pe orbite
Aureolă pe cerul florilor astrale
Răsărite din fântâna de azur a universului
Galopau prin galaxii
Întrebătoare ,uimite,nerăbdătoare
Ochii de aştrii curioşi să vadă
Omul ce dăruia flori
Cu un negru corb pe umăr
Pe genunchi o albă porumbiță
In față-i răsăreau flori
Copaci infloreau când-l zăreau
În spate o adiere rece
Usca necruțător
Suflând reci fiori
Înghețând în flori moarte zările…
Hainele pline de pământ
Pletele cărunte în vânt
Palmele de spini pline
Ochii de pe altă lume…
Oferea flori tuturor
Anemone albastre
Siclamii crini
Roşii trandafiri…
Amurgul-l punea în desagă
Ducândul la a lui casă
Două clipe adormea
Pleoapele imediat tresăreau…
Ulcele în mâini
Coromâsla omora spatele
Apă ploua peste a sa grădină
În privirea tristă a lunii…
Într-un zor dintr-o zi
Bătu la uşă o frumoasă femeie
Catifea neagră …rece coasă
Respira ultima răsuflare a fiinţelor…
Alaiul de vampiri aruncau în față
Petale de întunecată coasă
Strigoi jucau în jur hora cu moroi
Demoni funebrelor saxofoane
Împrăștiau tenebrele morții
Urla Cerberul înspăimântător
Salamandre galbene uriaşe jeluiau în flăcări
Satiri nechezau cu zâmbetele morții
Pluteau pe cer lampioane violete…
Crucile se frângeau în dalbe margarete
Ploua in cimitire cu roşii camelii
Maci albi zburau pe cer
Iubita florarului arunca din brațele morții trandafiri albaştri…
Lujeri negri abisali
Înfingeau zăbrele de smoală
Aduşi de buhe albe
Cuprindea grădina plină de har …
Florile de pe pervaz se ofiliră
Corbul şi porumbița împietriră
Aerul era rece …
Era ea..neagra aripă de întunecat cavou
Stihia ….fără zâmbet..şi suflet…
Bătrânul o invită la masă
O ceaşcă de ceai de roşie iasomie
Şerbet de alb trandafir
Aşeză cu politețe ..
Celei ce de mult o aștepta.
Cu voce dulce de iad…întrebă
Neagra doamnă…”știi cine sunt”
Bătrânul cu un zâmbet
Răspunse…oferindu-i o neagră lalea…
„De mult te aşteptam …”
Rece şi uimită..
„Cum aşa…”
Bătrânul privind zâmbitor..
„Nu eşti tu ultima sărutare..
Din lumea mea”…
„Nu tu …mi-ai sărutat iubita
Cu genunchi de rugi jupuiți…
Se ruga de tine …
Să o săruți în locul meu „…
„Eu ocupat cu florile..
Nu o vedeam. …cum pentru mine se ofilea. .
Udam florile ce mi-au ucis iubirea
Nu…udam cu lacrimile
Aerul inimii…
Acum o simt …
În aerul ce ucide..
În ploaia ce spală plete
În soarele ce arde răni..
E tot ce mă înconjoară..
Şi tot ce încet mă omoară….”
„Ofer florile ce mi-au ucis iubirea
Fără a cere ceva..
Vor naşte alte iubiri
Născute din neputiinţa mea..
De a iubi tot ce conta. .
Acum pentru un zâmbet de-al ei…
Preț şi flori destule nu ar exista…”
Moartea suspina…in lacrimi de smoală
Răsăreau negrii trandafiri..
Puse capul jos..
Zâmbea cu amăgeala celor zece plăgi..
Pegaşii albaştrii icari
Scuturau coamele
Ploua cu lacrimi de ceară albă
Pe marea trandafirilor negri
Ce revărsa in grădina
Florilor ce au ucis iubirea..
Grăi apoi bătrânul…
„Nu pot veni cu tine…
Mai am de învățat despre iubire…
Corbul și porumbița au fost ale ei…
Porumbiță mi-a aduce petale de roşie iasomie
Corbul trandafiri albi în şerbetul zorilor…
Cine va mai avea grijă de ei..
De tu. …vrei să mă iei…”
„Te voi aştepta şi mâine
Scumpă rece doamnă
Cu un ceai de iasomie de pe mormântul ei
Trandafiri albi şerbetul buzelor plecate…”
„Să alinăm …de vei vrea..
Dorul ființelor necuvântătoare
Ce iubesc necondiționat. .
De e soare…de e ploaie..
De le e foame. .de le e sete…”
„Şi când voi învăţa să iubesc ca ele
Eu prin lume te voi căuta…
Să mă duci la iubita mea..
Şi….încă ceva….
Te rog să nu uiți să vii şi mâine…
Eu te aştept ….sau poate prin lume..
Te voi…striga…
–––––––––––
Petru Daniel VĂCĂREANU
10 iunie, 2018