Mariana POPAN: Sterpul de roi

Sterpul de roi

Dintr-o văgăună stearpă,
Un bânzoi, din vremuri mut,
Iese-a se îmbată cu apă,
Prin cuvintele-i-n debut.

Peste vrednicu-i sobor,
Care, cică-ar vrea, sărmanul,
Să-l susţină-n viitor,
Tot şef sterp,chiar şi la anul.

Fără să îşi amintească
De natalitatea firii,
Să-şi păstreze pentru vatră
Şase case-n voia ştirii.

Ce să faci, când curtea stearpă
Este mică, precum şeful?
Îl trimiţi pe el la vatră,
Respectându-se decretul!

Ce nu ştiţi, dragi cititori?
Că, de fapt şi leul pare
Tot mai mic în viitor,
Dacă şefu-i stearpăt? Ce-are?

Nu ştiu dacă să vă spun
Ce cred eu, ori voi, din urmă;
Ştiu însă că-n orice drum
Pleava multă-nseamnă ciumă.

Deci, sobor cu multe-albine,
Mă-nţelegeţi că-s sătulă
De un şef nedemn de mine,
Doar cu musca pe căciulă?

––––––––––––

Mariana POPAN

21 iunie, 2018

Cezarina ADAMESCU: Reflecții lirice

DAN OBOGEANU GHEORGHE, Confesiuni între oglinzile sufletului, Editura Ștef, Iași, 2018

– prefață –

Poezia de dragoste a reprezentat din totdeauna domeniul predilect și al poeților, dar și al cititorilor de versuri, având un impact direct în suflete, mai cu seamă atunci când autorul își așează inima cu delicatețe, în palmele noastre. Ne regăsim în ea, ne căutăm în ea, rezonăm la întâlnirea cu ea.
Dan Obogeanu Gheorghe a simțit acest lucru încă de la primul volum și continuă să creadă în puterea și binefacerile iubirii transfigurată artistic. Ca dovadă, el și-a intitulat primul capitol al cărții ”Poezii de dragoste”.
Reflecția propriului chip în oglinda unui ochi, fie el și de apă, este firicelul de adevăr la care jinduim, fiecare, chiar dacă ne e teamă că el ne-ar putea pune pe gânduri și ne-ar putea descoperi unele lucruri pe care nu suntem pregătiți să le aflăm. Cum suntem noi în ochii celorlalți? Dar în ochii lui Dumnezeu? E de ajuns această scrutare a imaginii ca să ne putem formula o părere? Jocuri de lumini și de umbre, flash-uri îndrăznețe, căuși de apă neîncepută din zăpada memoriei. Ființa dintre oglinzi îți surâde. Ea nu minte, nu se pierde, nu dispare, căci e oglinda memoriei, cea care-ți asaltează simțurile fără odihnă.
Sunt întrebări firești, pe care și le poate pune fiecare. Scormonind ”între două universuri vidate / În care Împăratul Faraday / N-a găsit o cale” (Între oglinzi).
Tema oglinzii este destul de răspândintă în poezia de ieri și de azi, dar, de fiecare dată, capătă noi valențe interpretative. Ființa dintre oglinzi poate fi îngerul tău veghetor, ori dușmanul care te pândește. Și cum să nu te simți dezgolit, când privirile celorlalți te asaltează? ”Privești în stânga ta / Și vezi părerea celorlalți. / Privești în Dreapta Ta / Și te vezi / Cum nu credeai! / Ești Tu” (Între oglinzi).
Mâna grea a destinului poate sfărâma cu un pumn oglinzile necruțătoare.
Realism, magie, glas nostalgic, ton elegiac, multă imaginație și o eufonie plăcută, toate acestea intră în componența poeziilor acestui romantic contemporan.
Într-una din poezii, autorul a încercat să definească Fericirea: ”Fericirea-i piatra scumpă, perla fundului de mare / Scotocită de pescarii răsăritului de soare, / Prea măruntă și prea scumpă, giuvaier desăvârșit, / Colier din trup de scoică, mult dorit și arvunit” – iar concluzia este una cât se poate de optimistă: ”N-ai s-o porți la gât în salbă, ci pe inima rănită, / Fericirea ta e una, lumea ta-i nefericită, / Când trăiești în tihnă viața, ai doar perle de iubire…/ Sufletul curat și sincer este marea Fericire!”(Fericirea).
Aceeași temă este reluată și în alte poezii, în care Fericirea apare ca ”un strop de Dumnezeu” (Fericirea…)
Poezia în stil popular are un melos deosebit, de o incantație aparte: ”Între suflete albastre / Caii mărilor cu pânze / Se aleargă printre frunze / Pe un cer cu alabastre! / Într-o seară ce nu-i seară / Între stele ce nu-s stele, / Am răpit dintre nuiele / Floarea câmpului de ceară!”(Contraste).
Poezie parfumată cu orhidee, cu mușcate, ”flori de foc și tămâioară”; (florile de tămâioară apar de ai multe ori), caprifoiul, flori de alabastre, florile de măr, dar și ”flori de ispită”; și ”un mugure de nalbă”.
Dar din acest imperiu floral, poetul alege ”metafore de flori” și ”floarea de spirit”, pe care ni le dăruie cu mărinimie.
Continue reading „Cezarina ADAMESCU: Reflecții lirice” →

Anca-Maria DAVID: Urmele tale

URMELE TALE

Urmele tale au rămas în aşteptarea mea,
Un pârâu curat de munte s-a revărsat pe urmele tale,
Aducându-le în vâltoarea inimii mele.
Ramurile copacilor s-au legănat în ritmul muzicii,
Vibrând la adierea vântului printre frunze.
Muzica răsună din bătăile inimilor noastre
Ca ropotul copitelor venit din depărtare.

––––––––––-

Anca-Maria DAVID

21 iunie, 2018

Ala MUNTEAN-AZOVTEV: Poeme

VIROZĂ DE VIAȚĂ

În viață azi, de viață fii bolnav
Așa, încât să nu te poți trata
Să arzi în focul ei atât de grav
Îndrăgostindu-te, să nu știi limita.

Să te rotești în vals de primăvară
Să zbori în albul florilor de mai
S-alergi desculț prin rouă, -a căta oară
Iar cerul albăstriu să-ți pară rai.

În zbaterea oceanului gigantic,
Dansând febril pe-un colț ciobit de stea,
Plantează astăzi zâmbete, romantic,
Pe pleoapa celui ce e-n fața ta.

N-ai teamă de căderi si de eșecuri,
Din ele trambuline poți să faci,
E-atât de omenesc să ,,calci pe becuri”,
Și îngeresc când doare rău să taci.

S-alergi în zori de zi prin cruda ceață,
Lăptoasei bezne să-i zâmbesti frumos…
Viroză incurabilă de viață,
Ce sufletul ți-l face sănătos.

PRIETENILOR MEI DIN DEPĂRTARE

Am observat că-n lumea asta mare
Când eu mă simt un pic mai necăjită
Sunt oameni buni la mare depărtare
Ce-ar vrea să mă știe fericită.

Ei au în suflet raze de lumină
O inimă de-o bunătate rară
Putere-mi dă privirea lor senină
Când mă inundă lacrima amară.

Sunt picătură proaspătă de viață
Un curcubeu pe bolta cea cerească
Un strop de rouă dis-de-dimineață
O floare fină ce vrea să înflorească.

Continue reading „Ala MUNTEAN-AZOVTEV: Poeme” →

Lia RUSE: Casa părintească

CASA PĂRINTEASCĂ

Interiorul casei, de amintiri, e-nvăluit

E ștearsă oglinda, nu mai sclipește-n ramă…

Prin odăi, mireasma veche, ușor , s-a cuibărit.

Din fiecare colț, ochii mamei ne cheamă.

Pe coardele-n surdină, o mână fermecată,

Ne fascinează, ca-n vise, în serile de dor,

Tata, în ritmuri dulci, cu vraja legănată,

Chiar azi, după atâta timp, dă liniștii fior…

Acum, rătăcesc iarăși, în clipele tristeții,

Frisoanele de gheață, din nou, mă stăpânesc

Curg lacrimile, în voie, de pe clinul feții,

Respir adânc și, încerc…încerc să mă opresc…

………………………………………………………………

Le simt și-acum, în suflet, ușoara mângâiere

Blândă ca freamătul brizei, -o adiere-

Cum, astăzi rătăcesc momentele tristeții !…

De ce dispare omul de pe câmpul vieții ?

–––––––––––

Lia RUSE

21 iunie, 2018

Sorin Horia TRIFA: Rolul și importanța Sfintelor Scripturi în Biserica Lutherană Confesională

Introducere

La cinci sute de ani de la nașterea Bisericii Luterane – produsul direct al Reformei Protestante care a debutat la 31 Octombrie 1517 la Wittenberg, Germania – urmașii luteranilor din Secolul al XVI-lea nu mai se află în consonanță unii cu alții, contrazicându-se inclusiv în aspecte fundamentale ale credinței lor. Teologii Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea și-au sumarizat credința creștină în ceea ce numim astăzi: Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea. Aceste mărturisiri conțin următoarele documente de credință: Micul Catehism al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1529), Confesiunea Augustană (1530), Apologia Confesiunii Augustana (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536) și Formula Concordiei (1577). Toate acestea, împreună cu cele trei crezuri ecumenice ale Bisericii, Crezul Apostolic, Crezul Niceo-Constantinopoletan și Crezul Atanasian, au format Cartea Concordului (1580), lucrare care a reprezentat fundamentul confesional al Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea. Pentru Biserica Luterană din Secolul al XVI-lea, aceste Mărturisiri de Credință nu au avut statut de revelații divine ci ele sumarizează modul în care teologii luterani au interpretat Sfânta Scriptură. Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea au fost norma normata ci nu norma normas așa cum este Sfânta Scriptură. Ele explică credința luterana și sunt sub autoritatea deplină a Sfintelor Scripturi. Pentru Biserica Luterană din Secolul al XVI-lea, Mărturisirile de Credință reprezentau expunerea modului în care era interpretată Sfânta Scriptură. În consecință, pentru a fi luteran, era necesar să îți însușești credința Sfintei Scripturi așa cum era ea sumarizată în Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea.

Din nefericire, istoria avea să schimbe radical Biserica Luterană și atitudinea acesteia cu privire la importanța Mărturisirilor de Credință din Secolul al XVI-lea. Sub impactul pietismului și mai apoi a teologiei liberale, cele mai multe dintre Bisericile Luterane s-au debarasat de Mărturisirile de Credință Luterane din Secolul al XVI-lea iar Sfânta Scriptură și-a pierdut importanța pe care a avut-o în Biserica Luterană din timpul Reformei. Începând cu primele decenii ale Secolului al XIX-lea, teologia liberală a ajuns să fie mărturisită de aproape toate Bisericile Luterane din Germania, Țările Scandinave, Țările Baltice, Ungaria și Statele Unite ale Americii, inclusiv Bisericile Luterane din Transilvania. În cele din urmă, teologia liberală a dat o lovitură fatală Bisericii Luterane astfel încât, în prima parte a Secolului XX, aceasta să nu mai aibă aproape deloc valori teologice comune cu Biserica Luterană din Secolul al XVI-lea. Sub impactul pietismului și a cripto-calvinismului, Biserica Luterană a ajuns să abdice inclusiv de la închinarea liturgică a Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea, înlăturându-se toate acele elemente care erau considerate prea catolice. Astfel a dispărut calendarul Bisericii (inclusiv majoritatea sărbătorilor bisericești), vestimentația clericală, obiectele liturgice (icoane, statui, crucifix, lumânări, tămâia, etc.), comemorarea Sfinților Bisericii, iar formula liturgică a închinării a fost radical mutilată, toate acestea făcând ca Bisericile Luterane moderne să nu se mai identifice nici la acest capitol cu Biserica născută în timpul Reformei Luterane. Mărturisirile de Credință Luterane din Secolul al XVI-lea aveau să devină niște documente complet uitate sau, în cel mai fericit caz, niște documente învechite și fără rezonanță în modernism și post-modernism.

Continue reading „Sorin Horia TRIFA: Rolul și importanța Sfintelor Scripturi în Biserica Lutherană Confesională” →

Valer POPEAN: Ajută-mă Doamne!

Ajută-mă Doamne!

Ajută-mă să fiu un far pe drumurile fără piatră

Să ocrotesc pierdute căi ce șerpuiesc la nesfârșit

Și la hotar de galaxii să luminez cărarea sacră

Când nopțile devin mai reci și timpul zace răvășit,

Vreau zilele să le dizolv și pe o ață să le-nșir

Secundelor să dau valoare iar clipelor nou conținut,

Monotonia să o rup și-apoi precum un trandafir

Să fiu în suflet alinare într-o romanță-n timp trecut,

Ajută-mă să am putere și răul să-l arunc în vânt

Seninul zilelor albastre să fie-n omul oarecare

Și peste fiecare clipă care răsare din cuvânt

Să-mprăștii binele în lume, am rădăcinile în mare,

Aș vrea să schimb doar o secundă din șirul clipelor la fel

Să simt cum toată răutatea rămâne-n vremea ce-am avut,

Iar tot ce este rău în lume să îl închid într-un castel

Pierdut la margine de timp în ora ce nu s-a născut.

––––––––––––––––-

Valer POPEAN

Târnăveni

20 iunie, 2018

Victor COBZAC: Creația lui Dumnezeu

CREAŢIA LUI DUMNEZEU

Sărut Femeie, chipul tău,
Cu sânii goi pe jumătate,
Mâna pe amândouă părţi,
Pe rând şi degetele toate.

Sărut Femeie… umbra ta,
Cu siluetă… de vioară,
Sprânceana arcuită rău,
Ca o săgeată… te doboară.

Sărut Femeie… gândul tău,
De-al tău picior lăsată urmă,
În Univers, mă mut cu stâna,
Poate m-oi rătăci de turmă.

Sărut Femeie… plânsul tău,
Te pasc cu ochii din privire,
Când urci în mine să cobori,
Nebunul dornic… de iubire.

Sărut Femeie… anii… tăi,
Şi-acel surâs… copilăresc,
Cad în genunchi, numai aşa,
Când spun ce tare te iubesc.

Sărut Femeie… ochii tăi,
Ca streaşina de curcubeu,
Din toate Artele… divină,
Creaţia lui Dumnezeu.

––––––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

5 martie, 2016

Chang Chiu-ling: Cătând la lună și jinduind după iubitul de departe

Fotografie de Germain Droogenbroodt

Cătând la lună și jinduind
după iubitul de departe

Rotuna lună peste mare urcă,
și luminează-ntregul firmament,
iar inimilor despărțite le aduce
tainele nopților, adânci.

Sting lumânarea și mă scald acum
în luciul ei primenitor,
și-mbrac vestonul ca să mă feresc
de negura care sporește-ntruna.

Cât timp nu pot să-ți dau măcar

un strop de licăr selenar sub pleoape,
mă voi întoarce-n pat ca să visez
și poate-n vis te voi simți aproape.

Chang Chiu-ling, China (A.D. 673–740)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Cristian Gabriel VULPOIU: Ești lacrima unui vers!

EȘTI LACRIMA UNUI VERS !

Ești lacrima unui vers,
Pierdut în taina slavei tale
Pictat pe micu-ți univers
Dintr-un curcubeu de calde stele.

Tu, lacrima versului meu,
Scris în taina unui vis absurd
Cum nu sunt luceafăr eu
Doar lângă tine-n ceasul de amurg ?!

Tu ești lacrimă și vers,
Și al iubirii suvenir
Greu de tâlcuit mister
Prea blândă adiere de zefir.

Ești vers și lacrimă,
Pictate pe o mare de jad
Sărută-mă a crimă
Să mă transform în Nirvană eu aș vrea.

Să mă transform în Nirvană,
Iubirea pe o lacrimă s-o scriem
În vers de rază diafană
Lumina ta, lasă-mă să-ți fiu.

––––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

19 iunie, 2018