„Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el-cei din neamul saducheilor-s-au umplut de invidie. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa obştească.”

(Fapte 5,17)

PAVEL-Apostol al Dumnezeirii.

„Pavel este toată Mediterana!”

(Petre Ţuţea)

 

   Ca să vedem ce ipostazia expresia înţeleptului nostru trebuie să aflăm cine este mai întâi Marea Mediterană? Este Brâul intercontinental, diluviu care leagă Europa de Africa. În virtutea energiei sale binecuvântată de Cer comunică cu Oceanul Atlantic prin Strâmtoarea Gibraltar, cu Marea Marmara prin Strâmtoarea Dardanele şi cu Oceanul Indian prin Canalul Suez. Prin abundenţa doldora a moştenirii sale Mediterana se revarsă pe o moşie de 2,5 milioane de Km pătraţi cu o adâncime ce variază de la 1498 m., adâncime medie la 5121 m., adâncime maximă. Ţărmul ei fastuos, Nordic este presărat cu mari penisule, mări mărginaşe şi golfuri. Penisula Italică şi Insula Sicilia şi-au rezervat dreptul de suzeranitate împărţind testamentar veşnicia Mării, astfel: Mediterana Apuseană rămâne cu Mările Ligurică şi Tireniană, iar Mediterana Răsăriteană primeşte Mările Adriatică, Ionică şi Egee.

   Favoritele sale fluvii, apele de suflet care i se cuibăresc permanent la sân sunt: legendarul Nilul, Ebrul, Ronul şi Padul. În cuprinderea braţele sale binevoitoare se leagănă aşadar cele trei continente: Europa, Asia şi Australia.

   Aceasta este deci, magnifica Mediterana. Acum să vedem cine este ilustrul Pavel reflectat de magnificul Petre Ţuţea care, se întinde cât toată Mediterana?

   În Icoana sa evanghelică hărăzită de Domnul său şi al nostru, în Marele Pavel se cuprind aşadar, mai multe mări, mai multe insule, mai multe peninsule, mai multe golfuri, mai multe fluvii, altfel spus pământul la un loc şi cu un cer deasupra.

   Chemat de Mântuitorul Iisus Hristos în mod expres şi ales pentru propăvăduirea Cuvântului Său în toată lumea, la toate neamurile deci, Pavel devine astfel toată lumea, dar şi Mediterana spirituală care atârnă Pământul de Cer.

   Pavel a avut personal 4 călătorii misionare, sfinţind şi ţărâna Gliei noastre dragi.

   Epistolele sale au avut infinit mai multe călătorii spirituale, în timp şi peste timp, în spaţiu şi deasupra: încântând, înflăcărând, cutremurând, educând, fascinând lumea.

   Opera filocalică a Apostolului Pavel cuprinde o profunzime cu totul sofianică şi o complexitate de neatins în perfecţiunea creştin ortodoxă.

   Ciclul Epistolar al dorului său necuprins a atins: „ Sublimul Absolut-viaţa cu şi în Hristos-au generat o întreagă teologie a perseverenţei şi a autodepăşirii, care s-a cristalizat ulterior, în epoca de strălucire a Sfintei Tradiţii patristice sub numele de <<epectază>>, lăsând posterităţii pagini nemuritoare, valabile oricând şi oriunde.” (Protos Lector Dr. Justinian Cârstoiu, Desăvârşirea Creştină în Epistolele Sfântului Apostol Pavel. Ed. Bucura Mond, Bucureşti-1996, p. 279)

   Unul dintre marii pătimitori pentru dragostea de Cer, de cerul Străbunilor şi de Pământul Vetrei Strămoşeşti, considerat de Generaţia sa şi nu numai, ca un Apostol al răstignirii Dumnezeului Hristos şi al Neamului său dac, prigonit de satrapii regimului totalitar, persecutat, el la Jilava, fraţii, tatăl şi camarazii săi azvârliţi, frânţi şi însângeraţi prin toate temniţele comuniste, consemna în Însemnările sale din închisoare, că suferinţa înmuiată în balsamul celor patru Evanghelii, dar mai ales în Epistolele Sfântului Pavel, i-au oferit tăria nădejdii să iasă din „mlaştina deznădejdii.”

   Din nectarul Epistolelor Marelui Pavel, misticul Învăţător de neam a desprins trăsăturile şi coordonatele vieţii dincolo de existenţa ei imanentă, dincolo de sentinţa ei nedefinitivă-moartea care o călăuzeşte tocmai prin transecendent spre Înviere.

   Însemnările de la Jilava-aştern în memorialistica vremii zguduitoare consecinţă a universului ateu concentraţionar, fascinante mărturii hristice întrupate într-o paradigmă a misticii suferinţei şi jertfei naţionalist creştin-ortodoxe.

   Puterea Mântuitorului Hristos l-a fascinat. La fel autoritatea magnificului Pavel, pe care Petre Ţuţea, Profetul nostru de Aur îl supravenera.

   „M-a impresionat, consemna mărturisitorul : 1. Sinceritatea şi curăţenia sufletească a Sf. Pavel; 2. Viaţa integral creştină, fără pată; 3. Primejdiile şi suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4. Seninătatea şi chiar bucuria cu care primea aceste suferinţe; 5. Tăria de a mai încuraja şi pe alţii, ca să nu se mai clatine în faţa suferinţelor şi prigonirilor; 6. O dragoste sfântă de o înălţime zguduitore pentru toţi fraţii creştini sau copiii lui Duhovniceşti; 7. O râvnă neînvinsă şi rar cunoscută printre apostolii unei credinţe de a propăvădui neîncetat pe Mântuitorul Iisus, la toate neamurile; 8. Marea ştiinţă şi înţelepciune.” (Ionuţ Ţene, Valeriu Gafencu-O Biografie Teologică a Sfântului Închisorilor. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca-2016, p. 100)

   PETRU-Apostol al Crucii.

   Iniţial, fiul lui Iona se numea Simon şi era un om în rândul lumii, al cetăţii Betsaida din vatra Galileei Palestinei. Era familist, ginerele lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava, cu doi copii binecuvântaţi: un băiat şi o fată.

    Simon era simplu, obişnuit, muncitor, evlavios, aprig, înflăcărat, gospodar, pescar.

   Chemarea lui Hristos l-a surprins plăcut, trecând cu uşurinţă de la năvodul de prins peşte la pescuirea minunată a oamenilor pentru convertirea lor la creştinism.

   Şi-a părăsit familia lumească, urmând Familia cerească a Mântuitorului Hristos.

   (Vieţile Sfinţilor Apostoli-Trad. de Diana Potlog, Ed. Sofia, Bucureşti-2002)

   După întreita sa lepădare de Hristos şi revenirea la apostolat prin iertarea/ iubirea Mântuitorului său, cetăţenia i-a devenit apostolică şi eternă.

   Petru deşi chemat şi ales considera că iudeii sunt hărăziţi Canonului apostolic, dar şi cu aplicarea unor precepte şi datini ale legii celei vechi.

   A trebui să vină Marele Pavel pentru a rupe definitiv zăgazul Vechiului Testament şi a zidi ctitoria evanghelică a Noului Testament, nu pe lege, ci pe Iubire hristică.

   În Epistola a Doua Sobornicească, apostolul Petru ne îndeamnă să urcăm necontenit pe scara virtuţiilor creştine, ţinându-ne de mâna harului: „…puneţi şi din partea voastră toată sîrguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa, la cunoştinţă: înfrînarea; la înfrînare: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea.” (Cap. 1, 5-7)

   Drama Apostolului Petru nu a fost răstignirea sa fizică de către crudul Nero, care i-a adus cununa Cerului, ci destituirea de către papă de la rangul de Apostol al lui Hristos la treapta de Episcop al Romei. Adică răstignirea spirituală. Pontiful catolic substituindu-se aşadar, lui Dumnezeu a devenit eretic rămânând pururea calic.

      Sfântul Petru şi Capra

      Istorioara ne povesteşte că Petru însoţindu-l pe Dumnezeu într-o vizită pământească, L-a muştruluit pentru nerânduiala şi nedreptatea apăsătoare din lume, cerându-i să-i încredinţeze mandatul dumnezeirii măcar pentru un an ca să pună totul în rânduială, ca liberalii. Dumnezeu l-a testat atent încredinţându-i până la urmă prerogativele dumnezeirii Sale pentru o zi.

   N-a apucat bine toiagul păstoririi, când deodată o olteancă şi-a scos căpriţa în uliţă şi rugându-se Domnului a spus: <<Paşte cu Dumnezeu, căpriţa mea, că eu trebuie să mă duc la lucru în sat, să-mi câştig pîinea… Domnul să te aibă în paza Lui.>>

   -Petre, zise Dumnezeu, auzişi ce zice biata femeie? Îţi dădu capra în seamă şi tu trebuie să grijeşti de ea să nu i se întâmple ceva. Femeia te-a rugat frumos şi tu trebuie să asculţi rugăciunea ei.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU – Apostolii PAVEL şi PETRU şi discipolii lor: Petre Ţuţea şi Pavel Chirilă-Apostoli ai Iubirii” →