TOATE SE TOPEAU ÎN FOCUL DORULUI DE TU
Ciclul: RĂSPÂNTII
… aburul de cafea îmi mângâia olfactul într-un anume fel,
aproape lasciv, aș spune,
se crease o atmosferă nebuloasă,
aidoma celei de afară,
rotocoalele de arome nu aveau forme, dar le percepeam
ca pe norii ce ieri se năpustiseră peste pământul spăimit
în ghearele furtunii,
Dimineața însăși era mohorâtă !
obrajii plumbutii, genele plânse, zâmbetul de raze frânt,
te căutam cu privirea,
lumina cenușie împăienjenise trezirea …
timpul presăra o tramă !
căutam cu scânteia ochiului orice boare de mefient,
nimic să-și pună rugina pe vaticinar,
Visul avea aripi atât de largi
că până și cerul se lăsa spintecat, una-două …
știam toate cărările lui !
mi se pusese pata pe Steaua Polară,
dar Mărțișor s-a păstrat o pată de pe cer
și toate se lăsau sub blândul ei,
somnul nu-mi fusese prieten în ultimii zece,
dar nu-i purtam pică,
s-au trecut prin el vagoane de depresii,
dar el a lăsat macazul liber,
duceți-vă !… le-a mai spus
și aveam în gene un tonus atât de deschis,
toate se topeau în focul dorului de tu …
același dor
care-mi măcina fiecare clipă în interminabile aștepturi,
același dor,
ale cărui însemne mi le purtam de stigmat pe chip,
același dor
care-mi înflorea cărbuni încinși în inimă …
și-mi incendia sufletul,
doru-mi de tu !!
acum ești Aci,
iar eu încă mă fumeg,
rotocoalele acelea de nori sunt ale mele,
sunt dârele celor cinci veșnicii …
și așteptul mi-l făcusem ghem de depănat la sân …
și cât depănat !
cândva, eh !
te rugasem chiar eu să ne aduni la sân gândurile,
înfășurând fir de mărțișor …
Mărțișor !
ca acum văd mâinile tale adunând bucuriile,
timpul cu toate tramele lui se minuna,
și timpul nu e un vaticinar, orice s-ar spune,
timpul !
știa de noi
și știa câte aduni tu în ghem,
o jucărie – un joc !… s-ar fi putut spune,
dar timpul a simțit de data asta,
și a simțit Castelul iubirii !
care o secundă nu s-a fost de nisip,
o secundă …
apele de ieri și atâtea alte ape din ultimii trei,
n-au rupt podul …
dar, Mărțișor,
podul ne suntem noi !!
și carne din carnea noastră cursă Atrium, cursă Phoenix,
și cursă Carnival în trei rânduri,
cursă în laptele de sânge al trenului care m-a dat gării
învăluite de moarte … Leorda !
și sfertul acela academic … uf, Mărțișor,
tridentul lui Neptun era gării în ruină,
dar Focul ardea în mine …
cum ?
te-ai apărut și mi-ai dat îmbrățișarea de UNUL,
tremurul vorbirii era martorul împlinirii,
care Dimineață-ndrăznească nu știe ?
în Dumbrava Roșie 188 a-ncolțit măreția !
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
–––––––––––––
Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie
29 iunie, 2018