CU FOCUL VIU ÎN MÂINI
Ciclul: RĂSPÂNTII
… plouă cu îngeri în răspântii,
plouă cu vise de lumină …
cerul, înveșmântat în giulgi de nori,
se miră de ploaia cu aripi ce-și ia avânt din noi,
aură de cuvânt înrămează chipul iubirii
ce atâta timp fusese răstignit de-aștept …
plecasem hai-hui, de mână cu noaptea,
(la fel și atunci …
aprilie, iunie, septembrie, februarie
și iarăși septembrie, ah-da
Atrium, Phoenix, Carnival, Carnival, Carnival,
apoi tu,
într-un 28 de decembre,
cu drum pentru UNUL !)
de mână cu noaptea să răscolesc unghere de …
NEDEFINFINIT !
atâtea amintiri cu focul vin în mâini,
ne-am regăsit !!
ploaia cu îngeri pricura uimiri și sufletul,
rămas în smirnă, fremăta,
pătruns în dorurile de atunci …
ahhh și cât dor, cât dor … mai știi Marin ?
doru-mi de tu era campion !
mă lipisem atât de mult că mi-l lăsam stăpân,
el configura scalvul din mine !
și sclavul din mine își făcea lecțiile dintotdeauna,
trenurile vieților mele își păstrau anateme,
dar eu am săvârșit atâtea schimbări
că mereu le uit mersul …
ultima dată o întâmplare proastă m-a dus în infarct,
dar au sărit oamenii din compartiment !
am văzut ce-nseamnă să iei atitudine,
am înțeles strada sub presiunea îngerilor ….
acum noaptea-și deschisese toate bibliotecile,
curgeau poveștile de iubire că Dumbrava Roșie
nu mai avea loc pentru un ac …
pfu – și ce poveste între o libelulă și un trifoi în patru foi,
că doru-mi de tu și ridică din sprânceană …
iscodeam timpul înnodat în runele iubirii,
lacrimi de clipă i se reostogoleau pe chip
și-n fiecare dintre ele, închis, un dor ascuns
se revela luminii, să se vădească de cum ne-am fost,
în chin …
atâtea frici se-ngelatinau în suflet, pe atunci …
spune-le tu, Marin, cum le-am topit, spune-le tu !
este atât trăit acolo, în toate, Mărțișor,
Comoara de mi te ești se desface în labirinturi
neînchipuite vreodată,
dar eu sunt un biet om – DUMNEZEU a însăvârșit totul,
eu doar m-am bucurat …
și cum să nu mă bucur ?
escaladam orice vicisitudine legat în fir de mărțișor,
dusesem în dincolo de mine taina din ghem
și încercam să mă las acoperit în falii de timp …
veniți vulcani !
dar unul de-abia ce se stinsese
și-acum cenușile au aer de năduf,
dar cum să vă spun ce tulbure-cearceaful roș, uh !
lacheii strigoilor se duelau cu pajii,
dar Mărțișor, ia firul ăsta de trifoi
și dă-i povestea despre Sublim,
ne va duce-n lumea verdelui,
de festin …!
cu toții au gândit la focul de artificii
și-atunci de ce s-or fi temut ?
de ce !?
eu știu și tu o știi …
uite cum vin luceferii la sfat cu timpul,
în răspântii,
șușotesc de noi !
dar Dimineața-i auzi,
iar zorii-i prinseră, tip-til, în unghii !
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
–––––––––––––––
Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
28 iunie, 2018