Ionuț ȚENE: Pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată de regimul celor cu epoleţi?

Aşa cum am mai spus şi scris, pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată în România. De ce? Simplu: România este prizionieră regimului militarizat al pensiilor speciale. Zilele trecute Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a luat decizia în legătură cu Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de peste 7.000 lei. ICCJ a decis: impozitarea pensiilor speciale este neconstituțională. Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Conform amendamentului propus pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă. Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului. Judecătorii nu-şi puteau tăia propriile privilegii, care le oferă pensii de sute de milioane lei vechi pe lună de la 45 de ani. Tot ce fac politicienii în legătură cu pensiile speciale este de fapt o mascaradă ieftină de prostire electorală a poporului. În realitate, de ochii lumii, fac legi greşite ca să fie respinse? România a devenit un sistem social și de castă ca pe vremea evului mediu. În loc să luptăm pentru egalitate, nediscriminare și acces liber la funcții, lucruri rezolvate de Occident încă din vremea iluminismului, la noi în țară s-a creat o castă privilegiată: magistrații și sistemul pensiilor speciale. Așa cum am mai scris, schimbarea guvernului sau parlamentului nu va duce la desființarea pensiilor speciale pe principiul distributivității și contributivității, ci dimpotriva acest sistem de castă, creionat în stil nobiliar, a primit noi privilegii legale. În campania electorală, jurnalistul Rareș Bogdan a zis una, după instalarea guvernului, colegii săi au făcut alta. De ce? Pentru că în România partidele sunt marote ale păpușarilor cu pensii speciale, care le schimbă ciclic pentru un popor dezinformat? Niciun partid controlat de un sistem de privilegii într-un stil totalitar de tip medieval nu va fi lăsat să lovească în beneficiile fabuloase și neconstituționale? Se vor reinventa partide la fiecare ciclu electoral. de către sistemul pensiilor speciale pentru ca o mână de privilegiați, ca în India sistemelor de caste, să trăiască în opulență și concupiscență. Noi, românii vom plăti taxe și impozite covârșitoare doar pentru ca unii să ajungă la pensiile nesimțite la o vârstă tânără ca să aibă timpt să se distreze și să-și trăiască viața.

Majorității românilor li se vor da pensii de mizerie și li se va ridica vârsta de pensionare pentru a întreține această castă subțire de privilegiați? Sigur că regimul militarizat al pensiilor speciale și de serviciu nu s-a rezolvat în ciuda propagandei politice mincinoase. O sumă uriașe din bugetul țării în loc să meargă în investiții se îndreaptă către pensionarii care ies la pensie la doar…44 de ani, de fapt niște tineri în plină putere. Uriașa masă de lucrători se pensionează la 65 sau 67 de ani ca să poată întrețină pensionarii de lux din sistemul regimului ”securisto-polițist” al pensilor speciale. Politicienii ne mint când spun că vor să reducă pensiile speciale. Ei nu o fac pentru că sunt produsul acestui regim al pensiilor speciale care controlează România din 1990 încoace. Un chestor iese la pensie la doar 44 de ani cu o pensie pe măsură, fără ca să îi revolte situația pe Rareș Bogdan, Dan Barna sau Marcel Ciolacu, care fac joc de glezne când e vorba de aceste pensii care discriminează marea masă de cetățeni lucrători ai României, care trebuie să muncească pe brânci până la 67 de ani? Politicienii ne mint pe față. Niciodată nu vor scădea pensiile speciale pentru că ei sunt creația acestui sistem care va falimenta la un moment dat bugetul țării încărcat de împrumuturi la bănci străine? Majoritatea politienilor par că sunt agenți sub acoperire a unor structuri militarizate din România? Cum să-și scadă ei pensiile? Conform noii legislații în favoarea regimului militarizat al pensiilor speciale pentru a putea ieși mai repede la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția unei vechimi minime. Mai exact, aceștia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare doar dacă au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu. România va intra în faliment dar pensiile speciale nu vor scădea. Sub 10 la sută din pensionari, care au pensii speciale, câștigă mult mai mult decât majoritatea celor peste 90 la sută dintre pensionarii care dacă mai apucă pensia la 65/67 de ani. Plus că, dacă se pensionează la 44 de ani, tinerii pensionari au și bani să-și trăiască a doua tinerețe. Poporul român trebuie să muncească pe rupte pentru o castă care controlează și manipulează politicienii? România are deja un sistem de caste ca în India medievală? Să fie aceasta noua ”democrație originală” europeană?

Continue reading „Ionuț ȚENE: Pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată de regimul celor cu epoleţi?”

Ștefan DUMITRESCU: Poeme de Ziua României

POPORUL ROMÂN

 

Noi vom muri asasinaţi

Într-un apus adânc de soare

Pe ţărmurile unui veac

Gesticulând a disperare!

 

 

STĂ PATRIA

 

Stă  patria ca pâine în câmpie

Deasupra  ei se-nalță bolta albastră

Și veșnicia este veșnicie

Și țara noastră este tot a noastră

 

Stă Patria ca stâlpul pe un deal

Vieții  eterne susținându-i rostu

Că încă mai avem un ideal

Și neamul nostru este tot al nostru

 

Stă patria ca vulturul pe munte

Ochiu-i străluce-n lume ca un soare

Mai suntem iată dacă tot mai suntem

Dacă iubirea aceea ne mai doare!

 

 

POETUL

 

Eram poet si plângeam

Mergeam pe străzi frumos luminate

Se mira lumea şi se-ntreba

Cine e domnul cu marea în spate!

 

 

CU DEZNĂDEJDE TE IUBESC, POPORUL MEU!

 

Cu deznădejde te iubesc, poporul meu!

Sălbatic, dureros, nebun, sfâşietor

Mi-e dor de tine, neamul meu, cumplit  mi-e dor,

Te-aş lua în braţe ca pe Dumnezeu!

 

Ce se întâmplă neamul meu cu noi?

De am ajuns ruşinea astei lumi?

Să fim noi blestemaţi, proscrişi, nebuni?

Să ne târâm ca viermii prin noroi!

 

Poporul meu, durerea mea adâncă!

Revoltă-te, ridică-te de la pământ,

Zdrobeşte-ţi trădătorii, blestemând,

Viermii demult adânc în noi mănâncă!

 

Sălbatic, dureros, scrâşnind, sfâşietor,

Cu deznădejde te iubesc, poporul meu,

Nu ţi-e ruşine oare, nu ţi-e greu?

Să-şi bată joc de tine toţi cum vor?

 

 

CĂCI CE EŞTI DUMNEATA,

BIETULE NEAM ROMÂNESC?

 

Căci ce eşti dumneata bietule neam românesc

Decât lacrima căzând a lui Dumnezeu

Care se plânge pe sine din veşnicie

Lumea născându-se astfel mereu

 

 

ŢARĂ MICĂ ŞI SINUCIGAŞĂ

 

Ţară mică şi sinucigaşă!

Vai de capul tău, sărmană ţară,

Toţi te jefuiră şi scuipară,

Iar la urmă o făcuşi şi tu!

 

O istorie întreagă căutară,

Să te ardă şi să te sfâşie,

Nici ţărâna să nu-ţi mai rămâie,

Numai amintirea-ţi de ocară!

 

Şi ce n-au putut să-ţi facă-n veac,

Liftele păgâne şi străine

O făcuşi tu, ţara mea, mai bine,

Cu o sete fără de egal!

 

Vai de capul tău, nenorocito!

Din tot ce-am fost nimic n-o să rămână,

Nici măcar o mână de ţărână,

Care să spună că am fost aici!

 

 

DOAMNE, IISUSE CRISTOASE, STRIG!

 

Doamne,

Iisuse Christoase

Turlă de izvoare

Şi chiparoase!

Mi-ai spus că stai

La uşa mea

Cum tremură pe zare

O stea

Şi baţi în lemn

Cu mâna Ta de catifea

Numai să aud eu

Şi să zic, intră, Doamne!

Vorbeşte cu mine

Ceaţă de miere

Murmur de izvoare

Intră, Doamne,

Turn de lumine!

 

Isuse, Iisuse.

Te strig, Iisuse!

Nu mai pot!

Doar eu stau

De treizeci de ani

Ca un schilod şi netot

Şi nu spun

Intră Hristoase,

Ci urlu ca un nebun,

În gura mare.

Intrăăăăă, Hristoaseeeeee!

Ca un văzduh, ca o mare

De mătase

Ca o pădure

Ca un munte de sare.

Clocotesc

Ca un Ocean în picioare!

 

Numai vino o dată!

Mângâiere dulce

Catifelată.

Miluieşte-Te de mine,

Blândule Tată,

Turn Împărătesc

Nu mai pot

Hohotesc!

 

De durere

Se rupe carnea pe mine

Mă prăbuşesc

De ani de zile Te chem!

Urlând în gura mare

Ca un nebun.

Ca o turlă pe zare

Din toţi rărunchi

Urlu şi ţip

Ca un Munte

Ca un deşert de nisip.

Intră Iisuse

Numai intră o dată,

De-atâta suferinţă

Nu mai pot.

Sunt ca o baltă.

De mocirlă, de viermi,

De borhot.

O, Doamne, Iisuse Christoase,

Deal de petale

Şi de mătase.

Mal înalt de oase.

Vino, intră

În carnea mea.

Ca licoarea de stea.

În sufletul meu

Ca puroiul de zeu.

Ca o mireasmă de tei.

Nesfârşită şi alizeu!

Ca-ntr-un lac.

Iisuse Christoase fie-ţi milă,

Fii bun.

Ajută-mă acum!

Floare albă de prun!

Aripă pe zare

De fum.

Acum! Acum!

Am eu nevoie de ajutor.

De iertarea şi de

Bunătatea Ta!

Acum ţip eu

Şi urlu

După ea!

 

Acum când urlu şi

Când gem.

Când îmi este sufletul

De iască şi de lemn.

Doamne Iisuse, fii bun!

Catapeteasmă şi azimă

De bunătate.

Iartă-mi Tu păcatele.

Toate!

Şi salvează-mă

De această suferinţă cumplită.

De parcă mi-ar fi inima

Pusă pe plită

Încinsă

Şi de ruşinea

Care mă omoară

Mă chinuie ca

Mălura amară!

 

Doamne Iisuse

Întinde-mi mâna

Şi salvează-l pe robul Tău!

Mă târâi pe pământ.

Aş urla, aş plânge.

Mi-e rău!

 

Te mai strig iar

Şi iar

Mireasmă de cleştar

Clipocit

De mărgăritar.

Urlu către tine.

Iisuse, Iisuse! Vină

Aşternut de miere

Crâng de lumină.

Salvează-mă o dată,

Nu mai pot,

Tatăăăăăăăă!

O rană sunt

Care Te strig,

Te cheamă!

Îţi urlă Numele.

Ţi-L şopteşte,

Ţi-L pipăie cu limba

Împărăteşte!

Ţi-l descântă,

Ca pe peşte!

Ţi-l mângâie

Cu dragoste.

Doamne fereşte!

 

Iisuse Christoase, mi-ai promis

Că Tatăl ceresc este Iubire

Şi bunătate!

Te mai strig încă o dată.

Şi încă o dată,

În noapte!

Parcă eu aş fi o jumătate

Şi Tu cealaltă jumătate.

Din muntele de petale,

Ameţitoare, înmiresmate.

Te strig şi iar te strig,

Vino Hristoase

Mi s-a depus suferinţa,

Ca rugina pe oase!

Doamne,  ajută-mă.

Nu mă mai lăsa mult,

Să strig.

Sunt secătuit.

Îmi e urât.

Îmi e frig.

Îmi este ruşine,

Fie-Ţi Iisuse

Milă de mine!

 

De tot,

Ajută-mă, că nu mai pot!

 

 

DOAMNE , CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI?!

 

Doamne, ce e cu noi, ce se întâmplă cu noi?

Ce se petrece, Ţara mea, cu dumneata?

Istoria a devenit demult o hazna,

Ne târâm gemând până la gât în noroi!

 

Îmi vine să plâng, să urlu, să blestem,

M-aş sinucide, îmi este ruşine, vomit,

Politicienii te cred un  popor tâmpit,

Scârbit Dumnezeu nu ne mai dă nici un semn!

 

Cum de am ajuns în halul acesta, neamul meu?

Nu te doare, nu-ţi e milă de tine, nu ţi-e ruşine?

Că ţi-ai pune ştreangul de gât mai bine,

Nu ţi-e silă de tine, nu ţi-e frică de Dumnezeu?

 

Neamul meu asasinat, ce ne facem acum?

Îţi pleacă oamenii din ţară ca şobolanii,

Îşi freacă mâinile de bucurie duşmanii,

Doamne, ce frig e în istorie, ce urât! Şi ce fum!

 

 

O ŢARA MEA, O ŢARA MEA INFIRMĂ!

 

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă!

 

O, ţara mea, jelanie adâncă!

Mai strălucind o clipă în neant

Răsună vast tărâmul celălalt,

Viermii în noi tăcuţi şi grav mănâncă!

 

Doar hoţii şi lichelele la noi prosperă

E-o tragedie să te naşti valoare

Totul în tine, ţara mea, mă doare,

Mai bine-aş fi trăit în altă eră!

 

Mă-nchid în cochilia mea şi plâng!

Ferice fie hoţii astei naţii,

Se-ntreacă în urale şi ovaţii,

Poet nefericit, popor nătâng!

 

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un  ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă!

 

Continue reading „Ștefan DUMITRESCU: Poeme de Ziua României”

George POPESCU: Darde/Dardi (versuri/testi)

(Traducere/traduzione di Graziella Sidoli)

 

Dardă 1

Îmi spun că ești Hristos de durere

însă pentru mine ești ceva ca un soare

nepăsător arzător.

 

Dardo 1

Mi dicono che sei Cristo di dolore

ma per me sei qualcosa come un sole

impassibilmente ardente

 

***

Dardă 19

Eu mă rog și nu înțeleg

ce-o fi rugăciunea.

Polimorfă solicitare fără apărare

pentru cine rugându-se înseamnă

a înfrânge rușinea

ce se ascunde în orice petiție?

Ori înseamnă a prinde coarda ce salvează,

dojenita implorare de unire?

 

Dardo 19

Io prego e non comprendo

che cosa sia preghiera.

Polimorfa richiesta indifesa

per cui pregare vuol dire

vincere la vergogna

che si annida in ogni petizione?

O è afferrate la corda che salva,

la monistica supplica di unione?

 

***

Dardă 23

Doamne, fă ca orice cută a realului

să mi se-ntoarcă interesantă – și nu-i de ajuns:

care să fie stranie, să fie perplexitate.

Păstrează-mă într-o neostenită stare

de albă alarmă.

 

Dardo 23

Signore fa’ che ogni ruga del reale

mi torni interessante -e non basta:

che sia strana, che sia perplessamente.

Mantienimi in un continuo stato

di allarme bianco.

 

***

Darda 34

Am iubit cu iubire strâmbă,

cu o iubire leneșă și zdrobită,

însă pot spune – marinar epuizat

ce se aruncă pe plajă

după o călătorie-naufragiu –

că am iubit. Și acum?

Pe plajă cu brațele goale

cu tricoul lipit de apă și de sare.

și acum?

  Continue reading „George POPESCU: Darde/Dardi (versuri/testi)”

Al. Florin ȚENE: Incident istoric

Incident istoric

                                                                  Poezie scrisă în noaptea de  24 decembrie 1989

 

A ieşit istoria în stradă, dezbrăcată ca o nebună,

În piaţa publică strigă cât o ţin paginile:

Sunt unică şi nu mă repet, terorismul politic

mi-a pus cunună,

tras la şapirograful timpului ,el e de vină!

Istoria mai strigă:să se facă lumină!

 

În piaţa Patriei istoria desculţă ca o fată bătrână

Urlă din tot plămânul îmbâcsit de războaie:

Sunt fecioara ce visează sub lună

la Bărbatul ce-şi pune în cui Războiul

Şi-n faţa femeii-Pacea, genunchiul şi-l îndoaie.

 

A ieşit istoria în stradă ca o nebună,

E noapte ,oamenii latră la lună

şi câinii ascultă cuvântându-le în strună.

—————————

Al. FLORIN ŢENE

Cluj-Napoca

Daniel IONIȚĂ: Poeme pentru virusați

 

Daniel Ioniță

din noul volum „Instrucțiuni”

Editura ROCART

București 2020

 

 

INSTRUCȚIUNI

 

Voi fi sau nu acasă, când vei reveni.

Supa e-n frigiderul gol – pune-o pe foc.

Un duh de ceapă, hrean şi nişte păpădii –

destul ca să te saturi; sau poate deloc.

 

Iar tusea… n-ai ce să-i mai faci, dacă persistă;

n-am nicio carte, dar citeşte-o, dacă vrei –

mai ales paginile lipsă, ale lui, sau ale ei –

şi aşteaptă-mă-n sufragerie, dacă mai există.

 

***

 

DESPRE CEI VIRUSAȚI, NUMAI BINE!

 

Despre ei vă vorbesc.

Nu despre cei ce tuşesc;

nu despre cei inseraţi cu tuburi.

Ci despre cei care se înghesuie în primul metrou,

spre serviciu, spre birou

să prezinte rapoarte, să măsoare şuruburi –

cu toţii aşteaptă grăbiţi

răvăşiţi, plictisiţi, istoviţi,

pogorârea capriciului vetust şi crâncen de mâine

ca pe Sfântul Duh, care ar veni dar nu se-ndură.

Cunosc ei bine rutina… şeful, cu masca pe figură

îi va proslăvi condescendent,

cu laudele-ntinse ostentativ pe pâine –

căci şeful însuşi – fiind mascat –

muşcă din felie macabru, sacadat

şi scuipă apoi, mereu previzibil, mereu turbulent.

 

 

SCRUM DE STELE

 

Din vehiculul Său interstelar

Dumnezeu îmi zice: „fii atent

că într-o zi toate stelele astea

pe care le-ai adunat cu atâta efort

cu atâta grijă şi sacrificiu

vor arde – se vor face scrum”.

Nu L-am crezut, n-am vrut să-L cred.

Dar acum mie-mi ard stelele, au ajuns chiar aşa…

aproape scrum. Toate deodată.

Au stat ce-au stat, au aşteptat, le-am tot dus cu vorba –

dar azi mi-au zis că s-au săturat

şi că se vor aprinde.

Nimic nu le-a convins să mai aştepte.

Mi-am recunoscut vina, nici nu se putea altfel,

le-am promis marea cu sarea,

le-am rugat cu pământul (că cerul le aparţinea deja),

dar nu le-am putut convinge cu nimic.

Acum strâng cenuşa după ele

ca s-o pun într-o urnă

de cristal.

Sunt maestru de pompe funebre

pentru propriile

mele stele.

 

 

MARIA – WHAT’S IN A NAME?

 

Iubeam o fată, Maria, zveltă, sânii mici, brunetă,

ochii verzi.

Dar, Doamne! – după o săptămână, ce să vezi?!

Când i-am citit biografia

am sesizat

că era Alexandra, nu Maria…

Maria se ascunsese-n şifonier

şi se iubea acolo cu-n bancher.

Iubeam o fată, Maria.

Cu mijloc strâns şi şolduri de sirenă.

Dar, bulversant! – când a avut migrenă

mi-a făcut o scenă…

s-a dat de gol,

că era, de fapt, Magdalena, nu Maria.

Maria a gândit oportunist

şi m-a lăsat pentru un baschetbalist

sau fotbalist, mă rog, ecologist

taximetrist recidivist

balkanturist.

 

Iubeam o fată, Maria,

cu buze fragede şi voce de soprană.

Dar vacs… picasem iar într-o capcană

căci ea urla profund „eu cred că-s lesbiană;

şi-apoi în buletin îmi zice Coca, nu Maria”.

Ce naiba… eu iubeam

toate Mariile mai vechi, mai noi…

şi tot speram… credeam… că sunteţi voi.

Într-un final, după un car de ani,

vâslind spre libertate,

m-am deşteptat la o realitate

cu basme de doi bani!

Şi am descoperit…

acum admit… că mai degrabă

voi sunteţi doar erzaţuri pentru mine

– trei la doi lei în piaţă, pe tarabă – mam’selle cu

apucături spre rău, spre bine,

spre mine uneori, sau spre oricine.

 

Şi că vă cheamă, aşa, de-a valma:

Gianine, Beatrise, Augustine,

Betine, Caroline, Clementine,

Codruţe, Flavii, Dane şi Georgete,

Elvire, Genoveve, Antoanete,

Iolande, Laurenţii, Isabele,

Letiţii, Luciane, Mirabele,

Elene, Delii, Doine şi Diane,

Narcise, Melanii şi Loredane,

Emilii, Laurenţii sau Felicii.

Olimpii, Pauline şi Patricii,

Aline, Angeline sau Simine,

Zerline, Marceline, Mădăline,

Larise şi Clarisse, Sânziene,

Melisse, Melanii şi Marilene,

Victorii sau Zamfire sau Amalii,

Otilii sau Ozane sau Rozalii.

 

Dar până la urmă voi închide ochii,

voi apuca o mână, un călcâi sau tivul unei rochii,

iar tu, cea apucată, mai mult ca sigur că vei fi

Georgeta,

sau Frederica,

sau Florica…

de ce nu, Julieta?!

Şi când te voi căra pe braţe peste prag şi zăplaz,

mugind adânc, sărind din stări civile spre extaz,

nu te speria… dacă din când în când te voi striga

…Maria

căci sigur nu-ţi voi mai citi, atent sau neatent,

biografia.

 

 

STRADA PE CARE AI STAT

 

Strada pe care ai stat

Mi-aduce aminte de noi

Tu aveai pistrui şi părul roşcat

Şi iubeai… iubeai cât pentru noi amândoi.

Veneam cu bicicleta verde uneori

Şi-ţi aduceam mereu un covrig şi-o îngheţată

Le gustai o dată sau de două ori

Apoi te lăsai sărutată.

M-am mutat din cartier şi nu te-am mai sunat

Dar îmi aminteam uneori de tine.

După nişte ani, cândva, undeva între Berceni şi iarnă

te-am revăzut – erai cu doi copii şi-un bărbat,

dar ai privit totuşi preţ de o clipă spre mine.

 

 

REVELAȚIE

 

M-ai lăsat mască

şi fără cască

pe trotinetă –

mă râde Clujul –

graso-brunetă,

când în poşetă,

foarte cochetă

îţi cauţi rujul.

Buzele pline

zâmbesc spre mine,

roze şi line –

ca din reclamă.

E oare vis?

Am zis ce-am zis

şi n-am prezis –

că-mi dai o palmă…

…cu-aşa putere!

Ah ce durere

şi ce plăcere –

mi-ai provocat!

Coşmar şi vis

devin proscris

cad în păcat…

Fără-ndoială

eşti colosală,

imperială,

ba chiar mortală,

iar conjugală –

cel mai probabil

şi reprobabil –

eşti unicat!

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Poeme pentru virusați”

Al. Florin ȚENE: Individualitatea stilistică și viziunea artistică în jurnalism

         Folosirea mijloacelor limbii române diferă prin diferite particularități ale acesteia de la un vorbitor la altul, în domeniul crainicilor TV, și cu atât mai mult de la un ziarist la altul și de la un scriitor la alt scriitor, în formă scrisă. Deși ziariștii din toate domeniile mass-mediei, inclusiv scriitorii,  recurg la același material lingvistic  general, organizat de sistemul limbii române, aceștia îi dau o utilizare proprie în concordanță cu ideile și sentimentele care îi animă, precum și cu  variatele împrejurări în care se găsesc. În aceste condiții fiecare ziarist și scriitor se caracterizează prin anumite “constante” ale felului său de a fi, sau de talentul său și bagajul de cunoștiințe pe care le are, și de a reacționa ( care alcătuiesc trăsăturile personalității lor), atitudinea sa de exprimare, în general, printr-un anumit mod de utilizare a resurselor limbii române, care-i pot defini felul de a gândi, de a aprecia pe cei cu care are contact și de a răspunde prin vorbit și scris la fenomenele din lumea înconjurătoare. Aducându-mi aminte de o zicală populară, pot  afirma că noțiunea de individualitate stilistică se cuprinde în maxima: “Să-ți citesc articolul  sau să te aud cum vorbești la microfon  îți voi spune cine ești și ce talent ai.“ În linii mari  individualitatea stilistică trebuie raportată la anumiți factori, relativi constanți, cuprinși în mijloacele de expresie ale unui vorbitor la TV și radio, ziarist și scriitor, mijloace care ne dau posibilitatea  să deduce una sau mai multe trăsături  proprii gândirii autorului și profilului său psihologic.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: Individualitatea stilistică și viziunea artistică în jurnalism”

Maria FILIPOIU: Crăciunul în citate și colinde

„Este Crăciun de fiecare dată, când îl lași pe Dumnezeu să îi iubească pe alții prin tine… da, este Crăciun de fiecare dată când îi zâmbești fratelui tău și îi oferi mâna ta.” – Maica Tereza

„Crăciunul este momentul în care s-a unit cerul cu pământul şi omul cu divinitatea.” – David Boia

„Vrei să-l păstrezi pe Hristos în Crăciun?

Hrăneşte-i pe cei flămânzi, îmbracă-i pe cei goi, iartă-i pe cei vinovaţi, primeşte-i pe cei nedoriţi, îngrijeşte-i pe bolnavi, iubeste-ţi vrăjmaşii şi fă altora ceea ce ai vrea să îţi facă alţii ţie.” – Steve Maraboli

„Crăciunul este un pod. Avem nevoie de poduri pentru că râul timpului curge. Crăciunul de azi ar trebui să însemne crearea de momente fericite pentru mâine şi retrăirea celor de de ieri.” – Gladys Taber

„Când avem conștiința curată, avem Crăciunul în pemanență cu noi.” – Benjamin Franklin

„Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului însemnă să prețuiești pacea și bunăvoința, să oferi din plin, compasiune.” – Calvin Coolidge

„Voi păstra Crăciunul în inimă și voi încerca să-l țin cu mine tot anul.” – Charles Dickens

– Crăciunul este visul copiilor în care adulții devin magi pentru o clipă. – Maria Filipoiu

– Nașterea Domnului este (re)nașterea și (re)înnoirea spiritului creștin în sufletele oamenilor, de-a celebra viața pe Pământ, ca cel mai prețios dar al Creatorului. – Maria Filipoiu

Continue reading „Maria FILIPOIU: Crăciunul în citate și colinde”

Gabriela RAUCĂ: Poveste dulce

Poveste dulce

 

În casă, Moș Crăciun pe horn coboară

Și de aici, nicicând nu s-ar mai duce,

Este savoare-n tot ce-l înconjoară,

De ciocolată și de turtă dulce.

 

Se-așează moșul să se odihnească

Simțind în nări mireasmă de praline,

Apoi încearcă să se dumirească,

Ce poa’ să fie și de unde vine.

 

Privește, fermecat, prin încăpere,

Și se gândește, cât e de frumoasă,

La sobă se-încălzește, cu plăcere

Și-admiră florile puse pe masă.

 

Cadouri scoate, sub pom le pitește,

Din sacul lui legat cu funde roșii,

Ar vrea să stea, dar totuși se grăbește

Să plece, până or cânta cocoșii.

 

Dar înainte de-a se duce-n noapte

Zărește, sus pe sobă rânduite,

Prajiturele și-un pahar cu lapte,

Anume, pentru Moșul pregătite.

 

Este târziu, dar nu se prea îndură,

Făr’ a gusta, să prindă la putere,

De pe platou, măcar o prăjitură

Și-a bea din laptele-ndulcit cu miere.

 

Și vrând, pe urmă, să se relaxeze,

Pe canapea-ndreptandu-se de șale,

Își pune-ncet sub cap, ca să viseze,

O pernă roz, umplută cu migdale.

 

Adoarme Moș Crăciun, în casa dulce,

Simțind în nări miros de scorțișoară

Și-i este bine, de nu s-ar mai duce,

Să-nfrunte iar troienele de-afară.

———————–

Gabriela RAUCĂ

Viena, Austria

Decembrie  2020

Maria FILIPOIU: Plânsul sfinților / Patimile martirilor

PLÂNSUL SFINȚILOR

Mila este plata pentru răscumpărarea sufletelor.
Mântuirea este, în același timp, și lucrarea lui Dumnezeu și a noastră
.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

 

Adeseori plângem la icoanele sfinților, până când ne seacă ochii de lacrimi, fără a ști că-n ele se revarsă durerea martiriului pentru credință. Și ochii sfinților sunt secați de lacrimi, că ele se scurg prin ochii noștri, când plângem împreună cu sfinții și cu duhurile îngerilor, care, simțindu-ne tristețea sufletească ar vrea să ne-o aline. În taina rugăciunii, spiritele ating cupa inimii cu aripa blândeții, când toaca heruvimilor cheamă duhul întrupat la asceză, spre izbândă prin puterea credinței, cu ofrande pe mir de lacrimi în plânsul îngerilor, de suferințele noastre.

Plângem când se lasă tăcerea durerii și suferinței peste lume, ca după un război tributar morții.

Plângem pentru durerea surdă, care sfâșie inimi și macină suflete, căutând miracolul vindecării în puterea divină. Doar foșnetul ca o adiere de aripile speranței sparge tăcerea în taina rugăciunii și înalță spiritul creștin din cascada lacrimilor pe un pod al biruinței, de răul care încearcă orice muritor în drumul prin propriul destin.

Plângem la rugăciunea nopții și a dimineții, când ne dă semnalul cocoșii vestitori ai rugăciunii îngerilor, de-a ne unii în spiritul credinței, ca într-o comuniune spirituală a Divinității.

Plângem de tăcerea mormântală pentru a celor dragi, care își înalță sufletele să primească o soartă mai bună într-o altă lume.

Plângem de mila prietenilor necuvântători, ce-și așteaptă stăpânii rătăciți în măruntaiele pământului.

Plângem în liniștea singurătății, ce pendulează săgeata timpului sub mantia sumbră a nopții până în zorii argintii ai dimineții, ce oferă bucuria vieții în lumina diurnă.

Plângem de dorul celor sub ochii cărora am crescut și-n mormânt au dispărut, până când mustete pământul de lacrimi în cimitire.

Plângem cu ochii sfinților la sărbătoarea prăznuirii lor, implorând Creatorul și Împăratul Universului pentru veșnicirea păcii pe Pământ.

Plângem de bucuria renașterii în arborele vieții, care leagă Pământul și Cerul cu beteala credinței divine, când Clopotarul Timpului bate gongul în mugurii generațiilor lumii și-n rădăcinile ancestrale.

Continue reading „Maria FILIPOIU: Plânsul sfinților / Patimile martirilor”

Vavila POPOVICI: VINE CRĂCIUNUL! FIȚI BUNI!

… Să ningă, o, Doamne, să ningă

și tu prin troiene să treci…

Hai vin-o, cânta-vom colinde,

vom spune atâtea povești!

(Din volumul „Tăcutele ierni”)

 

 

   Indignată la citirea unor articole din presa românească, încep prin a spune că în vremea comunismului, răutatea, denigrarea, distrugerea sufletelor se făcea prin teroare: arestare, anchete, închisoare. Elita românească a fost distrusă. Astăzi alții au preluat menirea securității aservită partidului comunist: te desființează prin publicarea unor articole în diferite ziare, reviste. Iar acestea, dornice de senzațional, le publică imediat. N-am mai văzut din acea vreme a comunismului, atâta ură față de elita românească! Față de acei pe care îi mai aveți rămași în țară. Trageți săgeți, umiliți-i la vârsta înaintată pe care o au, nu-i lăsați să moară mulțumiți de munca lor făcută în folosul vostru al tuturor, nu-i lăsați să se sfârșească liniștiți. Criticați-i, scuipați, distrugeți-le opera, nu-i lăsați să gândească liber, încorsetați-le gândurile din puținul timp pe care îl mai au să trăiască! Sunteți încă tineri, aveți putere, aveți ascendentul forței fizice și al pozițiilor pe care vi le-ați cucerit, loial sau făcând compromisuri. Nu face excepție nici politicianul mai în vârstă – fost conducătorul țării în perioada post-revoluționară – și care, fără rușine a adresat cuvinte înjositoare unui intelectual de seamă. Lipsă totală de respect pentru intelectualitatea românească. Înțeleg să pedepsiți pe răufăcătorii vremurilor trecute, dar nu pe cei care v-au hrănit cu munca lor intelectuală făcându-vă să gândiți profund asupra vieții, și nu superficial cum tinerețea v-ar fi putut cere. Nu v-a plăcut gândirea lui? Dați-o la o parte! Sau rețineți ce vă place din ea, fiindcă din filozofia cuiva, ai întotdeauna ceva de  învățat.

   De ce ați lăsat răutatea să vă penetreze sufletele? Nu e destul că ați făcut legi pentru a îngropa definitiv elita românească avută? Ați purces și la cea prezentă… Orgoliu, răzbunare? Nu denigrând îți faci loc în viață, ci prin dovada unei munci, făcute măcar la înălțimea celor dinaintea voastră, dacă nu veți putea mai sus, chiar. Așa sună ideologia care ni se impune: „Ființa umană trebuie observată și controlată, ea fiind dușmanul și trebuie arătat oamenilor”. Cu astfel de comportamente, și un astfel de ritm contagios de denigrări, ne vom crea singuri decenii turbulente, în care nu ne vom putea găsi liniștea.

   Vine Crăciunul! Definiția religiei creștine este cea de religie a iubirii și iertării. Cereți iertare, sau dacă cuvântul vă dă frisoane, cereți scuze. Biblia spune: „Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire” ( I Ioan 4,7-8).

   Fiți buni, căci bunătatea împlinește opera iubirii! „Dreptatea se potențează în bunătate, iar bunătatea poate fi potențată până la iubirea cea mai altruistă și sacrificiul de sine cel mai generos, și chiar până la sfințenie”. Fiți buni! Fiți buni! Cinstea vă călăuzească! Numai așa va putea fi salvată planeta noastră!

   Ne apropiem de ultimele zile ale acestui an. A fost un an greu pentru noi toți. Un an în care a trebuit să stăm mai mult izolați, să ne fie teamă de îmbolnăvire, să suferim în tăcere pentru cei atinși de boală și de moarte, motive pentru care ar fi trebuit să reflectăm mai mult asupra vieții și să devenim mai buni. Poate mulți dintre noi au făcut-o.

   În acest an 2020 bucuria din sufletele noastre a fost mereu umbrită de triste întâmplări. Nu ne este de ajuns? Veninul, ah, veninul din sufletele unora! Căci șerpi veninoși sunt răspândiți în întreaga lume, sunt printre noi, ei au colți special adaptați pe care îi folosesc pentru a mușca și a injecta veninul în pradă. Și înghit prada cu o mare poftă… Se răzbună, orgoliile lor înving și distrug suflete.

   Viața cu problemele ei materiale copleșitoare, ne îndepărtează uneori de adevărata viața spirituală, aruncând între materie și spirit un văl întunecos. Sărbătoarea Crăciunului fiind o sărbătoare a sufletelor noastre, oamenii ar trebui să dea la o parte acest văl, Crăciunul să devină Sărbătoarea Bunătății, a Bucuriei, când Cerurile se leagă de Pământ, când fiecare dintre noi redevine copil prin curățenia gândurilor și își deschide sufletul către Dumnezeu, cu credință și iubire. Să uităm în aceste zile ale Sărbătorii Crăciunului de necazuri, tristețe, violență, sărăcie, să încercăm să fim altruiști, să ne îmbogățim cu credința în Dumnezeu, să respectăm tradițiile frumoase ale neamului, să cunoaștem adevărata bucurie!

   În zadar cumpărăm daruri și gătim un pom de Crăciun, dacă în sufletele noastre nu este pace, bunătate, iubire și iertare. Așa cum spunea Duhovnicul american Roy L. Smith (1887-1963), cel care a slujit la cea mai mare biserică metodistă din lume (Los Angeles), a scris articole de ziare, cărți și a fost redactor al unei reviste creștine: „Cine nu are Crăciunul în adâncul inimii sale, nu  îl va găsi niciodată sub un brad de Crăciun”.

   Crăciunul este marea sărbătoare a creștinătății. Este sărbătoarea Nașterii Domnului; să ne fie un timp de bucurie și slavă, aducător de vești bune, de pace, dreptate și liniște sufletească; o perioadă în care să putem primi și dărui multă iubire și căldură sufletească. Începem să remarcăm aceste simțăminte de pe acum, în entuziasmul – nepierdut încă – cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare: cumpărături, ornarea caselor, instituțiilor, magazinelor, pomilor de pe străzi etc. Odată cu pregătirea cadourilor, oferirea lor celor pe care iubim, ne deschidem inimile spre iubire.

   În aceste zile bunătatea și dreptatea au drum liber spre sufletele noastre. Venerând miracolul din care se trage această sărbătoare, ne reamintim cu drag trecutul istoric și religios, momentul Nașterii lui Iisus în vremea Imperiului Roman condus de împăratul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul în care au trăit Iosif și tânăra virgină Maria, cea vizitată de un Înger care i-a spus că va da naștere unui Fiu…

„Păstorii s-au întâlnit, s-au sfătuit, / și la drum au pornit, / locul să găsească unde Fecioara Maria / pe Hristos avea să-l nască, / Fiul ei cel Sfânt, / Om-Dumnezeu pe pământ. / Pruncul în pântecul mamei a-îngenuncheat / și pe Dumnezeu l-a rugat / ca Maica să-l nască, / lumea aceasta s-o cunoască, / nouă să ne prorocească. / Maria genunchii Fiului i-a mângâiat / și Dumnezeului s-a rugat / pentru noi să-l nască. / În acea noapte sfântă s-a rugat / și pe Iisus ni l-a dat, / cuvântul spre a-I fi ascultat. / E seara sfântă de Ajun, când noi, / drumurile le deschidem înapoi; / la locul lor găsim faptele toate / cu peste două mii de ani în urmă întâmplate.”                                             Continue reading „Vavila POPOVICI: VINE CRĂCIUNUL! FIȚI BUNI!”