Unirea României dodoloațe

Răsune clopotele-n mănăstiri,
Din răsărit și până în apus,
S-adune-n hora marii Uniri,
Pe tot românul ce-n străini e dus.

Ziua de azi e ziua cea măreață,
Când Cuza a înfăptuit Unire,
Și astfel România dodoloață,
Și -adună copiii la sân unde-i iubire.

Cu mic cu mare în horă i-a chemat,
De mână să se prindă și să joace,
Uniți în cuget și-n simțiri e minunat,
Că să-ți trăiești viața în liniște și pace.

Rămasă scrisă în istorie această zi,
De 24 ianuarie ,ziua lui gerar,
Este dorința, lupta,voința de-a uni,
Mica Unire va întoarce o mare filă-n calendar.

Când în sfârșit va deveni Unirea mare,
Unind românii toți de pretutindenea,
Bucuria le va fi atât de-nălțătoare ,
În veci de veci nu-i va despărți nimenea.

Răsună clopotele și astăzi ne cheamă,
La horă să ne prindem cu toții împreună,
Visăm și ne dorim lângă patria mamă,
Și Basarabia înapoi să ne revină.

Astfel norodul va fi-mplinit și fericit,
Unit în gând,în cuget și-n simțiri,
De ne-ar veni alături și neamul de peste Prut,
Am vedea România noastră dodoloață,
Întreagă,frumoasă și măreață,
În veci de veci stăpână pe al său pământ.

Of, inimă

Să nu plângi inimă aș vrea,
Iubire nimănui să nu-i cerșești,
Ești prea gingașa, iar dacă ai vrea,
Te rog să nu mă chinuiești.

Să nu aștepți nimic și niciodată,
Nu e de tine ca să suferi din iubire,
Cin’te dorește, va veni îndată,
Va fi strajerul tău și-n nemurire.

Să nu speri inimă și să nu crezi,
În viață cine vrei a te iubi,
Aleargă mai mulți cai, și atunci când tu vezi,
Mi-e frică inimă că te-ai îmbolnăvi.

Să nu-ți faci vise multe inimioara mea,
Căci visele-s deșarte, se risipesc în zori,
Și-ai să sfirsesti mereu, mereu a regreta,
Și-ar fi păcat degeaba, din suferinți să mori.

Să nu plângi inimă, nu merită efortul,
Să iubești dar să nu-ți audă a ta chemare,
În viață tu doar știi, nu poți ca să ai totul,
Dar nici nu meriți tu s-oftezi de supărare.

Să nu lași inimă o lacrimă să curgă,
Pe-obrazul meu ce plâns a fost o vreme,
Îmbrăcate-n credință, în liniște și rugă,
Fii pură și frumoasă , nu căuta blesteme.

Iubirea e frumoasă dar greu o întâlnești ,
N-are rost în zadar să gândești dar la ea,
Ascultă-mă ce-ți spun și nu ai să greșești,
Dacă tu vei fi calmă, cu tin’te-ai împăca.

Gândul

A suflat aseară vântul,
Chiar așa prin părul meu,
Aducându-mi iară gândul
Și-acum mor de dorul tău.

Era liniștit aseară,
Nu bătea ca un turbat,
Dar mi-e inima amară,
Fiindcă ai trecut prin sat,

Așteptam să te oprești,
Numai un minut măcar,
Un sărut să-mi dăruiești ,
Însă a fost în zadar.

Te voi aștepta și azi,
Poate vei veni la noapte,
Cât mi-e dor tu poți să rabzi,
Timpul care ne desparte?!?

Poate ești mai dur din fire,
Însă eu iubirea mea,
Pentr-o clipă de iubire,
Mă topesc precum o stea.

Fă cumva te rog și vină ,
Nu mă chinui așa,
Nu lăsa gândul să rămână,
Că-mi va fi iar ziua rea.

Uite, iar e dimineață
Ce rău ești, iar n-ai venit,
Dorm cu gândul, halal viață
Ca să suferi din iubit.

Iubirea este un vis stins

Lin coboară înserarea peste sat,
În odaia unde arde-un foc trosnind,
Izabela într-un suspin și-amar oftat,
Zace de-un dor greu, nemărginit.

Continue reading „Elena TUDOSA: Chemarea iubirii (poeme)” →