AU FOST MARTIRI CU DOMNUL ÎN CELULĂ

 

… Când nu mai pot să văd și să aud

Ce se întâmplă-n lume,

Când sufletul mi-e plin de suferința lor,

M-așez în sfântă rugăciune

Și trag c-urechea la apusul,

Celor ce sunt astăzi, grâu și gălbenele

Sau susur lin în albia unui izvor.

Ei nu-și mai plâng durerea de-acol ‘de unde sunt,

Nici lacrimile nu le mai zăresc

Dar ma îndeamnă

să nu uit, nicicând să n-ostenesc

Și-n apa de izvor apusă să-i privesc…

Au fost martiri cu Domnul în celulă!

Au sângerat-n bătăi tot împreună,

Acoperit-au semeni cu lacrima când răii îi loveau,

Ologii de bătăi i-au dus în spate sau de mână.

I-au primenit în rugăciuni pe unii,

Ce-n ”jumuleli de vorbe” pe Dumnezeu-L huleau.

Le-au arătat și rănile și Calea Celui,

Ce-atâta Îl batjocoreau!

Au înălțat în temniți, Catedrale!

Cu lacrimile-au aprins lumini

Să vadă orbii dincolo de ziduri

Și la Lumină au strigat ‘AMIN! ‘

Mă-ntorc cu ochii-n lacrimi la oameni- catedrale,

La Dumnezeu lor atâta de iubit,

Din truda suferinței aș îmbrăca în alb de cale

Drumul Golgotei, celor ce-au suferit.

 

 

O VARA MEA CU OCHII VERZI…

 

Suspină pomii-n frunze aur. . .

Își iau a Dios de la crengi,

Cu umezi-ochi ceața privește

‘Ntr-un suspin de abur des

Cum draga vară iar se risipește

Și-un bun venit

Se vede-n pomii desfrunziți.

În foșnet se distinge jalea

De vara în frăţietate,

De fericite-mbrătișări

Pe ramurile-n verde,

Atâta de bogate !

Își cântă-sec trestiile melodia,

Un ritm uscat așa ca ele,

Zbor în zig-zag se vede clar pe cer

‘N plecări de păsări,rândunele

Aș vrea să fiu eu zborul lor

Dincol’ de nori și stele. . .

Suspin iar vara sub un ram

Și parcă nu mai simt atâta bucurie,

De unde-n vară ascultam

Iubita ciocârlie. . .

Mi-e cald sub pleoape, sau transpir ?

Cu gândul la soarele-n apus,

-O, vara mea cu ochii verzi,

Un’ să te caut, unde te-ai dus?

Prin frunze proaspăt îmbrăcate

‘N-arămi și aurul regal,

Mă-ndrept spre casă pe-nserate,

Cu gându’ la coloritul de pe deal.

 

 

AM VRUT

 

…Am vrut să rup din curcubeu, bucăți,

Din el să-mi fac maramă,

Din nori să-mi fac un pat de fulgi,

Pe el Iubirea să m-adoarmă.

Continue reading „Alexandrina TULICS: Pietrele albe (poeme)” →