URC
*
Urc gâfâind, dar urc un munte-abrupt
cu care de o viaţă mă tot lupt
şi voi învinge
pentru că sunt convins că-am să câştig
chiar dacă sângerez în timp ce ninge
şi este frig.
*
Mai e puţin până ajung pe pisc
şi orice pas ce-l fac este un risc,
dar simt în mine
o-ncredere la un înalt voltaj
şi-o forţă ce-agăţat de stânci mă ţine
dându-mi curaj.
*
Nu am să cad. Pe vârf voi sta curând
din suflet şi din inimă scoţând
un chiot mare
ce va pătrunde dincolo de cer
ca să anunţ izbânda mea în care
încă mai sper.
*
Şi sunt convins că Bunul Creator
îmi va ciopli-ntr-o stâncă-un viitor,
care să poarte
în el pentru vecie chipul meu,
ce de uitare n-o să aibă parte,
trăind mereu.
1 februarie 2020
TÂNĂR
*
Am fost odată tânăr şi superb
şi mă simţeam asemeni unui cerb
ce mândru sare
din stâncă-n stâncă cu-un curaj imens.
Aveam în sânge-un fel de exaltare,
trăind intens.
*
Ceva superb era-n fiinţa mea
ce ca o stea tot timpul strălucea
şi-ntotdeauna
am fost altfel decât părea că sunt.
Doream să stau în faţă cu furtuna
ca s-o înfrunt.
*
În mine trăiau visuri, aveam ţel
şi-am năzuit mereu s-ajung la el.
Aveam o forţă
de nedescris în orişice frământ.
Purtam în ochii mei câte o torţă.
Eram avânt.
*
De câte ori de mine-îmi amintesc
nu pot decât să râd sau să zâmbesc,
căci simt că-n mine
de fapt acelaşi tânăr am rămas
ce-nvinge-n a lui viaţă şi în sine
orice impas.
2 februarie 2020
ORICE VA FI *
*
Orice va fi, nu am să mă opresc
şi-am să mă lupt, cât am să mai trăiesc,
cu-orice urgie.
Din inimă-îmi fac sabie. Şi scut
din sufletul ce n-a putut să fie
nicicând bătut.
*
Nicio durere încă nu m-a-nfrânt
fiindcă am fost necontenit avânt
şi niciodată
nu am cerut ceva stând în genunchi,
căci conştiinţa mea a fost curată
până-n rărunchi.
*
Am fost adeseori biruitor
şi am crezut mereu în viitor,
că o să vină
o vreme când şi în al meu destin
va fi-nsfârşit mirabilă lumină
şi cer senin.
*
Iată-mă-acum la capăt. Dar cutez,
mai am încă speranţe, mai am creez
şi-s plin de visuri
pe care vreau să le îndeplinesc.
Nu mă-nspăimânt de niciun fel de-abisuri,
cât timp trăiesc.
3 februarie 2020
Uşi şi ziduri
*
Uşa copilăriei o deschid,
dar nu am cum să intru. Dau de-un zid
ce-mi stă-mpotrivă
şi mă-ntristez de câte-mi amintesc,
de viaţa mea ce-a fost atunci captivă
în nefiresc.
*
Mă-ntorc şi-o altă uşă-ncerc prudent,
să-l strâng în braţe pe-adolescent,
dar am în faţă
tot zidul care parcă dinadins
nu vrea să îmi revăd ciudata viaţă
de om învins.
*
Tresar şi văd o uşă care-ncet
pare că vrea să o deschid complet.
Nu e zidită
şi intru trecând vesel al ei prag
şi-mi văd maturitatea mea iubită
zâmbind cu drag.
*
Şi ne îmbrăţişăm şi ne-amintim
de vremea când dorind altfel să fim
n-am stat pe tuşă,
dar aud altă uşă scârţind
şi intru şi văd iarna, peste uşă
nămeţi zidind.
4 februarie 2020
Sunt vesel
*
Dacă greşesc să-mi spui şi să mă cerţi,
dar negreşit la urmă să mă ierţi
zâmbind feeric
ca să dispară din al meu destin
şi cel din urmă strop de întuneric
rău sau meschin.
*
Doar tu poţi să mă faci să fiu altfel,
să am o altă viaţă, un alt ţel,
fiind în stare
să ies zâmbind din orişice impas.
Numai cu tine pot în altă zare
să fac popas.
*
De când în a mea viaţă ai intrat
cerul meu care-a fost înnourat
este albastru
şi-n loc de vânt adie un zefir.
Nu mai arăt a mohorât sihastru
şi nici martir.
*
Sunt vesel, plin de viaţă, cred şi sper
că niciodată nu voi fi apter,
că împreună
vom colinda prin visuri dragi în zbor
sfidând biruitori orice furtună
sau negru nor. Continue reading „Anatol COVALLI: Uşi şi ziduri (matepoeze*)”
Ridică-ți privirea…
Ai auzit vreodată marea,
Viața se scurge-n clepsidră,