Se rostogolesc mugurii-n frunze
şi seva aleargă prin ramuri mai sus
verdele trece cântând prin iarbă
că zilele reci au apus.
Cerul aruncă haina de nori
merg printre fire de vânt
şi când mă –mbrăţişează soarele
parcă sunt alta decât sunt!
Cad tristeţile din mine
Se simte primăvara-n aer
Copacii deschid ochii-n vînt
Şi parcă aud cum creşte iarba
Şi ghioceii din pămînt
O altă primăvară vine
Şi-mi încolţesc cuvinte-n gură
Şi cad tristeţile din mine
Ca florile de pe răsură
Vino-n pădure să simţim
Natura-ncet cum prinde viaţă
Să ne cuprindă primăvara
În nesfîrşita-I dimineaţă
Copil de corcoduşe
E iarnă,Doamne,şi e frig
Un vânt tăios mă biciuie pe faţă
Nu pot să cred şi nici să înţeleg
Că acuma sunt la margine de viaţă.
Nepoata mă tot trage înapoi
Cu chipu-i blând şi fin ca de păpuşe
Şi lângă ea îmi pare foarte rău
Că nu mai sunt copil de corcoduşe.
Să prind iar fluturii pe deal
Şi mama să mă strige,îmbufnată,
Să ascult acelaş cântec din caval
Redevenind copilul de altădată.
Doamne, ne eşti punct de sprijin
Doamne ne eşti punct de sprijin
într-o lume pieritoare
ce ne-am face fără Tine
dacă tot ce naşte moare?
Ne punem nădejdea-n Tine
că noi ştim că ne iubeşti
de facem bine pe lume
sperăm să ne mîntuieşti.
Luminarea
Astăzi am uitat de Tine Doamne
M-am luat cu cele pămînteşti
Deşi ştiu că peste tot sînt rele
În locurile-n care Tu nu eşti
Chiar şi necuratul cîteodată
Face bine ca să dea dovadă
Că e bun şi noi îi dăm crezare
Deşi ştim că vrea ca să ne piardă
Si atît mă rog de Tine Doamne
Să mă ajuţi ca să-Ţi găsesc cărarea
Căci pe aici pe unde rătăcesc
Nicidecum nu aflu Luminarea.
Să vină primăvara
Era o seară calmă cu lună plină
Zăpada topea tăcerea-n noi, uşor,
Un alt anotimp venea, ca o lumină
Şi parcă flori de crin pluteau în zbor.
Să vină primăvara cu străluciri de soare
Să alungăm cu ele tristeţile din noi
Că iarna a fost lungă, zăpada a fost mare
Şi am rămas la suflet, ca şi copacii, goi.
Pretinsa moarte
Doamne Te caut mereu
Undeva acolo-n cer
Si de n-am sa te gasesc
Doamne Sfinte simt ca pier
Caci nimic nu are rost
In asta lume muritoare
Dacă nu putem umbla
Pe îngusta Ta cărare
Ne desprindem tot mai greu
De plăcerile deșarte
Și ne temem tot mai mult
De pretin sa noastra moarte
Răzvrătire
Evo, uite ce ai făcut
Mâncând mărul interzis
Ne-ai dăruit nouă moartea
Fără pic de compromis
Eu nu vreau să mor şi gata
Un izvor de-ar exista
Să beau din el nemurirea
Nici un pic n-aş ezita
Viaţa aceasta e frumoasă
Primăvara e un vis
Iar cei trei nepoţi ai mei
Sînt un fel de paradis
Si apoi unde să te duci
Tam nisam spre alte sfere ?
Eu mă rog de Tine, Doamne
Numai Tu îmi dai putere.
Rugăciune
Doamne,Te iubesc nespus
Şi aş fi tare întristată
Acum pentru timpul dus
Dacă n-am fi la olaltă.
Mi-a trecut al vieţii rost
Copii mari au crescut,
Fă-mă ,Doamne cum am fost,
Ca să o iau de la început.
Priveşte Doamne la noi
Cei cu amar de ani în spate
Şi dă timpul înapoi
Depărtând-ne de moarte.
Să uit definitiv
Ce mic e tată dealul copilăriei mele!
Mi se părea un munte când eram în sat
tu mă priveşti de-acolo dintre stele
muistrându-mă duios că am plecat.
Dar m-am întors acum la bătrîneţe
să contruiesc o casă spre izvor
să regăsesc trecuta-mi tinereţe
sădind muşcate în pridvor.
Cînd vălureşte grîul ca o mare
o să mă plimb prin el ca altădată
cînd pomii se vor umple iar de floare
să uit definitive că am fost plecată.
Uitare
Aştept primăvara ca pe o sărbătoare
când învie toate, aşa, ca din morţi
copacii îşi aruncă mugurii spre soare
şi se mişcă lumea parcă e pe roţi.
Aştept primăvara cu sclipiri de soare
ca să uit de toate, să uit ce-a fost trist,
să mă spăl pe faţă cu apă de floare
stînd cu faţa-n iarbă să uit că exist!
Sfânta primăvară
Să vină primăvara cu sclipiri de soare
cerul să-şi arunce albastru-n viorea
vălurească florile precum o mare
ghioceii aibă străluciri de nea
Să danseze, vesel, frunzele în vînt
păsările cînte triluri săltăreţe
să miroase a proaspăt reavănul pământ
eu cu bucurie să le dau bineţe
Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
ca o primăvară când învie toate
parcă-s ale mele toate cite sînt
să le string în braţe, aş vrea, dacă se poate.
Suflet rătăcit
M-am întors acasă pe un drum de ţară
si-am stat de vorbă cu pădurea
mi-a spus cum cucul cîntă-n fiecare vară
decînd eu am plecat aiurea.
Am croit cărarea prin boabe de rouă
şi m-au copleşit aducerile-aminte
razele de soare au spart pădurea-n două
şi mi-am spus atunci: totu-i ca-naite!
Am trecut, tăcută, pe sub merii-n floare
ce mi-au nins cărarea semn de bun venit
ziua-ntreagă, parcă, era o-ntrebare:
ai venit acasă suflet rătăcit ?
Toarcem amintirea
Merg încet cu sufletul pustiu
singură printre atîta lume
timpul a trecut cînd nici nu ştiu
oamenii din juru-mi nu au nume.
Joacă, iar, căldura verii-n aer
fructele şi le-a-negrit, iar, socul,
clopotele bat, prelung, a vaier
şi eu nicidecum nu-mi găsesc locul.
Am să mă întorc în sat curînd
unde mă aşteaptă maica bună
la lumina stelei, licărind,
toarcem amintirea, ca pe lînă…
——————————
Titina Nica ŢENE
Cluj-Napoca