Viața se scurge-n clepsidră,
o frunză bate la fereastră,
cântă, dansează cu razele de soare, râde, plânge și cade printre ziduri,
timpul umblă hoinar cu ceașca de cafea,
lasă doar riduri și scrum de țigară,
șuieră-n vagoanele goale, nu oprește-n gară
să cobor și să rămân pierdută-n primăvară.
Cerneala se topește-n cuvinte mărunte,
rămânând amintiri în oceane de gânduri,
legănate-n covată, ating infinitul.
Acum ești copil cu părul bălai,
cu zâmbetul blând,
valsezi printre stele,
acum culegi ghiocei
cu ochii în lacrimi ca și când a fost „ieri”
și ninge în pletele-ți albe bătute de vânt.
Povestea iubirii
Dă-mi o bucată de hârtie,
Să scriu povestea noastră de iubire,
Să curgă un strop de fericire
Pe frunza de stejar ce cade-n veșnicie.
Să bată vântul printre șoapte,
Să scriu cuvinte albe-n noapte,
Să curgă-n mine nopți albastre,
Cu amintiri născute-n astre.
Bat clopotele-n părul tău,
Cu ghiocei și flori de tei,
Se adună norii pe sub pleoape
Și plouă iar în ochii tăi.
Te aștept diseară la fereastră
Te aștept diseară la fereastră,
Să-mpodobim iubirea noastră,
Cu un buchet de trandafiri,
Culeși din grădina cu amintiri.
Te aștept diseară la fereastră,
Să zbor ca o pasăre măiastră,
Să mă adormi cu visele din călimară,
Șoptindu-mi la ureche povestea din cerneală.
Te aștept diseară la fereastră,
Să-mi prinzi în păr floarea albastră,
Să mă săruți cu boabele de rouă,
Cu norii ce foșnesc atunci când plouă.
———————————-
Anca-Maria DAVID
10 februarie 2020
Revista Logos&Agape