Anatol COVALI: Lirice (versuri)

Zbor albastru

 

Zbor albastru prin speranţã
ca sã strâng sute de stele
spre-a ciopli grãbit în ele
cea din urmã cutezanţã,
ca la tot ce-a ajuns zdreanţã
sã fac splendide nacele
pentru visurile mele
cãrora le dau nuanţã.

 

Ciocârlii în mine cântã,
aud susur de izvoare.
Mângâi tandru orice floare
ce-mi surâde şi mã-ncântã.
Spre-mpliniri visu-mi se-avântã.
Strãluceşte-n mine-un soare
ce cu raze sclipitoare
lacrimile mi le zvântã.

 

E desigur o minune
care-mi arã în fiinţã
aruncând în suferinţã
şi în plâns seminţe bune.
Cânt pe-ale iubirii strune,
cred cã totu-i cu putinţã,
prinde viaţã-orice dorinţã
şi-n surâs durerea-apune. Continue reading „Anatol COVALI: Lirice (versuri)”

Doina BORICEANU: Poesis

un loc neobișnuit

 

și chiar m-am dus pe valea-aceea

să culeg un fir de iarbă,

să pătez cu flori durerea,
să adun înțelepciune
căptușită cu miresme,
să aud în vuiet gânduri
și să cred că e doar marea
rătăcită prin adâncuri

căutând în toţi cărarea.

 

să-mi răstorn poveri

şi bune,
să-ngenunchi lângă un flutur
mimănd zborul lui în floare
lunecat peste pragul de petale
ce-s clipinde către geamul zării spart
presupus ades că-i cerul,

când prea jos, când prea înalt.

 

o movilă mai din vremi

mi-a clipit din ochi şireată …
“lumea vine dac-o chemi!
tu eşti azi,
de vânt cercei,

poate-i fi şi altădată…”.

 

joc de ibovnică

 

joc de ibovnică ţine vremea,

tu mi-o arăţi cum de tine lipită,
se vrea încremenită, nu schimbace.
peste cârpeli ea se dă rostogolită,
în devenire doar cer în ploile  coapte
din vorbe dulci de îngeri mestecate
şi deprinse

să în stropi înfigă întâmplările.

 

 

iar în dragoste

mă ţii scai pe aproape
să ne învelim clipele ochilor în necitit.
cu mâinile, cu buzele şi şoaptele
mă aşezi în acea chemare

să simţim timp ba gonit, ba înstăvilit,

cu noi suflu sfânt de armonice.

 

 

şi cum de se poate

timp atât de plin de  corăbii verii,
arşiţa prăpădind  vremii

până şi ponoasele…

 

 

corăbii născute hazardului

traversând soarele ca deşertului

într-o ameţeală-purificare,

 

 

trunchiuri secate din lumea -ne,

sub burduf de soare în picurare,

solzi de mlaştini uscăcioase sub lună,
mângâierea-ţi mă adună
sub tandru vis,

intru pe poarta ce mi-ai deschis…

 

 

prag tu îl descui din privire

o corabie mă ispiteşte,

unde s-a mistuit clipa vie

degustând doar plecările?

 

nu-ţi mai stă pe buze…

în cutele de la colţul ochilor
număr stângace fior de fior,
braţele tale mă încercuiesc în dor,

şi corăbii… multele!

traversând marea din străfunduri

pe unde umblă nepotolit sufletu-mi.

————————————

Doina  BORICEANU

30 ianuarie 2018

Continue reading „Doina BORICEANU: Poesis”

Anna-Nora ROTARU: Singurătate

” SINGURATATE ÎN APUS ”

Anna-Nora Rotaru – pictură personală pe pânză, în ulei,

dimensiuni 110 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii  ” UT PICTURA POESIS ”

***

 

SINGURĂTATE

Noaptea se presară alene pe alei
Şi frigul se strecoară pe sub uşă…
Scormonesc cu cleştele-n cenuşă,
Mai pun pe foc vreo surceluşă
Şi scurg în candelă un pic de-ulei.

 

E linişte în casă… şi-i căldură…
Zvâcneşte câte-o flacără-n cămin…
Trosneşte uscatul lemn de anin
Şi din paharul cu sângeriul vin,
Mai sorb încet vreo-nghiţitură…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Singurătate”

Lavinia BUD: Copacii nu plâng

COPACII NU PLÂNG

 

Copacii nu-și plâng desfrunzirea

când sevele coboară

odată cu cântecul depărtărilor

în adăposturi tihnite,

pregătindu-și renașterea.

Îi doare osânda

așezată aproape de rădăcini,

când umbrele arginților,

cu rânjet tăios,

sfredelesc cercuri concentrice

din ochiul trupurilor,

ce rămân ciuntite

Continue reading „Lavinia BUD: Copacii nu plâng”

Sandu TUDOR: Stih teoric

Stih teoric

 

Viaţa este o răpire în Duh,
salt de trei extazuri rourat.
E vederea cea octavă îndrăznită,
către faţa nevăzută de safir,
este vin de Sânge preacurat,
dintr-al Gaalului cers Potir
şi Îmbătarea trează dăruită,
cu-nălţimi de albe Întunecimi.

 

Viaţa este alăută-n bucurie,
ca extazul lui Moisi cel de la Rug,
ca răpirea din Horeb a lui Ilie,
vieţuit cu pâine de heruv
Poartă spinii Învierii aurite,
de pe fruntea Mielului strălucitor,
şi e visul celor trei colibe,
neclădite încă pe Tabor.

––––––––––––––––

Sandu TUDOR

( 5 noiembrie 1957, Sihăstria “Sf. Ioan Bogoslovul” – Rarău)

 

Irina Lucia MIHALCA: Înspre lumină deschidem ferestrele (poeme)

O taină începută

 

 Totul a început cu o privire

și zâmbetul tău cald – reacții spontane,

pași risipiți

prin frunzișul pământului.

 

Emoția ta și-a mea, abia desprinse de izvor,

sunt una, doar.

Suave accente se rostogolesc,

candele aprinse,

pacea și liniștea clipei.

 

O muzică siderală, seducătoare,

coboară în clarul ființei,

în note balsamice, în ritmuri călătoare,

în acorduri luxuriante.

O lume nouă ni se-nveșmântă

în sunet și lumină.

 

Gânduri în zbor, cuvinte dulci, năucitoare,

clipe captive palpită în delir

și dau năvală

în sinele deplin,

dinspre început

înspre căutarea noastră.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Înspre lumină deschidem ferestrele (poeme)”

Ștefan DUMITRESCU: Caragiale și Dumnezeu

 Poemul este o meditație amară, profundă, plină de un umor dulce amestecat cu o  melancolie amară asupra  istoriei neamului nostru, asupra metehnelor și defectelor poporului român,  care nu a învățat nimic din tragediile prin care a trecut. De aceea Dumnezeu și sfântul Petre  încercând să îl salveze prin corijare își pun întrebarea dacă poporul român poate fi salvat. Poemul  „CARAGIALE ȘI DUMNEZEU” ne pune tuturor întrebarea, se poate poporul român schimba,  poate  el fi  schimbat ? Se poate salva  poporul român în istorie ?

 

        CARAGIALE ŞI  DUMNEZEU

 

Ia du-te Sfinte Petre şi vezi ce mai e pe pământ,

I-a zis   Dumnezeu,

Ce mai fac noroadele mele

Pentru că aud prea multe jelete şi ţipete, şi mai mult decât toate,

mă asurzeşte zăngănitul de arme.

I-auzi ce bubuie tunurile, şi ce mai plâng bietele mame şi bieţii copilaşi!

Vezi ce mai fac popoarele ălea,

Că le aud numai plângând şi gemând…

 

Continue reading „Ștefan DUMITRESCU: Caragiale și Dumnezeu”

Anna-Nora ROTARU: Mă legene… m-afundă

MAREE, CU BARCA ”SPERANȚA ( ELPIDA ) ”

pictură personală pe pânză, în ulei a Annei-Nora Rotaru

 (dimensiuni 70 x 50 cm)

prezentă în volumul de poezii și picturi,  ” UT PICTURA POESIS “

***

 

MĂ LEGENE… M-AFUNDĂ…

 

Coboară asfințitul pe valurile mării…
Un soare sângeriu în agonie geme…
Că-ncet curmându-se sub pragul zării,
Se stinge pâlpâind la poalele-nserării,
Pană ce noua zi, veni-va iar să-l cheme,
Făcându-i din raze diademe…

 

Se lasă noaptea-albastră, se-nveșmântă,
Împodobindu-se-n sclipiri de miriade stele…
Valul se zvârcolește, cu mânie se avântă,
Bucăți de țărm mușcând, dureros frământă,
La fel ca-n trupul meu și-n gândurile mele,
Sihastre zboruri și rebele…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Mă legene… m-afundă”

Mugurel PUȘCAȘ: Noapte de iarnă

NOAPTE DE IARNĂ

 

Îmi amintesc… Noapte de iarnă…
Gustând amor, păcat tacit,
Transfiguraţi de dor, în taină,
Pluteam încinşi spre infinit.

 

Era o iarna ca-n poveste,
Fulgii dansau în dalb sacou,
Calpi heruvini dădeau de veste,
Al inimilor, cald, rondou.

 

Focu-n cămin ardea molatic,
Pe masă un pahar cu vin…
Amorul nostru enigmatic,
Balsam pe suflet, dar divin.

 

Gemând uşor, cu ger la tâmple,
Trupuri boeme, jar încins,
Dulci mângâieri, delicte simple,
Ne-au izgonit în… paradis. Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Noapte de iarnă”

Corina Ligia PĂTRAŞCU: Poeme

VISUL

fugeau lumile dintr-o secundă

mâna dreapta a Domnului răsfira iţe

într-un război  din care se ivea

un covor fermecat multicolor

multicelular şi multidimensional

pe care am urcat să te caut…

 

au ţâşnit luminile printre

coastele  pământului

împărtăşindu-mă apoi

m-au întors în mână stângă

 

se făcea că…

toate lumile se prefăcuseră

în stane de piatră-

capetele mângâiau pământul

picioarele, cerul

 

Continue reading „Corina Ligia PĂTRAŞCU: Poeme”