
un loc neobișnuit
și chiar m-am dus pe valea-aceea
să culeg un fir de iarbă,
să pătez cu flori durerea,
să adun înțelepciune
căptușită cu miresme,
să aud în vuiet gânduri
și să cred că e doar marea
rătăcită prin adâncuri
şi bune,
să-ngenunchi lângă un flutur
mimănd zborul lui în floare
lunecat peste pragul de petale
ce-s clipinde către geamul zării spart
presupus ades că-i cerul,
când prea jos, când prea înalt.
mi-a clipit din ochi şireată …
“lumea vine dac-o chemi!
tu eşti azi,
de vânt cercei,
poate-i fi şi altădată…”.
joc de ibovnică ţine vremea,
tu mi-o arăţi cum de tine lipită,
se vrea încremenită, nu schimbace.
peste cârpeli ea se dă rostogolită,
în devenire doar cer în ploile coapte
din vorbe dulci de îngeri mestecate
şi deprinse
să în stropi înfigă întâmplările.
mă ţii scai pe aproape
să ne învelim clipele ochilor în necitit.
cu mâinile, cu buzele şi şoaptele
mă aşezi în acea chemare
să simţim timp ba gonit, ba înstăvilit,
cu noi suflu sfânt de armonice.
timp atât de plin de corăbii verii,
arşiţa prăpădind vremii
corăbii născute hazardului
traversând soarele ca deşertului
într-o ameţeală-purificare,
trunchiuri secate din lumea -ne,
sub burduf de soare în picurare,
solzi de mlaştini uscăcioase sub lună,
mângâierea-ţi mă adună
sub tandru vis,
intru pe poarta ce mi-ai deschis…
prag tu îl descui din privire
o corabie mă ispiteşte,
unde s-a mistuit clipa vie
degustând doar plecările?
în cutele de la colţul ochilor
număr stângace fior de fior,
braţele tale mă încercuiesc în dor,
şi corăbii… multele!
traversând marea din străfunduri
pe unde umblă nepotolit sufletu-mi.
————————————
Doina BORICEANU
30 ianuarie 2018