COPACII NU PLÂNG
Copacii nu-și plâng desfrunzirea
când sevele coboară
odată cu cântecul depărtărilor
în adăposturi tihnite,
pregătindu-și renașterea.
Îi doare osânda
așezată aproape de rădăcini,
când umbrele arginților,
cu rânjet tăios,
sfredelesc cercuri concentrice
din ochiul trupurilor,
ce rămân ciuntite
ca niște mari semne de întrebare.
Și plâng atunci când li se curmă
nemurirea cuvintelor nerostite
de mugurii adormiți
pe brațele întinse spre cer,
rămase fără vise.
Copacii nu plâng
când mor în picioare
la cealaltă chemare de cântec.
———————————-
Lavinia BUD
Timișoara
29 ianuarie 2018