Vasilica GRIGORAȘ: De-a v-aţi ascunselea

De-a v-aţi ascunselea

Unde Doamne să mă duc?
Să m-ascund într-un papuc?
Cum îl văd, e tare mic
Pentru mine un voinic.

Uite colo un porumbel,
Sprinten foc şi frumuşel.
Mi-a venit iute un gând
După el să mă ascund,
Dar când m-am apropiat
De îndată a zburat.

Văd un crin îmbobocit
Ce mă face fericit,
Dar nici el nu mă piteşte
Şi oricine mă găseşte.

Mă rotesc şi mă gândesc,
În ce loc să poposesc?
Îmi vine o idee genială
Să m-ascund la mama-n poală.
Chiar de m-or descoperi
Mama mă va ocroti.

———————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

15 martie 2018

Anna-Nora ROTARU: Poesis

CINE-I DE VINĂ ?

Ce e viața asta, Doamne…
Cum dai ochii de lumină,
Vine Harul să condamne,
Așteptând cu-n braț de toamne,
Nori pe ziua ta senină…
De te-ntrebi: cine-i de vină ?

E ca fumul de țigară…
Te naști singur, singur mori…
Prin, nu știu, ce colț de țară,
Ca peron pustiu de gară,
Trenu-ți vine cu ani să zbori,
Precum stolul de cocori !

Dar, atâția se-mbulzesc
Și se cațără pe scări…
De cu zori când se trezesc,
Până noaptea tot urzesc,
Planuri printre căinări,
Prin iertări și invocări !

Vor un loc cât mai în față,
Vreun vagon mai elegant…
Viața însă nu răsfață,
Toți avem câte-o postfață,
Sau blajin sau arogant,
Pitic d-ești, sau ești gigant !

Ne preocupăm de fleacuri
Și ne zbatem în zadar…
Pripășiți printre zigzaguri
Și la granița-ntre veacuri,
Nu prindem de timp habar
Că sfârșitul ni-i amar…

Că, uităm că viața noastră,
Ne e scurtă… de scatiu…
Nu privim nici pe fereastră,
De-i ziuă sau noapte-albastră…
Trenul duce-ntr-un pustiu…
Capătul… e pământiu…
Cui e vina ? Eu o știu… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Anatol COVALI: Lumina iubirii (poeme)

IUBIREA MEA

Iubirea mea nu are început,
căci din Iubire-n lume-am apărut
cu o menire,
pe care-ncerc s-o-ndeplinesc mereu
împrăştiind din când în când iubire
în jurul meu.

Nu ştiu dacă am dat îndeajuns,
căci mult prea rar la fel mi sa răspuns,
ba dimpotrivă
la orice bine am primit un ghiont
şi-un brânci care să-mi zvârle în derivă
orice-orizont.

Şi totuşi am iubit mereu intens
vrând să-mi văd trupul plin,bogat şi dens
de sentimente
în care să simt dragostea vibrând
că ura şi invidia-s absente
din al meu gând.

Continue reading „Anatol COVALI: Lumina iubirii (poeme)” →

Irina Lucia MIHALCA: Tăceri delicate

Tăceri delicate

Din țesătura viselor adormite biruie timpul,

un poem nescris vreodată se naște,

tăcerea umple întunericul,

iar întunericul umple tăcerea.

Unde sunt eu? Unde ești tu?

Prin umbrele genelor,

un dialog al inimilor, un dialog al privirilor,

un dialog de mătase al atingerilor,

prin ochii lor,

un sentiment nou înflorește.

Unde sunt eu? Unde ești tu?

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Tăceri delicate” →

Camelia CRISTEA: Crucea biruinței

Crucea biruinței

La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul
Și trupul meu de humă împovărat de vremi,
Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,
Cu mirul împăcării Părinte să mă-nsemni!

Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,
Durerile din lume să se prefacă-n scrum,
Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,
În clopotul învierii să ne trezim acum!

Cu semnul crucii Tale să biruim vrășmașul,
Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,
Pe altar de flori și lacrimi să ducem fapta bună,
Un semn frumos să punem pe scara către veci!

––––––––––––-

Camelia CRISTEA

București

11 martie 2018

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Ultima filă dintr-o viaţă

E-o dimineaţă albastră, dar nu şi pentru tine, Reyhaneh,

fata din tărâmul de aur, închisă şapte ani,

maltratată şi judecată a fi executată

prin spânzurătoare

pentru împotrivirea întinării ei.

În noaptea aceea blestemată

ar fi fost moartă,

după ce ar fi fost pângarită,

de nu ar fi înfruntat, cu un stilou,

frica şi demonul atacator.

Nouăsprezece ani i-a permis lumea ei să trăiască.

Nouăsprezece ani până să înţeleagă ororile lumii în care-a venit.

În vacarmul asurzitor, sub teroarea supusă,

n-a vărsat lacrimi, n-a implorat,

n-a plâns, nu s-a lamentat,

pentru a fi absolvită de crima comisă.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis” →

Anna-Nora ROTARU: De-am mai fi odată…

DE-AM MAI FI O DATĂ…

Mă plimb pe aleea noastră de-altădată,
Și-acum, ca și atunci, sunt pomii înfloriți…
Parfumul lor suav mă poartă cufundată,
În amintiri ce retrăiesc, cu mintea inundată,
Pe-acolo, unde-n urmă, mi-s pași bătătoriți,
Pe piatra timpului aspriți…

Parcu-i pustiu, pe noi parcă ne-așteaptă…
Mai este banca noastră, scorojită-n vreme…
Ba, chiar e și statuia, cu femeia pe o treaptă,
Cu cap plecat, de-o soartă mai nedreaptă,
Că tare ar striga, pe noi din nou să cheme,
Să-i ștergem lacrima când geme….

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: De-am mai fi odată…” →

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poezii de dragoste

CHEMAREA IUBIRII

te caut în gânduri răvășite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri și azi
un vers doar ție
te aștept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ți cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veșnicie
apoi, fie ce o să fie
dau de pereți cu toate
iubindu-te cu patimă în noapte