Parfumul casei
Intr-o zi de vară , caldă și frumoasă
La plimbare-n lume să dam frâu vieții
Ziua-n brațe tandre, ne privea duioasă
Ne ungea pe gene, zorii dimineții.
Drumul şerpuieste prin raze de soare
Munții ninşi pe creste, proaspeți s-au ivit
Stănci semețe-n dreapta, cam de trei picioare
Parc-ar fi din cobalt, parcă din granit.
Un popas la mama, ce m-aşteaptă-n casă
Praful de pe uliți îl dezmiardă mirii
Casa mamei pare, astăzi mai frumoasă
Iuciul din fereastră , îl aşez privirii.
Casa mă așteaptă, e scăldată-n pace
O fotografie, doarme marginit,
Iar icoana mamei nu mă lasă- n pace
Picuri scurşi durerii , pe sub Răstignit.
Sufletul în lacrimi, parcă mi se strânge
Ies din odăiță, cu pasul grăbit,
Joarda porții noastre ,pe sub timp se frânge
O s-o zboare vântul, care n-a venit.
Ziua mi se strânge peste trup ca-n haină,
Și îmi iartă ochiul, verde dezgolit,
Peste suflet toarnă temeri frânte-n taină
Glasul mamei pleacă, înspre infinit…
Mă întorc în casă să-mi pun geanta-n cui,
Clipa se înalță, parcă mângâiată,
Mama mea-i icoana, cu ochii caprui
Locuieşte-n suflet, timpului furată.
Brațe tremurânde se deschid îmi pare
Cutele din tipuri pare că-s mințite,
Șoaptele sperantei sunt tulburatoare
Scoverzile mamei, bune și dospite.
Ziua curge lină, nu se mai trezeşte
Ceasul bate ora, în registru-nalt.
Limba lui sub sticlă parcă risipește
Drumul de la poartă pierdut prin asfalt.
Smoala lui la poartă, neagră și fierbinte
Ceasul din perete pare că se zbate,
Sărutări de mână, mâinile ei sfinte
Crucea de pe frunte, șterge de păcate.
O icoană-i mama, veche și curată,
A uitat prin timpuri chiar să mă mai certe.
Dragostea de mamă ne-o trimite toată
Suflețelul mamei , mai poate să ierte.
Intr-o zi, ea, mama, trece-n amintire,
Vorbele ei tunet, se adună-n şoaptă.
Drumul lung de smoală uită de venire
Ceasul din perete, uită și așteaptă.
Totu-i amintire, noi ne trecem fum,
Ziua petrecută, e tulburătoare
Casa mamei mele ramane-n parfum
Eu mă-ntorc în mine, să îmi cer iertare.
––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
30 mai, 2018
