Marin BEȘCUCĂ: Magister

MAGISTER

… se trebuie atâta linște să pot scrie asta,
arhaic vorbind, asta-i pohta …
timpul nu zice nimic, dar mă aclamă, ușor atent
spre vremile care tot mai tulburi …
cineva trebuie să tragă de Adevăr și dacă-l supără pe Mitică !
dar lupta e una pentru spuză …
cel mai tânăr peste americani și-a făcut treaba,
cu vârf și-ndesat …
la noi tot așteptăm tânărul Acela !
acela care a mai fost nu ne-a lasăt să ne căpătăm încrederea
și prea multe stele se plimbă prin mulțimile care se agită,
și se agită, și se agită …
tocmai de-aia Magister, vin înspre tine …
mă văzusei o pasăre rară, ba chiar spusesei oficios asta,
timpul s-a tot rostogolit,
ai ajuns la supercronos,
mi-ai cerut să-mi arunc hainele…
probabil nu m-ai trims la împăratul de basm !
dar basm s-a-ndevenit raportul care ne-a păstrat în orbita
ce lasă urmele de cometă …
da, n-am 75,
dar am 100 dintr-o adunare super-simplu-aritmetică,
poate aș adăuga un 11, dar nu-mi place-n complicat de simplu,
aștept fiecare an bisect sperând și sperând, și sperând …
saturnaliile nu prea mi-au plăcut,
m-am retras, Magister,
dar la atâta aplecare,
biblioteca metaforei mă purta prin numele trandafirului,
dar acum e timpul lui Igor !
Magister !
ți-am furat aura de Domnu Trandafir
să mă mândresc din faptul că am sesizat în tine Învățătorul
care spune pentru toată lumea …
mi-a plăcut să te asemui aristotelian, mi-am închipuit cum
acolo,
pe talpa de pământ a înaintășilor tăi, ai dezvelit Căpitan de Plai, iar plaiul, Magister,
mi-a atras atenția cum tu ești o expresie a iubirii de glie …
și noi vrem pământ !
te simt în brazdă, în reavăn, în creșterea plantei,
în rodul atât de ademenitor …
Magister !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Magister” →

Costache NĂSTASE: Vânător

VÂNĂTOR

Instinctul meu de vânător
Refuză prada ușoară
Apărută-ntâmplător,
Primită gratis, bunăoară.

Valoarea prăzii în sine
Este mult amplificată
De efortul de-a o obține,
De adrenalina dată.

Ce se obține prea ușor
Nu poate fi prea valoros,
Ce-i la-ndemâna tuturor
Nu prea ne este de folos.

Doar ce e îndelung râvnit
Și obținut cu sacrificii
Atunci când este dobândit
Poate aduce beneficii

Prefer unui succes facil
Cu satisfacții trecătoare
Să merg pe un teren stabil,
Nu pe nisipuri mișcătoare

––––––––––––––

Costache NĂSTASE

București

31 mai, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Parfumul casei

Parfumul casei

Intr-o zi de vară , caldă și frumoasă
La plimbare-n lume să dam frâu vieții
Ziua-n brațe tandre, ne privea duioasă
Ne ungea pe gene, zorii dimineții.

Drumul şerpuieste prin raze de soare
Munții ninşi pe creste, proaspeți s-au ivit
Stănci semețe-n dreapta, cam de trei picioare
Parc-ar fi din cobalt, parcă din granit.

Un popas la mama, ce m-aşteaptă-n casă
Praful de pe uliți îl dezmiardă mirii
Casa mamei pare, astăzi mai frumoasă
Iuciul din fereastră , îl aşez privirii.

Casa mă așteaptă, e scăldată-n pace
O fotografie, doarme marginit,
Iar icoana mamei nu mă lasă- n pace
Picuri scurşi durerii , pe sub Răstignit.

Sufletul în lacrimi, parcă mi se strânge
Ies din odăiță, cu pasul grăbit,
Joarda porții noastre ,pe sub timp se frânge
O s-o zboare vântul, care n-a venit.

Ziua mi se strânge peste trup ca-n haină,
Și îmi iartă ochiul, verde dezgolit,
Peste suflet toarnă temeri frânte-n taină
Glasul mamei pleacă, înspre infinit…

Mă întorc în casă să-mi pun geanta-n cui,
Clipa se înalță, parcă mângâiată,
Mama mea-i icoana, cu ochii caprui
Locuieşte-n suflet, timpului furată.

Brațe tremurânde se deschid îmi pare
Cutele din tipuri pare că-s mințite,
Șoaptele sperantei sunt tulburatoare
Scoverzile mamei, bune și dospite.

Ziua curge lină, nu se mai trezeşte
Ceasul bate ora, în registru-nalt.
Limba lui sub sticlă parcă risipește
Drumul de la poartă pierdut prin asfalt.

Smoala lui la poartă, neagră și fierbinte
Ceasul din perete pare că se zbate,
Sărutări de mână, mâinile ei sfinte
Crucea de pe frunte, șterge de păcate.

O icoană-i mama, veche și curată,
A uitat prin timpuri chiar să mă mai certe.
Dragostea de mamă ne-o trimite toată
Suflețelul mamei , mai poate să ierte.

Intr-o zi, ea, mama, trece-n amintire,
Vorbele ei tunet, se adună-n şoaptă.
Drumul lung de smoală uită de venire
Ceasul din perete, uită și așteaptă.

Totu-i amintire, noi ne trecem fum,
Ziua petrecută, e tulburătoare
Casa mamei mele ramane-n parfum
Eu mă-ntorc în mine, să îmi cer iertare.

––––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

30 mai, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Azi

AZI

Azi, o verigă magică din lanțul timpului,
Azi, un fir de nisip auriu din clepsidra vieții,
Azi, o perlă bine șlefuită de stridia anilor,
Azi, o adiere din parfumul nobil al timpului,
Azi, un firicel de borangic din năframa vieții,
Azi, un porumbel alb în zborul infinit al anilor,
Azi, un jurnal drag, cu file încă nescrise,
Azi, un poem de esență tare din panteonul liric al lumii,
Azi, un tril inconfundabil din melosul pădurii,
Azi, crai nou răsărit pe canavaua cerului senin,
Azi, gândul cel bun strălucind pe cupola sinelui,
Azi, iertare și iubire pe frontispiciul inimii,
Azi, în chip minunat, plenitudinea familiei,
Azi, bucuria belșugului de prieteni cu suflet de înger,
Azi, o mângâiere a brizei de mai,
Azi, o frunză din pomul încă verde al vieții,
Azi, o floare din Grădina Maicii Domnului,
Azi, un strop de licoare din via Domnului,
Azi, încă un pas binecuvântat pe calea vremelniciei
Azi, sămânță în sol fertil pentru veșnicie,
Azi, invocarea Proniei Divine întru toate cele bune,
Azi, o plecăciune pioasă spre slavă și mulțumire,
Azi, dragul mai drag ca oricând de viață, pentru că
AZI, 30 MAI 2018, nu se mai întoarce.

*Mulțumesc din suflet tuturor celor care, AZI au avut un gând bun pentru mine!
Poem dedicat familiei (în sens restrâns și în sens larg), prietenilor de aici și de pretutindeni.

Vasilica GRIGORAȘ

30 mai, 2018

Nastasica POPA: Nuntită-n Ceriu…

Nuntită-n Ceriu…

Tresare sub liniștea mea
Izvorul luminii…te simt!
Ceasu-i târziu,noaptea e grea,
Tumultul din mine presimt.

A Ta sărbătoare-n alint,
Nuntită-n sălbatic sărut,
Doar Ceriul ne este veșmânt,
Mă simt ca un tânăr recrut.

Mi-e dorul cumplit,răvășit
Nesfințită îmi pare cărarea,
Iar glasul de Lup,răgușit
Stăpunge-n eter tăcere.

Plutesc înspre tine vibrând,
Tumultul din mine-i răsfăț,
Iar gura-ți ca Lupul flămând
Și-n negura vremii îngheț.

Mă dori…prea departe îți sunt
Și-mi ești prea aproape…tăcut
Vremea durerii o-nfrunt,
În dansul de Iele născut!

Purced hotarele lumii,
Noaptea,Lumină să-ți fie
Tresare sub liniștea vremii
Chemarea ce vrea să re-nvie.

Suspin,durerea-i amară
Tresare sub liniștea mea,
Luna asfinte,coboară
Tumultul și viața e grea.

–––––––––––-

Nastasica POPA

29 mai 2018

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Origini…!

Origini…!

Eu sunt în haos un suflet împietrit,

Dar Soarele ceresc mă face fericit!

Eu sunt în întuneric în care foc s-anină,

Ce mă preface zilnic în rază de lumină!

Curg râuri neschimbate în albiile lor,

Iar lumea merge veșnic spre veșnic viitor,

Și peste tot străbate un ochi dumnezeesc,

Din el răsare iarba și toate câte cresc!

Eu sunt unda de râu și merg acolo unde,

Nici mintea omenească nu poate a pătrunde,

E dus-întorsul vieții spre fiecare zare,

E reânoirea vieții când soarele răsare!

Fii fericit tu omule, căci ai ochi a privi

Frumosul astei lumi, dar nu poți a strivi,

Imense constelații din care-ai răsărit,

Și haosul din care lumina te-a zidit!

Iubește-ți ziua-n care azi trăiești,

De-ați îngriji grădina mereu să te-ngrijești,

Căci ești Adam cel pus de Dumnezeu,

Iar viața merge veșnic spre veșnic Empireu!

–––––––––––––

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Australia

25 mai, 2018

Constantin ENIANU: Lux populi

Lux populi

poporul lucid e sătul de șarade

amoruri ușoare populare beții

și șefi diplomatici cu vorbe fade

ce-ngroapă martirii fără să-i știi

poporul strigă în piept de copil

puritate să aibă ajuns și matur

prin mersul salvat de profitul vil

cu eterna favoare a banului dur

poporul nutrește fapte curate

și nu trage cu rigla dobândă

adevărului simplu într-o simplitate

de viață întoarsă-n moartea osândă

poporul e aspru și blând în putere

prin spațiul și timpul rotite de vrere

––––––––––––––

Constantin ENIANU

Roman

31 mai, 2018

Jane CRIȘAN: Evadarea

EVADAREA

Într-o zi când n-oi mai fi
Soarele din nou va răsări
Va ploua din nou va cădea rouă
Pe florile râzând la o zi nouă

Vântul va sufla la fel
Prin frunze ca un menestrel
Și păsări se vor înălța la cer
Îngeri ciripind în divinul eter

Iubirea își va plânge copilul iubit
Plecat puțin ce n-a mai revenit
Și vor mai fi războaie din păcate
Și va mai fi viață dar și moarte

Va-mbrățișa un nor alt nor
Cu o pasiune gri pe-azur în zbor
Și n-o să știe nimeni n-o să știe
C-am fost o pasăre-ntr-o colivie

Cântând în versuri roz din flori
Tristețea lumii cu ai ei fiori
Voi risipi în fulgi de nea iubire
Eu călător în spațiul de-amăgire

––––––––

Jane CRIȘAN

Seattle,WA,USA
29 mai, 2018

Anna-Nora ROTARU: Azi e ziua ta!

AZI E ZIUA TA !

(Cu prețuire, Vasilicăi Grigoraș)

Când totu-ți pare-atât de solitar
Și-o gheară parcă inima-ți străbate,
Să nu disperi, că ți-o veni în dar,
O flăcăruie, ce intunericul răzbate !

Să nu-ți lași firea ta să se golească
De speranțe, vise, în cenușă stinse…
Ascultă ecoul, că vine să-ți șoptească,
Deschide ușa, lasă luminile aprinse !

Șterge-ți ochii de-s năpădiți de lacrimi
Și lasă-n sfârșit liber frâul minții …
Să-ți amintești, că iubind cu patimi,
Nu e păcat, e dar ce ne-au dat sfinții !

Învață-ncet să urci pe-ale vieții trepte,
Nu-ți mai pleca timidă-n jos privirea…
Prinde mâna-ntinsă, n-o lăsa s-aștepte
Și-alungă-ți, fără răgaz, împotrivirea !

Ai facut atât de multe păsuind prin viață,
Căutând sa-ți fie drumul bun si drept,
Copiii ți-ai crescut, nepoții te răsfață,
Câtă iubire dăruiești și strângi la piept !

Astăzi e ziua ta… și-i mare sărbătoare…
Lasă-ți libere-n vânt, pletele-ți cărunte…
Ceața se destramă, pe cer apare soare,
Va încolți-n tine, azi, speranța din grăunte !

–––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

30 mai, 2018

Claudia BOTA: Amprentele dorului

Amprentele dorului

Căderi suave ale razelor neîmblânzite
se răspândesc,
transpun clipele zidite
pe retina timpului
prin infinitul din noi doi.
Inima pășește
pe pietre amprentate de dor,
trecerea mea leagă
dimensiunea frigului hibernal,
tăceri lacustre aduc.
În dimineața aceasta
la granița iubirii mă-ntâmpini.
Deși am depășit spațiul
te găsesc
pe calea dorului încercat,
acolo te privesc în taina inimii,
lumina ta e o călăuză dreaptă
chiar și când
drumul l-am uitat,
cu litere de aur mi-ai încrustat
în potirul sufletului.
bucuria de a cânta și de a exista.

Te iubesc dorul meu
chiar și când respir durerile lumii,
acolo mă prețuiesc
la căldura ierburilor amare,
știu că viața e trecătoare.

––––––––––-

Claudia BOTA

30 mai, 2018