Trup de dună
Mi se pare că scriu
cu slove de permafrost
mult și poate fără rost..
Dar ce pot face, pustiu
când nu sunt lângă tine
pentru a uita de mine.
Mă rătăcesc în poezie
acolo codrul și râul mă știe
povestindu-i a ta feerie.
Și când te-or zări să-ti spună
dorul ce mă alungă si adună
ca un trup de dună
–––––––––––-
Petru Daniel VĂCĂREANU
31 mai 2018
Mai dă-mi un semn
mai dă-mi un semn din forfotele vieții!
printre singurătăți sticloase în delir,
trimite-un semn în gara mea pustie
primindu-l, să-mi aduc aminte să respir.
sunt doldora de ghețuri și uitare!
trezește-mă cu semnul tău păgân
și despletindu-mi inima-mi din tine,
ajută-mă iar mie să-mi rămân!
din rana ta în rana mea aleargă dorul
cu gura arsă de bezmetice cuvinte
pe care-acum nu le mai spune nimeni –
mai dă-mi un semn să mi le-aduc aminte
pulsând în tâmpla-mi și curgând în inimi,
cărări de cer, beție nebunească …
mai dă-mi un semn că ești, că-ți sunt, că timpul
iubirea noastră n-o s-o copleșească
și n-o s-o-ngroape în noroi și moarte
sub lespede chircită a blestem …
ca să-mi desfac iar coama de luceferi,
de prin războiul vieții dă-mi un semn
să știu că ești … să pot iar să respir
printre singurătăți sticloase în delir.
––––––––––––-
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
31 mai, 2018
Nu rupeţi trandafirii!
M-ai rupt şi-a sângerat tulpina-mi crudă,
Extazu-n agonie l-ai schimbat,
Acum, degeaba ploaia mă mai udă,
Doar rădăcina-i vie, eu uscat
Voi fi-ntr-o zi sau două şi culoarea
Se va topi ca ceara în altar,
În seva din pământ aveam vigoarea;
M-ai rupt şi mi-ai ucis şi un lăstar.
Degeaba plângi acum, e-n van tristeţea,
Priveşte-mă cât mai respir, sub sori
Cum mi-ai strivit subit delicateţea
Întrerupându-mi viaţa şi mă dori
Că, din impuls, ca să mă ai aproape,
Mi-ai retezat secunda de-nflorit.
Vin trandafirii roşii să mă-ngroape.
Şi câte mai aveam de oferit!
Nu rupeţi florile, oricât le-aţi adora!
Trăiesc la fel ca noi. Şi-i legea firii
Să le lăsăm a ne înmiresma,
Şi mai ales, nu rupeţi trandafirii!
––––––––––––––
Violetta PETRE
27 mai, 2018
NU SCRIE VERSURI
Nu scrie versuri când ți-e mintea goală
Cu bla bla bla vei umple versuri șchioape
Ce timpul cu dispreț o să le-ngroape
Fugind de ele ca de-o cruntă boală
Nu scrie versuri când ai vreo migrenă
Și crezi că poți prin scris s-o lecuiești
Stârnind iluzii cum că prea iubești
Mințindu-ți cititorul fără jenă
Nu scrie versuri pe stomacul gol
Mâncând din rime și turnând la sare
Visând la o friptură sau doar la o gustare
Că va ieși din versuri un rasol
Nu scrie versuri doar că-i de bonton
Și la grămadă tot apar pe piață
Când nu-nțelegi nimic din ce înseamnă viață
Mai bine cântă la acordeon
––––––––––––––
Jane CRIȘAN
Seattle,WA,USA
30 mai, 2018
Inimă
De nu ești pe margini de lume, ești inimă doar
Și bați și taci acolo dureri și iubiri înlănțuie
Eşti flacăra vieții, eşti vie și pusă pe jar
Alintă, iubește, cerșește și uneori mântuie.
Pe focul nestins te zbați plânsă, după linişte
Îți sunt vasală, nălucă, surată și grijă – ți mai sunt,
Prin iarnă, prin vară, prin toamnă, printr-o dragoste
Îți mângâi bătaia, obrazul, ființa şi trupul frânt.
Cufăr de mir, în care strângi lumini dumnezeiești
Și-n care pan” și îngerii din Cer aripe – şi ocrotesc ,
Te dramuiesc în timpul viitor, pe căi lumeşti,
Iar de nu pot zbura, m-aduni timid să nu mă prăbușesc.
Ești călătorul meu pe drum de van și absolut,
Din când în când te răstignesc prin griji,
nevoi și osândesc
Te mai aşez drumeț neodihnit și-n pas de dor
Și-n timp sădește până poți, iubiri de Cer, nepământesc.
–––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
30 mai, 2018
CĂLĂTORIE
Trec prin dimineaţă
năvalnic
corabie nevazută
spintecând valul
neliniştit.
Cine mă călăuzeşte,
cine mi-e alături
în secundele luminoase
ce sfâşie liniştea
cuibărită
în marea de alge şi scoici?
Cine mă mângâie
în clipele triste
de rătăcire amară
privindu-mă stăruitor
din luciul ademenitor de ierburi?
Încerc să trec dincolo…
si calc pe varfuri, printre stele,
fiindcă m-am rătăcit
într-un târziu,
pe cheiul înşelător
al vieţii…
———————
(Din vol. Miniaturi dunărene, autoare,Dunia Pălăngeanu, Editura Amurg Sentimental, București) .
Dunia PĂLĂNGEANU
CU AER ROMÂNESC
(versuri dedicate poetei și surioarei mele de peste Prut,
Mihaela CIUBOTARIU, în ospeție la care mă simt ca acasă)
De două ore și mai bine,
Pe cât se poate… de firesc,
De pe un mal de Prut pe altul,
Respir cu aer românesc.
Același grai, aceiași limbă,
Aceleași fețe… luminoase,
De pe un mal de Prut pe altul,
Nu știu balade mai frumoase.
Aceiași pomi cu frunza verde,
Aceleași păsări, cer cu Soare,
De pe un mal de Prut pe altul,
Avem și frați… și surioare.
Aceiași… Buna ziua, Frate!
Și-aceiași… Buna ziua, Soră!
De pe un mal de Prut pe altul,
Luați de mâini, dansăm o horă.
Același Dumnezeu din cer,
Aceleași rugi, aceiași cruce
De pe un mal de Prut pe altul,
Doina răsun-atât de dulce.
Aceiași sfinți, aceiași îngeri,
Și un urmaș, la fel se naște,
De pe un mal de Prut pe altul,
Crăciun la fel și Sfinte Paște
Același mândru tricolor,
Cu trei culori, le știți pe toate,
De pe un mal sau de pe altul,
Toți pot sări în Prut să-înoate.
Aceleași Pâine-n capul mesei,
Mâini ce frământă aluatul,
Povești la gura sobei spuse
De pe un mal de Prut pe altul.
Aceleași ape curg la vale,
Copacu-aceiași umbră ține,
De pe un mal de Prut pe altul,
Deschide poarta, vin la tine.
Același imn… cântat odată,
Nimeni să doară nu-l oprește,
De pe un mal de Prut pe altul,
Răsună drag și românește.
Aceleași vise colorate
Și-același vânt de primăvară,
De pe un mal de Prut pe altul,
Cu toți avem aceiași Țară!
––––––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău
29 mai, 2018
Rostogolirea clipei
Am rostogolit clipa într-o parte;
sub ea,
mușuroi de minute
alergând care încotro…
Am rostogolit clipa în partea cealaltă;
în spatele ei,
ore îngălbenite
de temeri și așteptări.
Am rostogolit clipa…
Ca o a avalanșă m-a prins,
înghițindu-mă
în scurgerea timpului.
–––––––––––––
Nicu GAVRILOVICI
31 mai, 2018
Într-o zi
M-ai colorat într-o zi
în culorile inimii tale.
De-atunci, ce-aş mai fi putut fi?
Mi-ai pus la ochi albastru
furat din colțul cerului
când stau cu ochii-ntredeschişi.
Gura mi-ai colorat-o cu roşu
furat din macii grâului încă netăvălit.
Pe sâni mi-ai pus doi bujori,
roz-liliachiu ca norii în zori.
Pântecul mi l-ai colorat
cu-n galben de lut,
din pământul nelucrat
să crească rodul iubirii tale.
De pulpe mi-ai atârnat verdele copacilor
care stau doar în picioare,
fremătând în vânt şi arşițe şi ploi.
Gleznele mi le-ai făcut
de un portocaliu intens
ca soarele care ne pătrunde
dansând sub cercul lui,
aproape goi.
În piept, pe partea stângă,
ai pus ,
scrijelind aproape, pielea,
negru intens, ca smoala cazanului
în care or să ardă
toate iubirile lumii, nepermise.
Din inima ta mi-ai pus culori,
pe față, pe trup, pe suflet.
Doar spatele mi-a rămas alb,
pe sub omoplați să-mi poți pătrunde,
când celelate iubiri nu-ți mai sunt sfinte.
Într-o zi, cu tine zbor!
––––––––––––-
Simina PĂUN-MOISE
31 mai, 2018
MAGISTER
… se trebuie atâta linște să pot scrie asta,
arhaic vorbind, asta-i pohta …
timpul nu zice nimic, dar mă aclamă, ușor atent
spre vremile care tot mai tulburi …
cineva trebuie să tragă de Adevăr și dacă-l supără pe Mitică !
dar lupta e una pentru spuză …
cel mai tânăr peste americani și-a făcut treaba,
cu vârf și-ndesat …
la noi tot așteptăm tânărul Acela !
acela care a mai fost nu ne-a lasăt să ne căpătăm încrederea
și prea multe stele se plimbă prin mulțimile care se agită,
și se agită, și se agită …
tocmai de-aia Magister, vin înspre tine …
mă văzusei o pasăre rară, ba chiar spusesei oficios asta,
timpul s-a tot rostogolit,
ai ajuns la supercronos,
mi-ai cerut să-mi arunc hainele…
probabil nu m-ai trims la împăratul de basm !
dar basm s-a-ndevenit raportul care ne-a păstrat în orbita
ce lasă urmele de cometă …
da, n-am 75,
dar am 100 dintr-o adunare super-simplu-aritmetică,
poate aș adăuga un 11, dar nu-mi place-n complicat de simplu,
aștept fiecare an bisect sperând și sperând, și sperând …
saturnaliile nu prea mi-au plăcut,
m-am retras, Magister,
dar la atâta aplecare,
biblioteca metaforei mă purta prin numele trandafirului,
dar acum e timpul lui Igor !
Magister !
ți-am furat aura de Domnu Trandafir
să mă mândresc din faptul că am sesizat în tine Învățătorul
care spune pentru toată lumea …
mi-a plăcut să te asemui aristotelian, mi-am închipuit cum
acolo,
pe talpa de pământ a înaintășilor tăi, ai dezvelit Căpitan de Plai, iar plaiul, Magister,
mi-a atras atenția cum tu ești o expresie a iubirii de glie …
și noi vrem pământ !
te simt în brazdă, în reavăn, în creșterea plantei,
în rodul atât de ademenitor …
Magister !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Magister”