Poete
Poete ce stai pe gânduri
Ca gânditorul grec
Pe vama infinitului ,
Și împlinitului gând
Ca zarea cerului fără sfârșit.
În urma neînțelesului
Se va citii pe față
Și pe buzele cuvincioase
Ale poeților cu graiul dulce
În poezii, povești, pamflete, ode .
—————————————–
Alexandru-Eusebiu CIOBANU
27 iunie, 2018
CARTE DE IDENTITATE
Eu vin din locul unde brazii cântă,
Urcând semeți vârfuri spre cer,
Iar doina murmură preasfântă,
Cu apa nesecată de izvor.
De acolo… unde brâul vieții
Stă așezat pe porți de dor,
Iar crucile din glia sfântă,
Se iscălesc: ION, VASILE,
NICANOR…
Aici țăranu-și ia căciula-n mână,
Și-n dreptul inimii o duce…
Smerit își pleacă fruntea când se-nchină.
Și cu nădejde-și face cruce!
Bobul de grâu se leagănă sub soare…
Iarba s-avântă până la genunchi,
Lumina dimineții se așterne în fuioare,
Iar brazii se măsoară după timp.
Pe umeri, neamul meu, cară povara’…
De-a fi urmașii marilor străbuni,
Ce-au apărat cu brațul tare țara.
Scăpând-o de puhoaiele acestei lumi.
În dreptul numelui meu scrie românește.
Numele tatălui: Român.
Româncă era mama care odihnește…
Româncă sunt și-așa voi să român!
ÎNȚELES ARHAIC
Mama când eram copil în fașă,
Și-a dorit ca eu să fiu un domn!
Și-a ales cu mâna-i tremurândă…
Pentru mine, o hârtie și-un creion.
Tompu’-a depănat bune și rele…
Iar când m-am trezit ca dintr-un somn,
Am putut pricepe ce anume, credea mama…
Că va’ să însemne… Să fii domn! Continue reading „Viorica CORNEA: Înțeles arhaic (poezii)”
ZĂMISLIRI ALE NOPŢII
Crusta nopţii,clisa,mâzga ei
Şi altele ce-s greu de aflat ziua.
Zămisliri în cor de gânduri
Sau zumzete peste versuri.
Lângă noptieră
Lumânări hâde pâlpâie în aşteptare.
Umbre şi-au găsit loc de popas
În beznele de gheaţă ale hrubei.
Întrebări despre adevăr deja aflat
Purtate pe aripi şuierătoare de vulturi ai mării
Prin furtuni,pe sub cenuşile cerului.
Totul în timp ce crusta,mâzga
Şi spiriduşii din marile ciuperci otrăvitoare
Aşteaptă cu calm răcoarea umedă a nopţii.
BROODING OF NIGHT
Of limpet and crumpet
and other peculiar things.
Brooding in a chorus or
humming upon the verse.
At rest near a bedside table
a wicked candles flicker.
shadows found lounging in
darkness of the cold cellar.
Questioned a truth upheld
as sea eagles wings whistle
on tempest in graying skies.
While limpets and crumples,
goblins and grand toadstools
await the damp chill of the night.
–––––––––-
Ken Allan DRONSFIELD
Seminole, Oklahoma SUA
27 iunie, 2018
(Versiune în limba română de Dragoş Barbu)
* KEN ALLAN DRONSFIELD, veteran al Forţelor Aeriene ale armatei americane originar din New Hampshire, poetul şi fabulistul Ken Allan Dronsfield a publicat două volume de poezie până acum, iar versurile sale au apărut în nenumărate ziare, reviste literare şi antologii din Statele Unite.
Trăieşte în Seminole, Oklahoma.
TU, ZÂNĂ A PĂDURII…
Ooo, Tu, frumoasă Zână a pădurii,
Ce te preumbli printre copacii goi și triști…
Nu te teme, c-ai să-ți uzi poalele, condurii,
Sub bruma nopții amorțit-au greieri-trubadurii,
Din răscolit frunziș, de vânturile ca moriști,
Trezește-i și-arată că exiști !
Cu mâna-ți delicată, atinge trunchi și ramuri,
Că-n iarna grea, ce a trecut, mult au pătimit…
Alungă gerul crunt și pune crivățului hamuri,
Fă mugurii să crape, aer umple cu balsamuri,
Izgonește iarna din crângul mut și adormit
Și eu, ofrand-am să-ți trimit !
Tu, Zâna, cu prinse-n păr flori de-albăstrele,
Dă iarăși viață-n jur, la fir de iarbă, copăcel…
Topește neaua iernii din mantalele ei grele
Să vină primăvara, din colivia-i cu zăbrele
Și-ajută, timid să scoată capul, primul firicel,
De prin zăpezi, un ghiocel !
Cheamă-napoi să vină păsările călătoare
Și fă izvoarele să susure curgând nestăvilit…
Din somn adânc, trezește pe viețuitoare,
Adună razele soarelui, cele mai lucitoare,
Și-acolo unde pământu-i negru, dezvelit
Sau, cu mucegaiuri învelit,
Tu, Zână bună, ne umple pădurile cu flori,
Să răsară viorele, toporași din uscăciuni…
Ochii noștri goi, să-i umpli iarăși de culori,
Văzduhul, de cântul ciocârliei și privighetori,
Înflorește mugurii, fă-ți rochii și-n păr cununi,
Din maci, păpădii și mătăciuni !
ASCULTĂ-MĂ !
Hai, vino-mi aproape și ține-mă de mână,
Să-ți dau tot ce-am cules din experiența mea…
Ce-am adunat de ani să-ți pun la îndemână,
Din lume, precum am cunoscut-o și-nvățat din ea !
Să îți arăt ca să-nțelegi, ce este bun și drept,
Ca relele să nu te-atingă, de ele să te-acoperi…
Pe prieteni, de-i găsești, să-i strângi pe toți la piept
Și cum pe înrăiți, Haini, la timp să îi descoperi!
ZBORUL
m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se așterneau pe lespezile goale tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor astrale
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinți uitați în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
pășind prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări pe adormiții din cetate
mai pogorau pe brațe de lumină
din cerul înalt un cor de îngeri
se așezau pe coama serii
cântau câte o poveste despre o lume minunată
aici am învățat să zbor
am înțeles și Necuprinsul
și am rămas cu voi să plămădesc dintre cuvinte
surâsul clipelor eterne
RUGĂCIUNE
iartă-mă Doamne,
mă cațăr spre cer
pe picioare de lemn
sunt suflet de humă
murdar de gânduri, frică, păcate
iartă-mă Doamne,
că plâng pe brațele crucii
pășesc către El și pașii se pierd
printre cruci frânte de suflet
azi pier în stropii de sânge
căzuți de pe crucea fiului Tău
zac la marginea lumii
în șuvoaie de lacrimi
la cap mi-au pus bolovani
să nu mă ridic și să sper
iartă-mă Doamne
că plâng și iar pier, la picioarele crucii
iartă Doamne,
fiul tău, umil și stingher
ULTIMUL VERS
eu plecam pe un drum
tu veneai pe ape
printre atâtea valuri, nu ne întâlneam
a trecut o zi
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Versuri”
EȘTI O POEZIE
Ești poezia versului pierdut în norul de păcate,
Când ne iubeam până la iad în nopțile de foc
Când ne sărutam, cântam simfonii de iubire peste moarte
Într-un pat de petale, sub stele coapte, mirosind a busuioc.
Ești o poezie, scrisă cu penelul de mărgăritar,
Desculță îmi dansezi prin ploi care trezesc apusuri
Mă doare mâna ta ce mă silește spre sacrele altare
Pendulul morții tace și se răscolește în abisuri.
Ești poezia mării, coborâtă din icoanele iubirii,
Cu talazuri ce mă unduie pe versurile tale
Urmez iambul poeziei tale pe scara nemuririi
Gustând dintr-ale soarelui prea dulci petale.
Ești poezia iubirii, seninul, însăți un heruvim,
Lasă-mă să te sărut, clipă a paradisului
În lumea de dincolo de lumi, singuri să fim, să ne iubim
Să-i dăm culoare și limpezimi de mir noi, visului.
–––––––––––––
Cristian Gabriel VULPOIU
27 iunie, 2018
M-AI LĂSAT CU DORUL
M-ai lăsat cu dorul
Nopţilor de vară,
Când îţi şopteam în frunze
Poveşti pictate-n pânze,
Versuri încolăcite-n suflete boeme.
Ne aruncam în stele
Şi împleteam emoţiile-n ere,
Scriam cu sufletul pe nori,
Poeme învelite-n flori,
Citeam, curgând litere tocite
Cu atâta iubire meşteşugite,
Dansam, plutind cu valurile-n ploi,
Vântul ne atingea cuvântul,
Furtuna ne zdruncina pământul,
Spărgându-se cuvintele în cioburi de gânduri,
Aruncând iubirea în timp şi spaţiu,
O iubire lipită de zâmbet.
––––––––––––
Anca-Maria DAVID
27 iunie, 2018
Mai bat la poarta mea…
Mai scriu un vers și-alerg la mare,
Să mă înghețe în descânt,
Mai iert un dor ce viață-mi pare,
Chiar de mă-ngroapă nevăzând.
Mai laud Cerul pentru viață
Dând foc și umbrei de pustiu,
Iar îngerii din nou mă-nvață
La poarta mea să bat, să fiu…
––––––––––––––
Diana CIUGUREANU-ZLATAN
Chișinău/Constanța
27 iunie, 2018
Eşti
Eşti acră, eşti amară,
Eşti tot ce-am căutat.
Eşti tot ce universul n-are,
Dar eşti aşa cum am visat.
Eşti prinsă în acorduri de vioară,
Eşti ochiul minții mele încordat,
Eşti noaptea dansului de iele
Ce-n lacul lunii s-au scăldat.
Eşti primăvară şi eşti noapte,
Eşti iarnă grea şi poate zi.
Eşti murmurul iubirii noastre,
Eşti undeva şi te aştept să vii.
De ai să-mi vii în plină viață,
Sau de în moarte ai s-ajungi,
Eşti socotita mea cu aripi rupte,
Doar înspre mine poți zbura oricând.
Te-am aşteptat o viață-ntreagă,
Cu pipa-n barbă şi în frac.
Te-am aşteptat stimată doamnă,
Atâta am ştiut să fac.
Dar n-ai venit şi lumea mi-e pustie,
Dar n-ai venit si pipa s-a’ nfundat.
Te mai aştept o veşnicie,
Ai grijă dacă vii, că s-a’ nnoptat!
Nu mă suna
Nu mă suna acum!
Nu pot să îți vorbesc!
Sunt în salvare la spital,
Un medic tot insistă să mă internez.
Sunt pusă pe un scanner
Din cap până-n picioare.
Dar doctore, sunt mută!
Nici nu mai ştiu acuma ce mă doare…
Vezi ca artera carotidă,
O simt că face pe nebuna.
Se zbate, nu-mi dă pace!
O simt aşa de-o săptămână.
De când te-am prins de tâmplă,
De când în ochi te-am sărutat,
De-tunci tot umbli ca nebunii…
Nu pot din inimă să mi te scot
Şi nici măcar din cap!
Vezi doctore cum îmi tot umblă
Prin inimă, prin jugulară?!
Apucă-l dracului de guler
Şi scoate-l cât mai repede afară!
Nu îmi mai dă nicio secundă de răgaz!
Ajuta-mă, maestre!
Dă-mi împrumut te rog,
Cât poți de iute,
Dă-mi masca ta de gaz!
Prin degete îmi umblă,
Încep să mă cotrobăi,
Mă pipăi prin cotloane
De gânduri….printre cioburi…
Mă doare şi ficatul,
De inim’ a trecut!
Mă doare tot păcatul
De când în mine a pątruns,
De când în mine zace mut.
Mi s-a lipit de creier,
De emisfera stângă!
De îl mai laşi acolo,
Prin moarte are să mă-nfrânga!
Îți stau de-acuma potolită,
Cu masca pe figură trasă.
Mă las pe mâna ta, maestre..
Ia glonțul inimii şi-n suflet ți-l îndeasă!
Nu mă suna acum!
Nu vreau să îți vorbesc!
Sunt aruncată într-un bloc operator…
De tine încerc să mă golesc.
–––––––––––––––
Simina PĂUN-MOISE
27 iunie, 2018
Când cerul senin…
Nu-ți irosi timpul, omule fii mereu fericit
Păstrează în sufletul iubitor dulce amintirea,
Salută cu drag vara călduroasă ce iar a sosit
În suflet curat ea îți aduce minunată iubirea.
Se înveșmântă în strai de azur bolta senină
Totul pare desprins din frumoase povești,
Visele făurite în nopți înstelate sub raze de lună
Învață iubind cu bucurie să ți le împletești.
Te-naltă cu gândul în zarea senină și hoinărește
Cuprinde cu privirea orizontul ce infinit este,
Prețuiește iubirea sublima ce ți se dăruiește
Doar visând trăiești o nebănuită poveste .
Privește în adâncul sufletului cu aleasă blândețe
Senină precum cerul să îți fie privirea ,zâmbește ,
Natura cu farmecul ei, te- îndeamnă să-i dai binețe
Când simți că cerul azuriu aproape de tine îţi este!
––––––––––-
Maria HOTEA
26 iunie, 2018