Nina TĂRCHILĂ: Mai bine plec …

Mai bine plec…

mai bine plec acum cât încă-i seară
și lupii după pradă n-au pornit
că vezi, mă tem de urletul de fiară-al lumii
în care-atâta ură-a-mbătrânit.
mă tem de toate câte se-ntâmplară
cu mine fără tine, fără noi.
mai bine plec acum în ceasul serii
cât mai găsim senin prin amândoi
și n-am pierdut de tot căldura verii
în care ne-am iubit atât de mult …
mai bine plec, iubitul meu, departe
cu tine-ascuns la piept într-un tumult
din care s-a născut magia noastră –
superbă taină-a sângelui ce-i viu.
mai bine plec acum cât încă-i ziuă
şi cerul încă nu e pământiu.
ai obosit și ochii tăi devoră
atât de implacabil despărțiri!
mai bine plec-nainte de-a fi noapte
să nu simt gustul imposibilei iubiri.
aud cu inima cum lupi flămânzi de moarte
spre mine şi-nspre tine s-au pornit
adulmecând destinul lumii noastre
în care-atâta ură-a-mbătrânit.

dar spaime mor când dorm pe braţul tău
şi mă întreb: fără de tine, ce-i mai rău?

–––––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

28 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Se sparg catarge

Se sparg catargele din urmă
Pe umbra visurilor tale
Clipita norilor se curmă
Pe lacrima pierdută-n cale.

Se vinde-al valului minciună
Pe-o vorbă declinată-n şoaptă,
Înmărmuriți, ca noi, nebunii
Zac împietriți, legați de-o soartă.

În barbă-şi mângâie durerea
Și şi-o ascund în colivie
Împachetând cu ea averea
Ce şi-o tot cară-n veșnicie.

Se sparg catargele prin ploaie
Că nu mai au demult putere
Prin vântul care le îndoaie
Înfrigurate prin tăcere .

Catargele au mai făcut-o
Să se renască din ruină,
Din neglijența ce-au pierdut-o
Se sparg catarge, din lumină.

Iar vase fără de catarge
Plutesc pe mări nepământene,
Când timpul , clipe triste sparge
Și peste veri se ning troiene.

Cu moartea-n turmă

Se așterne seara peste vară
Dintr-un nor cernit, cerul se plânge
Soarele adoarme ca o fiară
Pe apusul, răstignit în sânge.

Peste umbre se trec vânătorii
Tâmple albe, plapuma zăpezii,
Nu le pasă încotro fug norii
Ochi de țintă în cătarea prăzii.

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Mariana Zorița PURICE: Poesis

Era un Mai

Era un mai când …
De dup-un vers ai apărut
Era un mai…
Și era primăvară
Credeam în noi…
Un drept de început !
Erai duios ca florile de mac
Și eu pășeam spre noi
În rochia speranței
Și era mai ce ne privea
Cu inocența primăverii de departe !
Era un mai când cu nectarul de pe buze
Purtat de pală vântului cu dor
Continue reading „Mariana Zorița PURICE: Poesis” →

Anca-Maria DAVID: Ploi de vară

PLOI DE VARĂ

Cad în neştire
Ploile de vară,
Se adună-n mine
Picături de ceară.

Stropi de ploaie curg,
Inundând pământul,
Cu lacrimi ce se scurg,
Îmi tremură gândul.

Sunt lacrimi dulci, amare,
Vărsate-n amintiri,
Agăţate-n iubire,
Legănate-n trăiri.

Plouă peste amintiri,
Aruncate-n ape,
Izbite de maluri,
Luate de valuri.

Te aştept să vii
Cu ape senine,
Să curgă şiroaie
Ploile în mine.

——————————-

Anca-Maria DAVID

28 iunie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Poezii de dragoste

PE CER AM SCRIS IUBIREA !

Am scris iubirea pe-a cerului petală,
Din corola diafană a vis absurd
Caut în absoluturi o dragoste fatală
În lumea ta eternă azi vreau să mă ascund.

Pe cer am scris iubirea, pe soare și pe nor,
Sărut curcubee după venerate ploi
Ce mă sfințesc cu lacrimi păgâne de dor
Raza de soare, singularitatea noastră în doi.

Am scris nemărginirea pe cer, sacră iubire,
Pe-o lacrimă, dar și pe destinul cel absurd
Cred ca un nebun întru a noastră nemurire
Însă zilele fără tine, agonizant de încet se scurg.

Pe cer am scris iubirea, deci te rog citește,
Pe-al lunii pergament, cu un penel de dor
Te simt în fiecare fir de iarbă care crește
În fiecare pescăruș ce liber se avântă-n zbor.

Am scris iubirea pe cerul înstelat, femeie,
Un luceafăr blând să ți-o adune-n șoapte dulci
Liberi apoi vom scrie a dragostei odisee
Prin ploaia de petale vom alerga apoi, desculți.

CÂND PICTEZ IUBIREA

Atunci când pictez iubirea,
Strâng la piept șoaptele-ți ca pe un suvenir
În noapte-mi găsesc iluminarea
Și caut purificarea-n ploile de mir.

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Poezii de dragoste” →

Petru Daniel VĂCĂREANU: Mulțumesc, că exist !

Mulțumesc, că exist!

Nici nu știi cât de frumoasă ești
Nu s-au scris sau se vor scrie
Poezii romane sau povești
Sau se vor picta și fotografia
Culorile ființei curcubeu ce-mi
mi-ai răsărit din lacrima de nisip
a clepsidrei ce eram eu, să-mi
țip!
Ca un delfin ce se scaldă
în valurile amniotice cu curbe de infinit
Te-ai născut să exist, simt, gust, respir
Culorile ce mi le-ai sărutat tandru
Fluviu de univers meandru
Ce urcă într-un fuior de fluturi
Cu trupul meu ce-l învăluiești
În adieri de aripi ce mă înalță
Într-un quasar cu toate culorile
Sufletului și inimii tale
Universul unde exist
Fără a-mi cere ceva de negăsit
Doar atât vrei să mă iubești….
Cu toate vidurile și găurile negre ale angoaselor
Ce le îmblânzești în lumina ce-mi ești
Mulțumesc!
Că exiști…

–––––––––––––-

Petru Daniel VĂCĂREANU

28 iunie, 2018

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Veneau luceferii pe rând

VENEAU LUCEFERII PE RÂND

Ciclul: RĂSPÂNTII

… dă-mi un sărut !… îmi strigă Dimineața
ce se furișase prin faldurile perdelei,
somnul îi făcea semne disperate să tacă,
dar ea, nu și nu !
mi se lipise de pleoape și trăgea de gene,
să mi le desfacă luminii …
dă-ne un sărut !… strigau și zorii, puși pe șotii,
și-și tot plimbau degetele peste buzele mele,
și ele încă adormite …
dar ce-aveți ?
nu vă dau nimic !… mă răzvrătii,
Sărutul nu vă aparține,
Sărutul !
e al nostru, al meu și-al lui Marin !
dar dă-le pace, Comoară Mărțișor,
sunt din areal,
nimic nu s-a venit întâmplător,
iar acum vom ridica Dumbrava Roșie
în așezământul de Poem,
toate și totul s-au aliniat la chemarea noastră,
toate și totul ne sunt parte,
lasă-le să-ți ceară Sărutul,
e doar un fapt,
Sărutul nostru este primordial
în raport cu poftele lor,
lasă-i pe toți să poftească,
lasă-i să ne știe cum suntem,
Sărutul de l-am urcat în Sublim
s-a fost dintotdeauna al tău,
altfel DUMNEZEU nu S-ar fi îngăduit,
lasă-i Mărțișor !
și i-am lăsat … doar cale de-un Sărut să mă atingă,
veneau luceferii, pe rând, și în șoapte,
să-mi aducă razele-n mângâi,
se scoborâse Luna din iatacul ei și de sub văluri
iscodea să vadă Sărutul cum se curge,
vrând să fure picătura de Sublim …
dar, Lună, chiar nu știi ?
nu-l poți fura !
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Veneau luceferii pe rând” →

Emanuela BURCEA: Meditații lirice

Când voi închide…

Când voi închide ochii
Pentru totdeauna,
Tu să-mi pecetluiești
Buzele cu un sărut
Pentru a le încălzi,
Iar picioarele…
Să mi le acoperi,
Cu petale albe
De trandafiri
În păr, să-mi prinzi
Trandafirul roșu al iubirii
Ce va lumina chipul meu
Învăluit de tristețea morții.
Iar.., de vei zări lacrima
Ce se va scurge
Pe obrazul meu palid
Să știi că e de rămas bun.
Când pământul
Va acoperi trupul
Care cândva tu
l-ai atins, să-ți amintești că
Te-am iubit,
Dar să nu plângi,
Căci eu voi fi mereu cu tine,
Chiar dacă doar…
Numai în vise.

Am lăsat!

Am lăsat ura
Să curgă pe mine
Și viața se scurge,
Și ura mă plânge
Vreau să fug
De lume m-ascund
Durerea,și boala
De mână mă prind,
Ducandu-ma cu ele
Undeva în neant.
Adio iubire
De tine voi fugi.

———————————-

Emanuela BURCEA

28 iunie, 2018

Valer POPEAN: Orizont căzut în mare

Orizont căzut în mare

Orizont căzut în mare
În pământ proaspăt plouat,
Strigătul clipei din zare
Cade-n râul-nvolburat,

Așteptau să-mi fure dorul
Cu picioarele în tină,
Să distrugă iar izvorul
Ce ne scoate la lumină,

Și pe drumuri fără piatră
Colbul rostuit în ani,
Invocat mereu în șatră
Dă norocul la țigani,

Când ating cerul cu mâna
Și dezleg ploaia-n șuvoi,
Rezemată-n bălți stă Luna
Reflectându-se în noi,

Plânge-n taină și tăcerea
Doru-ncet ne macină,
Erodând încet durerea
Mirosind a cetină,

Orizontul cade-n mare
Când ajungem la final,
Dorul cântă-n fiecare
Ne cuprinde val cu val,

Și pe strune de chitară
Așezat pe nori,în cer,
Am să cânt seară de seară
Stelelor ce-n veci nu pier.

–––––––––––––

Valer POPEAN

Târnăveni

28 iunie, 2018

Ioan Nicolae MUȘAT: Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, nevăzută fată
Mi-e dor să-ți mângâi visele ce vin
Mi-e dor să mă zidești ca pe-un destin
Al unei lumi în dragoste muiată

Mi-e dor de tine suflet de lumină
Să mă ridici din temerile toate
Să facem împreună, cum se poate
O blândă lume, dincolo de vină.

Mi-e dor să te îmbrățișez în iarna lumii
Să uit de suferințe și de grabă
Să te respir Regină silabă cu silabă,
Să fim poem trandafirării humii.

Să te ridic Regină pe valul de putere
Să mă ridici în dragul cel de sus
În iarna vieții să fim imn nespus
Un el și-o ea, dând vieții mângâiere…

––––––––––––

Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

28 iunie 2018