Pentru a te aduce înapoi
Pentru a te aduce înapoi
voi ara cerul atât de adânc
încât stelele vor cădea sub brazdă…
Până și Carul Mare
va putrezi de atâtea ploi
revărsate de sub altarul pleoapei.
Voi scormoni sub aripile
adormiților îngeri
căutându-ți surâsul,
apoi,
precum odinioarã Ilie,
voi decreta secetă…
Dar nu voi urca pe Carmel, de teama
că focul amintirilor îmi va preface
în cenușă speranța.
Voi otrăvi cu licoarea zâmbetului tău
păstrat în potirul retinei
preoții lui Baal,
iar pe Izabela
o voi dărui câinilor
împreună cu preotesele Astarteei…
Si toate acestea doar
pentru a te aduce înapoi…
Dacă citești aceste rânduri,
oprește prăpădul
și vino în brațele mele,
fugaro!
Târziu
Ți-am zâmbit atât de târziu încât
nu ai înțeles
că sufletul meu închisese deja…
În această seară
am descoperit din nou
lipsă la inventarul umbrelor,
semn că tălpile tale calde
nu au sărutat marmura rece
a sufletului meu.
Michelangelo
atârnă
spânzurat în Capela Sixtină…
Chipul unui înger
va rămâne nepictat
până la nașterea altui maestru.
De ce insiști?
Mai bine sparge vitraliul
putredului zâmbet
cu ciocanul unui țipăt
și stinge-mi sub pleoapă lumina…
E-atâta pustiu
în târziu… Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”
