Punctele de suspensie

 

Printre cuvinte şi lacrimi atârnate,

printre vise şi respiraţii,

printre aşteptări, şoapte sau regrete,

printre jocuri de umbre

şi suspine adânci,

puncte, puncte, puncte…

 

În căutarea ta, suspendate puncte,

de la un rând la altul, în colţuri de albastru,

asemeni firelor de păianjen,

atârnă-n albul foii,

prevestindu-i soarta.

Puncte, puncte, puncte…

Ghidate de instincte,

adunate sinistru,

ca boldurile se-agaţă

de pieptul cuvintelor.

 

Închizi ochii… Respiri adânc…

Le simţi peste tot prelungirea haotică,

străpungerea vieţii…

Pe acoperişurile literelor,

pe firele de tensiune ale rândurilor,

înnegrind cerul filelor,

te privesc,

te-aşteaptă,

se năpustesc deodată

şi devastează tot ce întâlnesc…

 

Ah, voi, puncte, puncte, puncte!

Stoluri de puncte în derivă,

în liniştea de plumb

şi cerul din ce în ce mai greu de atins,

atacă fiecare spaţiu

cu ciocurile,

cu ghearele şi aripile lor.

 

Puncte, puncte, numai puncte…

Terifiant apar

pe marginea rândurilor.

Invazie de puncte

stropite-n tuşul negru,

asemeni neghinei pe câmpurile creaţiei,

ca, în final, să se oprească,

brusc

şi inexplicabil,

aşa cum au început.

 

Timp oprit

 

În tine e un cutremur, da, sunt emoții, uimiri, întrebări.

E fericirea? Câți pași mai ai până la ea?

Vei învăța cândva acești pași?

Cum măsurăm flamboiantele destine care

ne așteaptă la colțul urbei

ce clocotește

surdă și vie, bizară,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme” →