Nicu GAVRILOVICI: Dorințe la ceas de răscruce

Adoarme-mi sufletul

 

Uneori tăcerea țipă atât de tare
încât transformă în cioburi
vitraliile despărțirii,
moment prielnic
de a mă îmbăta cu licoarea
zâmbetului tău crepuscular.
Ca în fața unor icoane
îmi plec genunchii
înaintea lăstăritelor amintiri.
Sufletul meu rupând zăbala
omeneștilor legi,
aleargă deșăuat înspre tine
fluturând coama dorințelor…

 

Hrănește-l cu jarul mângâierilor
și adapă-l din izvorul privirilor,
cântă-i melodia zbuciumatelor suspine
și adoarme-l pe genunchii tăi,
preafrumoasă Dalila,
dar nu îl vinde dușmanilor…
Un suflet orb
nu îți va fi de nicio trebuință…

 

Păstrează-l, rob preafericit
în grădina dragostei tale.
La șoaptele lui
vor înflori trandafirii…

 

Dorințe la ceas de răscruce

 

Bate greu ciocanul în piron,
Cum au scris profeții în Canon,
Plânge cerul, tremură pământul,
Suferă precum un miel Preasfântul…

 

Lemnul ce cândva catarg s-a vrut
Palmele cu sânge și-a umplut,
Spinul care fruntea-nsângerează
Pentru-o clipă, roză se visează,

 

Miere vrea oțetul cel din vin,
Sulița, ar vrea să fie crin,
Îngerii, ostași se vor, în zale,
Foc din cer pe oameni să prăvale…

 

Numai osânditul fără vină
Dându-și duhul, vrea, și e, Lumină…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

23 iulie, 2018

Lasă un răspuns