Florentina SAVU: De ar fi…

DE AR FI…

De ar fi toamna așa
N-aș mai vrea să ies din ea
Aș sta în inima sa
Și-n culori m-aș transforma…

Aș fi verde pentru iarbă,
Din culori m-aș face salbă,
Aș fi roșie ca focul
Să împart în jur norocul,

Aș fi galbenă-gutuie
Și-n parfum atât de vie,
Aș fi mov precum e via
Când se coace razachia,

Albastră precum e cerul
Când ascunde-n el misterul,
Albă precum neaua-n zori
Căzută pe călători,

Aș fi flacără și zbor,
Ucenic la un pictor
Cum doar toamna este-n an,
Gratis, fără niciun ban…

Aș putea fi ruginie,
Dar și-atât de rubinie,
Mii nuanțe aș îmbrăca,
Dacă-n brațe m-ar lua,

M-aș simți și eu utilă
Și-aș stropi cu multă milă
Lumea toată în culori
De cu seară până-n zori,

Pe chip zâmbetul i-aș pune,
Să-i fie pe el minune,
La picioare i-aș așterne
Culori multe și eterne…

Tu toamnă să nu mă uiți
Și dorința să-mi asculți,
Ia-mă în inima ta
Ca să fiu parte din ea,

Să pot vise să-mplinesc,
Și în ele să-mpletesc,
Bucurii și bunătate
Pentru toți, pe săturate!

———————————–

Florentina SAVU

2 septembrie, 2018

Vasile COMAN: Apus de toamnă

Apus de toamnă

Bună dimineața, toamnă dragă!
De o vreme umbli printre pomi,
Aduni mere roșii în desagă
Sau pe bulevarde plimbi cuconi.

Câteodată ești așa de prefăcută!
Te accept cu toate că mă doare,
Îmbrăcată-n veștedă ținută,
Te dezbraci pe propria-ți cărare.

Faci cum vrei sau poate îți convine,
Brume reci ne-aduci și promoroacă,
Ție însă-n verde nu-ți stă bine
Galbenă ți-e rochia decoltată.

Să nu crezi c-aș vrea să te cert
Pentru ploaia rece sau răcoare,
Însă inima-mi tresare-n piept
De iubiri năvalnici visătoare.

Bună seara, toamna noastră!
Multă vreme iți voi duce dorul,
Nu mai cântă pasărea albastră,
Cu un an mi-este secat izvorul.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

4 octombrie, 2016

Daniela PÂRVU DORIN: Un fel de procesiune

Un fel de procesiune

Conduc un convoi de amărăciune,
fără nici un avânt
nici dacă vin dintr-un psalm sau dintr-o înviere
nu ştiu foarte bine, cum
nu ştiu ce aluaturi frământ,
mi-e viaţa un fel de procesiune
de pe timpul când trăiam într-o tăcere
alergând prin ea şi prin toate
să mă caut,
la ora când nici luna
nu mai poate sta cuminte în geam,

Azi, îmi pun trandafiri la incheietura mâinii
şi te aştept
gândul meu fericit v-a deveni un fel de altoi
chiar daca trec printr-un tipar de amărăciune
aşa mă preumblu ruptă din Noi…
ce mă fac?ce mai e să se-ntâmple?
umblu cu-n toc înfipt în inimă
condusă fiind
de-un sentiment solemn spre moarte…
precum nufărul din noroi ivit

Am broboane de cerneluri pe tâmple…
în timp ce tu-mi reciţi din ce-am trăit
o mie de sensuri şi încă ceva
din tot şi din toate
rămâne ca eu să-mi întipăresc sufletul
pe fiecare vorbă a ta…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

2 septembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: aripi arse

aripi arse

e toamnă, se scurge tăcerea în scorburi
și timpul coboară agale pe pleoape
mă scurg în suspin căutând eterna iubire
visam o lume de taină în cuvânt nenăscut
să așez în orbitele goale lumina divină
sunt mugur în pământ înghețat
mi-e neliniște sângele și boală e timpul
sunt val răsfirat în alt val pe tărâm ireal
trubadur rătăcit într-o tragică soartă
în poartă plânge durerea și cântul
dar ce este cântul fără un ideal
ceasornicul bate aproape, tot mai aproape
apoi mă desparte pe mine de noapte, se pierde între șoapte
tăcerea mă înfioară și nu-i prima oară
sunt inimă de lut cioplită în piatră
cuvintele se scurg, miros de crin
pe unde trec atunci când vin
pleoapele plâng în frângeri de șoapte
pășesc spre izvoare căutând zadarnic o mare
tăcerea a rămas agățată de buze flămânde
curg lungi ploi peste suflete goale
mi-e somnul prelung între ape
susură visul rămas departe-departe
mă rotesc în spirale căutând zadarnic un cer
mi-e aripa arsă de raza crudă de soare
se scurge ceara în palme, mă arde, mă doare
cad Doamne, rănit, la picioarele Tale

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

2 septembrie, 2018

Claudia BOTA: O, mamă…

O, mamă…

O, mamă care este mamă!

Și îngerul îți cheamă,

Prin rugăciuni o lume îți dezmeardă,

Lumina ei pașnică din vis,

Atinge chemarea din abis.

Culori înveșmântate din mâna ei caldă nepătată,

E dragostea neîntinată.

Cu glasul ei duios,

Îl cheamă pe Hristos.

O, mamă te arată!

Din neguri în purpură îmbrăcată,

Cununi de lauri pe chipul tău,

Mereu mă mântuiești de cel rău.

Credința ta nestăvilită,

Adună-n suflet cuvinte în glia primenită,

Cu harul tău transmiți în dor de dor,

Energii și simțăminte care niciodată nu mor.

———————————

Claudia BOTA

2 septembrie, 2018

Maria HOTEA: Când peste amintiri

Când peste amintiri

Mă întorc din vreme- n vreme,
pe aleea pietruită
Iar toamna – mi dăruieşte,
o frunză îngălbenită,
Îmi plânge cerul lin ,
cu lacrimi cristaline
Peste copaci goi
ce- s goi la fel ca mine…

S- a dus demult seninul ,
pierdut e- n depărtare
Iar paşii-mi rătăcesc,
când nostalgia doare,
În clipe ce se scurg,
ce oare să-mi doresc?
Când simt că timpu- mi trece
şi locu nu- mi găsesc!

Iar soarele- n amurg
se- neacă- n larg de mare
În zborul lor grăbit,
văd păsări călătoare,
Pe cer un colţ de lună,
din nori mi se arată
Iar eu în lumea mea
prin vise sunt uitată.

Suspină în tăcere ,
doar inima- mi din piept
Speranţa mi- e pierdută,
eu însă tot aştept ,
În clipele ce trec
aş vrea să mai rămână
Doar cioburi din iubirea
ce- mi e acum străină.

Doar gândul mai străbate,
prin amintiri pierdut
Căci timpul nemilos
nu ştiu când a trecut ,
Ori poate eu port vina,
căci am trecut prin el
Iar sufletul din mine
mi- a fost mereu rebel .

Când peste amintiri,
mirată acum privesc
Mă întreb dacă prin ele,
frumosu- l regăsesc,
Doar cu regrete însă
simt cum uitarea- aşterne
Praful şi nostalgia
ce- n gânduri îmi tot cerne!

——————————-

Maria HOTEA

1 septembrie, 2018

Victor COBZAC: Ieri m-am întors de la Iași

IERI M-AM ÎNTORS DE LA IAȘI

aglomerație de priviri

încrucișări de priviri timide

ochi care se cunosc

ochi care se recunosc

și o mare de ochi plini de rouă

care abia de fac cunoștință

aglomerație de tăceri

aglomerație de guri mute

buze crăpate buze mușcate

buze care se atrag

între ele ca pruncul de sân

se vor pe rând sărutate

aglomerație de mâini

aglomerație de falange

care se strâng convulsiv

până la trosnet de oase

palme transpirate de faptul

că s-au întâlnit abia acum

aglomerație de oameni

aglomerație de suflete vii

aglomerație de priviri

aglomerație de tăceri

aglomerație de mâini

care șterg pe furiș o lacrimă

aglomerație de tăurași infinit

aglomerație de stele pe cer

ploi așteptate de humă

ploi de cuvinte alese

oameni cu inimile larg deschise

cu mâinile streașină la ochi

aglomerație de obraji sărutați

aglomerație de lacrimi secate

aglomerație de dor necuprins

lumânările ard rând pe rând

sfârâie ceara lunecă-n jos

trunchi de copac înfipt într-un vis

aglomerație de plete cărunte

aglomerație de averse din ochi

aglomerație de șoapte toride

toate știu un drum cunosc o cărare

pietruită cu cioburi de gând

tivită cu fir de memorie trează

aglomerație de neliniști

aglomerație de frunze-n cădere

aglomerație de anotimpuri

sunt oprite la vama tăcerilor

la poarta sărutului de frate

povara căutărilor de sine

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

6 septembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: O noapte

O noapte

Doarme noaptea peste ape, doarme și e rece
Ochiul și-a deschis odihna și-a închis privirea
Vântul toamnei ne adoarme, ne cântă și trece
Numai Luna care crește, adormiți ne-ar vrea.

Peste capătul de lume prinsă prin săruturi
O steluță curcubeu de zici că nu-i stea
Strânge sufletul din ape ca un zbor de fluturi
Și-l așază pe pădurea, din simțirea mea.

Noaptea trece fulg și boare ninsă-n împlinire
Visul crește ca o pâine și la porți așteaptă
Dumnezeu în prag de tine tare te iubește
Și din mare-ngăduință pare că te iartă.

Pun genunchiul peste-o umbră pe faptele grele
Dintr-un colț de ochi fierbinte lacrimile cad
Capul pieptului se zbate și-i mai sus de stele
Iar cu lacrimile nopții, încerc să mă scald.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

1 septembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Fi-mi candelă

Te-aș vrea candelă în această noapte,
Sã-mi luminezi pustiul nepătruns,
În colțul inimii cel mai ascuns
Să mă inunzi cu luminoase șoapte.

Te-aș vrea candelă, țurțurii de gheață
De pe pervazul minții să-mi topești,
Să-mi picuri, ca o zână din povești
Din fagurele buzelor dulceață.

Te-aș vrea candelă pâlpâind cuminte
Pe-altarul alb al sufletului meu
Când stând la sfat, eu, tu și Dumnezeu
Semnăm în alb nescrise legăminte.

Fi-mi noaptea asta candelă pupilei
Și-aprinde-mă în zorii cruzi ai zilei…

Dangăt

E toamnă…aud dangăt de secure…
Și-agață fagii vârfurile-n boltă.
Uscate frunze-n mine se revoltă.
Mi-e frig…fac focul…Iartă-mă, pădure!

Poveste de dragoste

Dacă nu ți-aș fi, dacă nu mi-ai fi,
Ar ploua degeaba pe pământ,
Totu-ar fi anost,
Goană fără rost,
Nu ar fi lumină în cuvânt.

Dacă nu mi-ai da, dacă n-aș primi
De la tine flacără de dor,
Pescăruș aș fi
Care ar boci
Valurile ce pe plajă mor.

De nu m-ai iubi, de nu te-aș iubi,
Am trăi o veșnică eclipsă,
Așteptând tăcuți,
Îngroziți și muți,
Judecată și apocalipsă.

Însă cât îți sunt și cât tu îmi ești
Se mai scriu de dragoste povești…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

1 septembrie, 2018

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Mariana Zorița TURDA: Un dar în toamnă

Un dar în toamnă

Atinge-mi buzele în noapte,
Cu gura-ți plină de iubire,
Iubește-mă cum toamna frunza
Dându-mi tablou de înflorire !

Atinge-mi părul,
Cu grijă îl resfiră,
Pe perna moale și inspira
Parfumul dulce de iubire !

Vino pe pieptul meu,
Așează-ți capul , liniștit,
Adormi cu drag și fără grijă,
Iubește-mă în vis !

Să-mi mângâi trupul…în tăcere,
Cu sentimentul întregirii,
A unui tot ce-aș vrea să-mi fie…
În toamnă un dar al împlinirii !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

1 septembrie, 2018