Ştefan Lucian MUREȘANU: Flori ale iubirii

FLORI ALE IUBIRII

Idee, gând și meditație
Și cuget,
Mărturisire în adânc
Și adevăr
Și facere
Iubito,
Și-n zori de zi,
La început de vară
Prima iubire a văzut lumina
I-a fost pe noi,
Tu mamă și eu tată
Să fim în fericire,
Avem primul copil.
Copila vieții noastre
În brațe-am prins
Și amândoi
În legământul vieții
Am tot parcurs
Din drumurile bifurcate ale vieții.
A doua floare-a noastră
Lumina-ntrezărit
Într-un sfârșit de iarnă.
Cu două flori
În glastra vieții
Iubito, am suit și calea,
De multe ori umbrită,
Durerea nu ne-a-nvins
Și-am străbătut drum greu
Cu nori și vânturi reci
Și-am tot urcat
Prin ploi, prin negură
De lume cu nevoi
Noi, amândoi, și florile din glastră
Am străbătut în lacrimi
Și drumuri și poteci
Cu bariere
Părea o lume albă
Însă umbrea cu-adânci nevoi
Dorința noastră de a fi
Și ne plecam ca salciile
Când grele vorbe adânceau
În neștiut fiindul.
Eram ființe asupra cărora băteau
Și vânt cu tunete și ploi
Și nevoința lumii reci
Ce pe poteci
Agonizau
Și îi vedeai orbecăind în plină zi,
Și nu știau că-n fața lor
Cad oamenii
Plângând, cu ochii-nchiși vedeau
Cum mâna vieții ce-și doreau
Spre ei se îndrepta
Ca din cărările umbroase
Să vadă calea
Spre lumină,
Să lase-n urmă și nevoi,
Și negrul din privire,
Toată durerea
Ce freamătă în sufletul pierdut
Al celor mulți
Care se pierd,
Plăcerea este în viciul
Lumesc al lumii
Cu rânjet rece
Înfioară și timp
și spațiu mărginit
Se pierde lumea
Se-ntoarce în nimic,
Nimicul este totul
Și tot va fi cuprins
De focul care-n spațiu
Încinge ce e existent,
Ucide,
În neființă trece acel
Ce-n timpul vieții
A fost pierdut
Și prins în cercul strâmt
Al necunoașterii,
O lume albă în lumină
Trăită-n neagra beznă a ignoranței.
Eu calea am urmat
Ce-n suflet am simțit-o,
De mână ne-am ținut, iubito,
Și glastra cu cele două
Flori albe
Ale iubirii noastre.
Boboci în dragoste
Și-n împlinirie
Petale albe strălucesc
Și printre flori
Sunt îmbierea vieții noastre,
Ele au crescut
Și-au dat la rândul lor boboci,
Iar noi, plecați
În liniștea cunoașteri-așteptăm
Lumina să coboare înspre umbra
Bătrânului cais
Și obosiți, iubito,
S-adormim.

–––––––––––

Ştefan Lucian MUREȘANU

7 septembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Maică drum de Infinit

Când ajunge toamna-n dungă
Te-ai născut Marie-n mir,
Ori pe vara cea mai lungă
Prin veșmânt , de trandafir.

Cerul vrând să te răsfețe
Ți-a pus așternut lastunii
Și o noapte ce tot crește
Aură , din semnul Lunii.

Codrul ți-a dat ciocârlii,
Roșul toamnei , absolutul,
Ți-ai pus ruga-n veșnicii
Să-i urci Fiului tot lutul.

Ceru-ți cânt-o melodie
Dintr-un timp, ce n-a născut
Din viola-i argintie,
S-o poți trece, de trecut.

Îngerii pe nori valsează
Din prea-plin de conștiință,
Și din Astre ființează
Calea către năzuință.

Ești un stâlp de neclintit
Prin viața noastră , tristă,
Maică, drum de Infinit
Și-al minunii, ce există !

Cerul

Crucea Cerului se taie
Și din alte galaxii
Norii albi, pictați din zoaie
Cresc de prin minunății.

Tatăl vrea împărăția
S-o aștearnă pe gunoaie
Și din toată panoplia
Prinde norii și-i îndoaie.

Alții vor mai abitir
Să se verse-n foc și sânge
Din Abis până-n Nadir
Printre pletele natânge.

Norii, herghelii de cai
În galop de zmei curați
Alții te uimesc și vai
Prin fiorii tăi turnați.

În spectacolul din cer
Nici cortina nu le cade
Numai ceru-i giuvaer
Prinde perlele-n năvoade.

Taci poete

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis” →

Daniela PÂRVU DORIN: Plouă divin

PLOUĂ DIVIN…

plouă în ropot – dumnezeiesc
şi tăcut amalgam
e-o tristeţe frumoasă între noi
şi-un tumult
în care mă regăsesc…

cu suflet cu tot
pentru că -mi lipseşti şi fără să te am!
te iubesc,
chiar dacă iubirea doare un pic…
cred că singurătatea nu mai e un zvon
din tot ce trăiesc!
nu mă mai miră nimic!
şi uneori…
nu mai este loc de nici o întrebare,
doar ploaia -mi aduce bucuria de-a mai trăi
până-n zori…
în vis să-mi apari cu braţele pline
de maci la intrare
ştii doar ca macul
e obsesia mea dintre flori…
plouă neîncetat şi tandru
descântec de fericire

aş vrea să-ţi fiu, să-mi fii…
nu ştiu ce nume poartă
viaţa mea fără tine!
numai când plouă simt ca trăiesc!
şi mă tem…și-i divin…

să fac dragoste cu ploaia-mi doresc
şi cu tine…să scriu un poem!

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

5 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Cântecul ursitei

CÂNTECUL URSITEI

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorții, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar…
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopții chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Și gustând pelinul, cu arome brute,
timpul lângă mine parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neștiute
care-n crucea nopții încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

5 septembrie, 2018

Maria LEU: Ce-ar fi

Ce-ar fi

Ce-ar fi să-mi zâmbești în suflet
și să mi te-alături
în disperarea mea de tine?
Ce-ar fi sa-mi fii suflet
pierdut în dor și iubire,
în căutare de mine,
în căutare de tine?

DA …CE-AR FI?

Ce-ar fi să mă iubești:
profund, sălbatic, inuman și disperat?
Tu sa-mi ramai pecetluit în gând,
Și eu sa te iubesc necenzurat.
Ce-ar fi sa ne iubim ca doi nebuni,
căzând din agonie în extaz
și-apoi ca un tzunami să-ți răzbuni,
acele zile-n care ai uitat sa arzi.
Ce-ar fi sa ne iubim profund, drăcesc,
Și-apoi, încet, cumplit de omenesc.

———————

Maria LEU

5 septembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Accente tomnatice (versuri)

,,Nuntire albă’’

Mai spune-mi, iubito, în care toamnă
Cărările sunt goale de frunze ce pier
Şi nopţile sunt albe cu norii pe cer,,,
Îmi spui, iubito, frumoasă Doamnă?!

Mai spune-mi, iubito, în care lume
Iubirile sunt aspre cu dorul tăcut
Şi zilele sunt repezi cu soarele mut…
Îmi spui, iubito, în vieţi postume?!

Mai spune-mi, iubito, în astă clipă
Prin lacrimi de frunze şi bruma de ieri
Câți pomi aşteaptă iubitele primăveri…
Îmi spui, iubito, vorbe-n risipă?!

Îți spun, iubite, că-n asta toamnă
Cărările sunt pline de frunze ce pier,
Mă văd mireasa cu bruma albă din Cer…
Îti spun, iubite, că-ţi voi fi Doamnă!

,,Accente’’

Departe eşti, tu, Stea albastră,
Măiastra mea, pe ceru-ntins,
Eu te privesc cu ,,vina’’ noastră
Şi nu mă cred deloc învins!

Nici depărtarea ce te doare
Nu mă va tulbura în zori,
Chiar dacă noaptea trece, moare,
Şi la zenit răsar chiar mii de sori.

Mi-ar încălzi o inimă haină
De-ar fi să-mi deie mie Răsăritul,
Am pentru seri aceeasi ,,vină’’
Sculptată-n Cer cu Infinitul…

Şi trec, iar trec, aceleaşi zile
Ca luntrea peste lacul lin,
Şi calendarele îşi pierd din file
Cu dorul scris pe sufletul cu chin.

Şi de-ar mai fi o filă de iubire
Din noptile ce le-am trăit in doi,
Aş da şi Cerului, din ea, citire…
Iar nopţii doar ,,păcatele’’ cu ploi

Îmi luminează nopțile senine
Şi dorul celor care mai trăiesc…
Am vină grea şi greu o port cu mine,
Aceeaşi ,,vină’’, fiindcă te iubesc!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

6 septembrie, 2018

Continue reading „Dan-Obogeanu Gheorghe: Accente tomnatice (versuri)” →

Florentina SAVU: Toamna

TOAMNA

Toamna e o doamnă ce deșiră gânduri
Și apoi le-nșiră în frumoase rânduri,
Toamna e o doamnă cu alean și dor,
Amică-i cu norul ades plângător,

Toamna e o doamnă năzuroasă tare
Cu mine, cu tine și cu fiecare,
Când e-ntunecată și respingătoare,
Când e luminoasă și plină de soare,

Toamna e vântoasă de atâtea ori
Pe gânduri ne pune frig mult și fiori,
Ne-mprumută cinic din cămara sa
Și câte-o răceală pentru-a n-o uita,

Toamna e bogată, asta nu contest
Și, de rezistență, ne dă câte-un test,
Ne aduce-n dar și flori, și frumos
Dar și brume multe și aer cețos,

Toamna ne aduce lacrimi multe-n ochi,
Să nu-ți fie, toamnă, în veci de deochi!
Ne umpli hambare, ne-aduci frig prin case
Și ne-ngheți zurlie ale noastre oase,

Ne golești toți pomii și-i lași dezbrăcați,
Iarba ne-o usuci, verdele ni-l salți,
Ne gonești și păsări prin țări depărtate,
Hai, spune-mi tu toamnă, asta e dreptate?

Ne-aduci flori pe geamuri, viscol pe la uși,
Haine multe groase, fular și mănuși,
De prin pod scoți sănii pentru derdeluș,
Schiuri și patine, să ne zbori pe sus,…

Către alte zări, pleci apoi măreață
Și ne lași în urmă palidă speranță
În iarnă ne lași depresivi și triști,
Prin cele-anotimpuri doar niște turiști!

———————————–

Florentina SAVU

4 septembrie, 2018

Mariana Zorița TURDA: De vrei să fi iubit

De vrei să fi iubit

De vrei să fi iubit…
Tu, ia nemărginirea!
De vrei să fi iubit
Ascultă a vântului șoapte
Și prinde-n pumnul tău,
A soarelui raze!
De vrei să fi iubit,
Privește plânsul ploii
Vărsând lacrima de dor!
De vrei să fi iubit,
Tu lasă-ți inima să zburde,
Peste câmpul neștiinței
Spre cascada-nvolburată,
Spre aventura netrăită,
Fă timpul să se-oprească
Un pic în pragul tău!
De vrei iubirea împlinită
Întâmpin-o, că nu e greu!
Tu, lasă-ți ușa inimii deschisă
Și ea-și găsește locul ei!
De vrei să fi iubit
Nu plânge în tăcere!
Arată-ți lacrima curată
Și poți să lași iubirea
Cu dragoste s-o șteargă !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

7 septembrie, 2018

Maria HOTEA: Am venit la Tine Doamne

Am venit la Tine Doamne

Am venit la Tine Doamne,
Să mă rog şi să mă-închin
Căci doar Tu Îmi știi durerea,
Numai Tu Doamne mă alini.

Viaţa mea nu-mi aparține,
Tu Mi-ai Dăruit-o în dar
Ştiu, doar Ție plecăciune,
Fiindcă Tu Eşti Plin de Har .

Da un strop de mulțumire ,
Celor ce nu pot avea
Mă rog Doamne de-îndurare,
Căci stă în puterea Ta .

Dă-ne Doamne înţelepciune,
Să iertăm si să iubim
Voia Ta mereu să o facem,
Darul Tău Să-l preţuim.

Pentru toate câte-mi dai,
Numai Ţie-Ţi mulţumesc
Slavă Ţie Doamne -Sfinte
Căci pe Tine te măresc!

——————————-

Maria HOTEA

7 septembrie, 2018

Doina PANĂ: Învață să iubeşti

Învață să iubeşti

Îngăduie iubirii s-apară în drumul tău
Nu te opune, vei pierde clipe de-nălţare, de fericire
Şi poate de tristeţe…, înfrunt-o cu curaj
Dragostea are o forţă inimaginabilă
N-o ascunde în faţa lumii
N-o ţine-n frâu ca pe un cal sălbatic
Te poate distruge…
N-o ţine închisă în inima ta
Te poate înrobi…
Nu încerca s-o înţelegi
Te poate amăgi..
Învaţă să iubeşti chiar dacă neliniştea te-apasă…

———————————
Doina PANĂ

7 septembrie, 2018