PLOUĂ DIVIN…
plouă în ropot – dumnezeiesc
şi tăcut amalgam
e-o tristeţe frumoasă între noi
şi-un tumult
în care mă regăsesc…
cu suflet cu tot
pentru că -mi lipseşti şi fără să te am!
te iubesc,
chiar dacă iubirea doare un pic…
cred că singurătatea nu mai e un zvon
din tot ce trăiesc!
nu mă mai miră nimic!
şi uneori…
nu mai este loc de nici o întrebare,
doar ploaia -mi aduce bucuria de-a mai trăi
până-n zori…
în vis să-mi apari cu braţele pline
de maci la intrare
ştii doar ca macul
e obsesia mea dintre flori…
plouă neîncetat şi tandru
descântec de fericire
aş vrea să-ţi fiu, să-mi fii…
nu ştiu ce nume poartă
viaţa mea fără tine!
numai când plouă simt ca trăiesc!
şi mă tem…și-i divin…
să fac dragoste cu ploaia-mi doresc
şi cu tine…să scriu un poem!
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
5 septembrie, 2018