Categorie: Poezie

Vasile COMAN: Valsul toamnei

Valsul toamnei

 

M-a invitat toamna la dans într-o seară,
Copacii cu frunze aurii cântau la vioară
Și n-am putut refuza o așa minunată.
Cânta despre iubiri, melodia mea preferată!

 

M-a invitat toamna la vals într-o noapte,
Obraz pe obraz ținându-mă aproape,
Pe adieri de vânt îmi șoptea liniștit:
„- Îmi place de tine, te-aș lua de iubit.”

 

Ce dans minunat dansam amândoi!
Doi pași înainte și unu-napoi…
Pluteam ca fluturii albaștri, visam trandafiri,
Era valsul toamnei plin de amintiri !

 

M-a invitat toamna la dans… ce plăcere!
Ne-mbrățișam amândoi pân’ la durere
Și norii dansau împreună cu noi!
Eram peste tot și în toate doar doi!

 

M-a invitat toamna la dans și un ceai,
Eram foarte răcit, aveam guturai!
Dar n-am putut să refuz o asemenea Doamnă!
– Sunteți liberă și mâine seară, frumoasă Toamnă?!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

16 octombrie, 2015

Imagine internet

Mariana Zorița TURDA: Te-aștept să vi

Te-aștept să vi

 

Te-aștept să vi
Cu sărutările promise!
Te-aștept să vi
În nopțile mele triste,
Să mă cuprinzi în brațe
Și-n taină să îmi aduci iubirea
Și dorul să mi-l ștergi…
Cu o speranță și lumină !
Aprind o lumânare,
Ca să-ndulcesc un pic…
Umbrele nopții
Și-n flacăra ei caldă,
Văd doi…ce își dansează dorul,
Uitând că-i miezul nopții !
Te-aștept să vi
Din amintirea vastă,
Ce îmi cuprinde dorul…
Și flacăra albastră
Din ochii-mi triști ca Luna!
Te-aștept să vi
Cu sărutările promise,
Cu calde-mbrățișări
Și flacăra din ochii mei albaștrii,
Cu drag să te cuprindă !
Te-aștept să vi !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

8 septembrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Mi-e dor de o toamnă ce vine curând

Mi-e dor de o toamnă ce vine curând

Mi-e dor de o toamnă ce vine curând
ca o iubire ce scapă din lanţuri
până şi învârtirea pe roată
a naturii se face fără emfază
numai suferinţa are cea mai mare paletă de culori
iar frunzele se înroşesc
pe un portativ de flori la amiază…
nu mai ştiu dacă cuvintele-mi plâng
sau râd
când vreau să ies din mine un pic
sufăr de o imensă fragilitate
poemele au sentimente şovăitoare
mă duc să-mi caut sinele, îmi zic!
Pe valsul de adio a lui Chopin
se-ntâmplă tot! e o toamnă promisă
sau un alai de viori?!
din crengile copacilor îmi fac atele
că frunzele îmi sunt deja
pansamente-n culori…
ăsta-i singurul spaţiu în care mă-nvârt
şi coala albă de hârtie-tu ce mai stai!?
mi-e dor de o toamnă ce vine… alene
şi de o clipă de iubire furată din rai!

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

8 septembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Poesis

Cuceritorul

Iartă-mă iar supusă, felina ta tropicală
Pantera ta, din visul vânătorului perpetuu.
În care ți-ai pironit oftatul
Şi steagul Cuceritorul neînvins .
Mă, cutremură, nu puterea ci slăbiciunea
Şi durerea, că ai să pleci….vânător…nepăsător…

 

Clipa

Am învățat, ca om din tresărirea frunzei, din tresarirea ierbii..

Am învățat ca om,arta petalelor…de a fi eterne..numai o zi…
Am învățat ca om ce înseamnă clipa și durerea că pleci…lăsându-mă…
Stea lucitoare pe plaja pustie.
Am învățat ca om arta de a fi!

 

Portretul de floare

Ma port de parcă n-aș fi
Înțeleasă și lumină,
În ochii oamenilor …
Sunt o zăpadă înflorită
N-am culori şi n-am parfumuri,
Cu care vreau sa te atrag,
Dar zâmbetul din clipa plină
Te așteaptă în prag.!

 

Poveste dulce, țintă

Noi: tu şi eu, un măr arzând pe creangă
Bulgăre de soare, zemos, răcoritor.
Două jumătăți de inimă în căușul durerii.
O pată pe cer, în vraja-n serării.
Noi: Tu și Eu poveste nesfârșită
Dulce-Tristă
Felie de viață încă …ne stinsă.

–––––––––––––-

Violeta SECOȘAN CADAR

 Timișoara

( Din volumul „Himere”, Editura Mirton, 2oo9)

 

 

Árpád TÓTH: Boncănitul cerbilor

Boncănitul cerbilor

 

Frumoși sunt  pașii -n zori de zi,

Prin munții de aramă,

Înainte de a ne trezi,

Poienile  te  cheamă.

 

Ai  văzul foarte dezvoltat

Și auzul e la fel,

Mirosul ți l-ai adaptat,

Pentru oricare duel.

 

La patru ani ai gâtul zvelt,

Iar copul ți-e subțire,

Boncănești  des – lucru cert…

Îndelung, să dai de știre.

 

La șapte ani ai gâtul gros

Și  un corp cu mult mai plin,

Ținând capul mereu în jos…

Ca atunci, când eu mă-nchin!

 

În timp, anii se dublează

Și târziu ieși la pășune,

În zori când se luminează,

Pornești  iarăși spre pădure.

 

Dar boncănești mai rar și scurt,

Cu mișcări mult mai domoale,

Nu mai e ca l-a-nceput,

Stând în mocirla moale.

 

Mormăi  dacă esti  puternic

Și sigur ești  pe ciute,

Iar cârdul îți e sfetnic,

Prin calitățile-i avute.

 

Ești tânăr? Mugești  îndelung

Cu glasul tău subțire,

Dar ciutele nu te ajung…

Ești fraged pentru iubire!

 

Boncăneși de multe ori

Ziua în amiaza mare,

Prin poienițe,  printre flori,

Când sunt nori și nu e soare!

 

Sau în mocirlă când te scalzi,

Pe pământ când stai culcat.

Versanții însoriți  și calzi,

În straie noi s-au îmbrăcat!

 

Când lupii și câinii hoinari

Apar, liniștea dispare…

Voi, regi ai munților, cei mari,

Trăiți în disperare!

 

Când zăpada-i scorțuroasă

Și lupii vă-nconjoară,

În pătura-i  prea groasă,

Viața nu vă e ușoară!

 

Căci atârnă de-un fir de păr

În vuietul pădurii,

Nemaiavând astâmpăr,

Cu  gâtu-n ceru-i gurii!

 

Având ochii plini de lacrimi,

Umeziți, priviți  doar cerul,

Acum dispar dorinți și patimi…

Și-ați fost tari, ca și cezarul!

———————-

Árpád TÓTH

8 septembrie, 2018

 

Olguța TRIFAN: Rondel de mulțumire – Maicii Domnului

Rondel de mulțumire – Maicii Domnului

 

Preabună Maică-mi ești mângâietoare,
Mi-ai fost alături, Tu nu m-ai părăsit.
Când greu mi-a fost, blândă-alinătoare,
Lacrimi mi-ai șters și pe-obrazul obosit

Lumină-ai fost, spre zori, mijlocitoare,
Când „ noaptea” rece credea că m-a găsit.
Preabună Maică-mi ești mângâietoare,
Mi-ai fost alături, Tu nu m-ai părăsit.

Îngenunchind, Măicuță protectoare,
În lacrimi, iubirea ți-am mărturisit.
„Bucură-te, Rai!” Potir de nelipsit
Vei fi mereu lumii, izbăvitoare!

Preabună Maică-mi ești mângâietoare!

—————————–

Olguța TRIFAN

8 septembrie, 2018

Nina Tărchilă: Mi-e sufletul zbor

Mi-e sufletul zbor

 

sufletul nostru e zbor – trupul, ţărână.
prin aer, urma trecerii noastre e fum.
priveşte-mă-n ochi şi ia-mă de mână
o clipă să-ti fiu popasul de drum.
plecarea e-n noi de când ne cunoaştem,
iubirea-i miracol crescut din asfalt –
cu teama de moarte în suflet ne naştem,
lumina ne mistuie într-un dor de înalt.
nu-i vreme de ziduri! deschide fereastra,
în noi sa primim răsăritul dintâi –
adoarmă-ţi pe braţe privirea-mi, sihastra
ce ştie să-ţi spună doar atât – mai rămâi!
iar dorul ţi-l culcă pe prag de iubire
şi-nfige-ţi în cer o credinţă nebună.
va şti universul minuni să conspire –
mi-e sufletul zbor – tu, doar ia-mă de mână!

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

5 septembrie, august, 2018

Lilia MANOLE: Poeme

AȘTEPTĂRI TÂRZII

 

eu te aștept să mă dezbraci în toamnă
de toate așteptările târzii,
să-mi înflorești cu dor ce se declamă,
precum o carte -n vers și frenezii.

 

eu te aștept să mă dezlegi de vise,
și de negarea bolților senine,
să ne călătorim pe ceruri stinse,
când toamna ne încearcă prin lumini păgâne.

 

eu te aștept să-mi dai dumnezeire,
și flacără să-mi dai și adevăr,
de-a pururi stinsă, arză-ne iubirea,
cum se deschid petalele de crini în cer.

 

eu te aștept, ca să-mi creezi unirea,
unirea dintre mine și ceva pierdut-
nu poate fi târzie amintirea
nici când s-a spus, că toate- au fost demult…

 

E TOAMNĂ

 

E toamnă… de altundeva, un licăr
În frunze tremură, pe note, trist,
Cu strugurii îmbrac ai verii nuferi
Şi -n lacul toamnei mă cufund, persist.

 

În mine, toamna cade, prin duminici,
Prin venele de aburi, ce mă suflă,
Mirarea îmi abundă în privelişti,
Şi în parfumul verde, luminile triumfă.

 

Mai las o frunză, pe obraz să-mi pice
Descântecul vernil, ca să mai plâng,
E toamnă de altundeva, iar eu aice,
De dor de voi, pădurilor, mă sting…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

 

Corneliu NEAGU: Glasul toamnei

GLASUL TOAMNEI

 

Secretele păstrate la margine de gânduri
mă răscolesc adesea cu false amăgiri,
găsite-n neuitarea ieșită de sub prunduri
când dorurile toate se cern peste iubiri.

 

Afară frigul toamnei, venită fără teamă
pe aripa îngustă a unui vânt tăios,
din vara alungată își ia pretinsa vamă
a zilelor senine, întoarse-acum pe dos.

 

Prin parcurile goale scaieții mor de ciudă
că movul din corole a devenit doar puf,
din care smulge vântul, cu aripa sa nudă,
ciudate șomoioage umplute cu năduf.

 

La ora insomniei aud cum toamna-mbracă
veșmintele țesute pe margini de fior,
cu amintiri furate din vara care pleacă,
pe-o umbră nevăzută, spre alt tărâm, în zbor.

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 septembrie, 2018