Dăruiesc fluturi

Îmi simțeam inima tot mai grea,
ca o bucată de munte
cu tot cu izvoare…
-Este albastră ca cerul,
mi-a spus cardiologul cu o față sobră…
Are forma unui stup, din care zboară fluturi;
o boală rară, fără leac,
din fericire netransmisibilă,
continuă privind încruntat cardiograma.
Ca medicament mi-a prescris egoismul,
o capsulă mai amară ca fierea.
Am lăsat rețeta pe birou
și am ieșit fluierând a primăvară…
Sunt doi ani de atunci,
mi-au răsărit ghiocei la tâmple,
dar eu încă dăruiesc celor din jur
fluturi albaștri.
Inima o simt mult mai ușoară și
interesant,
până și urmele pașilor,
tot mai puțin adânci,
au luat culoarea cicoarei.

Din când în când o umbră
aruncă peste mine frunze galbene
dar eu încă alerg înainte
fluierând…

Condamnați

Sânii tăi,
turturele dăltuite în marmura nopții,
ofrande
pe altarul de aramă al toamnei…
Prizonieri ai retinei mele flămânde,
suspinând
pe tipsiile palmelor
întinse a rugă târzie,
așteaptă înfiorați
ghilotina
întâiului sărut.

A nedespărțire…

Virgină, o lacrimã
îți dansează înfrigurată
pe streșina pleoapei…

Îmi răstignesc în argintul ei
chipul mirat
apoi,
ritual magic,
mă închin sorbind-o
de pe cumpăna genei.
Însetate, buzele mele
îi simt pe de-a-ntregul si aroma
și arsura
în timp ce degetele înmugurite
cu dorinți
se împletesc
a nedespărțire.

Lasă-mi clipa

Din când în când îți simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aștept dorințe-apuse să se-ntâmple
Și răstignesc pe crucea nopții clipa.

Din când în când visez că este vară
Deși din mine iarna mușcă rece,
Aștept de vise ploi să mă înece
Și-aprind la jarul lunii o țigară.

Și mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Ațât cu vreascuri de speranță rugul
Și plâng si râd cu lacrimi în neștire.

Îmi ești belșugul, eu îți sunt risipa…
Ia tot ce vrei și lasă-mi mie clipa.

Curcubeu

Și te priveam atât de alb, femeie
Încât zăpada înflorea în noi…
Era în mine un cumplit război,
Erai în doliul nopții o scânteie

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Daruri lirice” →