Mircea Dorin ISTRATE: Ziua Drapelului

 

DRAPELUL

 

Drapelul e însemnul de neam și sfânta țară,

De glorie străbună trăită-n libertate,

De viață dată vamă de cei ce apărară

Moșia și credința cu tot și câte-s toate.

 

Puterea el și-a pus-o în cele trei culori

Ce fie-ne în viață însemne însfințite,

A neamului și țării de-apururi mari valori

În inimă și suflet adânc întipărite.

 

În ROȘU e onoare și jertfă strămoșească,

Columne, monumente, troițe  încinstite,

Îndoliate lacrimi ce-n gând să preaslăvească

Viața dată vamă de toți cei dinainte.

 

În GALBEN  este câmpul cu roadă-mbelșugată

Unduitoare lanuri pe gura mea de rai,

Pădurile pe dealuri și via îmbrumată

Pe care-a stat de-apururi piciorul meu de plai.

 

ALBASTRU este cerul ce l-am dori senin

Sub care crească-mi pruncii  în umbră creștinească,

Cu  zile luminoase în veacuri care vin,

Ca țara și cu neamul mereu să înflorească.

*

Drapelul este țara, și neamul meu și glia,

Cu bune și cu rele, cu bucurii, nevoi,

Cu ape cristaline, păduri și ciocârlia,

Ce cântă imn de slavă de-apururi pentru noi.

* *

În fală și-n mândrie să-mi fluture drapelul

Cât liberi încă suntem, sub umbră de ceresc,

Că el  îmi e oriunde de-apururea însemnul

Ce-n fața lui cu ceilalți, mă-nchin și mă smeresc.

 

                       

SUB  FALDURI  DE  DRAPEL

 

Ce e drapelul? Mare cinste, fală

Şi ţara toată adunată roată

Pe lângă el, smerenie, sfială,

Şi  vremi bătrâne lungi de altădată.

 

E glorie eternă, împărată,

Însemn, putere, vise de mărire,

Trăire zilnicită-ndurerată,

Răboj de luptă, încă amintire.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Ziua Drapelului”

Adrian BOTEZ: Grupaj poetic (partea I)

CHEMAŢI VISELE LA VORBITOR

 

chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le

că eu – în adâncul temniţei – mor

 

să-şi caute – tot printre cei cu înspinată

 

coroană – stăpân: să uite

din mine – tot ce nu

am sângerat să rămân

***

 

PLÂNGERE CĂTRE DUMNEZEU

 

ce să facem – Doamne – cu suferinţa şi cu moartea

cu păsările care zboară doar noaptea

ce să facem cu trupul – când i s-a prelins inima

ce să facem cu ziua – când simţim că e ultima?

 

prea multe lăsaşi – Doamne – să se zvârcolească-n

sfântul văzduh şi să se

războiască întru putere:

 

cântarul lumii se strică

chiar toate-ale totului când se ridică

spre lumină: trebuie puţină

asprime şi plivire

altfel degeaba  –  Doamne – ai trudit la nemărginire

***

 

VENEŢIA

 

în palate s-au tolănit şerpii

trăgând peste ei masca petalelor

 

pe tăişul punţii aleargă

zeiţe nebune

 

din smoala apelor răzbat

ochii amanţilor înecaţi:

sumedenii perle

 

a ieşit din adâncuri – gânditor

diavolul – privindu-şi – pe deget

inelul de doge

***

 

VAGABOND AL LUMII

 

mâinile mi se scufundă în buzunare

ca-n peştera lui Aladin

 

trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm

pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul frunţii mele:

Rege Zdrenţăros al Marilor

Dispariţii şi Pagube

***

 

DRUM CU CAVALERI

 

venit-am din Arhipelag – sub

aceeaşi flacără-a Morţii să stau – cu

inepţii Cavaleri ai Apocalipsului

 

imperial drum: să stingi – rând pe rând

sub surzenia apei – insulele

care s-au depărtat mistic – una de alta – pentru

a închipui hieroglifa cântată a

nemărginirii

 

când vei trăi – într-o altă viaţă

Apocalipsul –  acum doar visat

îţi va părea plictisitor şi-ntunecat – blestem

prea des încercat

*

geometrie perfectă – Aerul: lumină retezată

cu sabia

fumegă muntele de tămâie:

numai îngerii mai pot aici să-ntârzie

*

se-ncaieră caii

strănută craii

când fâlfâie luna prin cântecul de leagăn al zeilor

 

salvaţi cavalerii –

turnirul serii

a-n-ceput cu-o greşeală de lance în pieptul Furtunii

 

culeg melci de zale

funingini astrale

înfundă coşul respirării domestice de vise

 

plângi don Quijote –

plânsul pe note

umple de sânge palmele-aplauzelor

 

Selenarei Curţi

*

Ierusalime – cavalerii zgurii

clăditu-te-au în visele din Nord:

când călărim pe racii graşi ai urii

eşti când cetate – când ceţos fiord

***

 

CĂTRE DON CERVANTES

 

pe Deşiratele – cu-nverşunare voi călări – până când

sumbrul Sfinx îmi va zâmbi

 

nu cavaleri m-au ciopârţit – ci

pietroaie de râu – Cuvintele

 

aşteptaţi – aşteptaţi laşilor

mă voi scula şi voi rosti un trăsnet

păsări şi furtună voi isca

voi face să fulgere stele – pe trupul

Potirului

 

aşteptaţi –  aşteptaţi laşilor

am prins în menghinea braţelor – zilele

va fi lumină sau disperare – după cum Eu voi porunci

pe saltimbanci i-am înhămat la morile de vânt

Arborele Cuvântului şi-a scuturat cenuşa peste lume

 

am ascuns anotimpurile sub piatra inelului

marea: cerşetoare încântătoare – la

porţile trufaşelor stânci

 

sfinţenia mea e-n toate cărţile – risipite pe

mese de joc

 

îndeletnicirea de căpetenie a degetelor:

pipăie mistice goluri – între

lună şi soare

 

 

sunt din neamul regilor norilor – şi ai

mărilor

nestatornice: sclava cea mai de preţ a

haremului meu

valurile – ghemuri de suspin: le sacrific

eternităţii

 

făptura mea princiară se îmbată măreţ

la toate ospeţele uitării

 

de aceea –  sunt de o politeţe desăvârşită

în faţa morţii

***

 

LÂNCED NEAM AL AURULUI

 

lânced neam al aurului: Bizanţ

mă-ntorc la incendiul mistic al

Crucii

 

nu-mi ajung apele – pentru-a

pluti până la Tine: iau cerurile-n piept – se termină şi

cerurile – şi Tu-mi ceri – fără contenire – înainte

să navighez – spre

de nimeni bănuitul

VID

 

şi  doar din neam de Sfinţi Matrozi

m-am tras spre lagunele Cerului:

o zdreanţă din naufragiul cântecului

va pluti veşnic peste mările mele

peste îngheţatele mele suflări

 

un vierme face vocalize în inima catargului

măsor cu valul – cât mai e

până la Ithaca

 

comori de aur lânced – incendii

nestemate – mă cheamă stăpân

gnom sacru – proteja-voi focul acestor boli

cumplite ale pământului – voi coborî

mai adânc în somn – minerale suferinţele – fulgerând

sălbatic – ale întunericului

 

o rază măcar – nu voi lăsa să străbată spre voi

degenerate – vlăguite odrasle – ale

ipocritei lumine a Soarelui

 

mi s-a întins – pe mantie – incendiul

Crucii

 

El m-a ales ca trăsnet – herald puterii

m-a smuls din praful gloatei – şi

m-a-nchinat Durerii

 

m-a aşteptat sub minunări să gem

mi-a pus

pe frunte – mir: Steaua din Bethlehem

***

 

LICORNUL

 

Licornul blând

Coboarã sfânt

Dintre pãduri

De dumnezei

 

E tot flãmând

De duh şi cânt

Şi trece rar

Pe la smarald

 

Licorn tãcut

Coboarã scut

Peste virginul

Prinţ din tei

 

E tot amurg

Walkirii curg

Spre câmpuri pline

De eroi

 

Sub cornul dalb

Nebun hidalg

Scuturã pomi:

Cad dulcinei

 

Licorn din lunã

Arme sunã:

Iubiri – rãzboi

Suie în mit

 

Îngenuncheaţi

Fraţi cruciaţi:

Aţi fost aleşi

Paznici la Graal

 

Arhangheli grei

Sunteţi tustrei

Chemaţi la cer:

E-ospãţ de zei

 

Licorn de pazã

Ia în vazã

Pe cei ce-ajung

Prin rãstigniri

La Sfântul Duh

***

 

PLÂNGÂNDU-L PE IISUS

 

Plângându-L pe Iisus – un copil

Adormi la ferestrã:şi-L vãzu pe Ucis

Plutind lin – lebãdã sângerie

Scurgându-se-n cântecul ultim – spre

Lac

 

Rãnile Lui erau tot atâtea ciudate

Lumini – guri de peşteri – strãpungând spre

Orbitoare Grãdinã

 

Şi copilul – în vis – o porni spre

Eternele dimineţi – iar

Când s-a trezit – nu mai avea

Nicãieri de ajuns

***

 

PRIGOANĂ DE DOINĂ

 

Lacrimă de păsări

Fir de busuioc

Cuvântaţi în plaiul

Fără de noroc

 

Florile-n puhoaie

Lujere de cai

Scapătă-n poveste

Şi în joc de nai

 

Vodă al dumbrăvii

E bolnav de cântec

Brazdele-ndurării

Au luat duh în pântec

 

Leşinată-i zarea

Mâini de Făt-Frumos

Dezmiardă-n descântec

Mugurii de jos

 

Doamne al vestirii

Lin scrânciob de cer

Buciumele firii

Ferecă-le-n fier

 

Se-aud hoarde-n tropot

Sughiţând oştiri

Fauni fără minte

Jefuiesc iubiri

 

O – mărite Doamne

Pajişti se-ncruşesc

La uşa luminii

Nu mai nimeresc

 

Nu lăsa copitei

Raiul ca o pradă

În pieptul ispitei

Să proptim o spadă

 

Să-mpletim din raze

Răului hotar

Focul de arhangheli

Să intre-n cântar

 

În patria vremii

Vuiesc covălii:

Râvnind paradisuri

Să dăm bătălii

 

Împotrivă-s neguri

Satana-i monarc –

Mută struna lirei

În coardă de arc

 

Doamne al minunii

Ce începi să sângeri –

Schimbă raza lunii

În legiuni de îngeri

 

Lenevită-n tihne

Grohăie-omenirea:

Bici de foc şi vifor

Trimite-i iubirea

 

Cavaleri de stihuri

Se prăval pe-altare –

Umplu gura beznei

Cu-a doua născare

***

 

CÂNTECUL CAVALERILOR ROUREI

 

Sudori de înger bem în veac

Însărăcindu-l pe sărac

Şi din potir şi din aripă

Ne-agonisim în cer risipă

 

Scoici când se răstignesc – nu mint:

Tainic învie-n mărgărint –

Spăşirea sevei înspinate:

Naramzele încoronate

 

O – lină vină de lumină

Neistovit vis de GRĂDINĂ:

În sânge slovenim amurg –

Din noi în Tine toate curg

 

Fiece deget e-o Golgotă

Şi – fremătând din notă-n notă –

Stârnim furtună-n mâna dreaptă:

În pumn e FULGERAREA-FAPTĂ

 

*

Albesc de har copacii-n munţi

Arhangheli fac – din spade – punţi

Din vizuini – spre Empireu

E alfabet de Dumnezeu

 

Păstori de raze – Miel de Foc

Plauri de lumi fără soroc

Zenituri şi entelehii

Asfixieri de elegii

 

Logos Divin – Perfectă Rimă

Spre epopee se înclină

Şi stele toate – fir cu fir

Se-ntorc în inima-Potir

*

 

frânţi în genunchi pe-un strop de rouă

şoptim feţele lunii – două:

căci între fulgere şi beznă

zării din Iuda doar o gleznă

 

spre răsărit Ierusalim

din cavalerii câţi venim

nu se zăreşte-n cavalcadă

decât o înfocată SPADĂ

***

 

IOSIF DE-ARIMATEEA

 

Veghind smerit şi singur sub spintecarea Crucii

Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs

Şi în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns

Ca-ntr-un mormânt la care vin să se-nchine cucii

 

L-am tras  de sub osândă – L-am îmbrăcat în taină

Şi pentru ochii lumii – zăbranic I-am dat haină:

Nimeni nu ştie însă – Iosif  de-Arimateea

Că-i paznic încercării de-a sângera Ideea

***

 

OTRAVA RAIULUI

 

şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina

cu vii havuze de amărăciune

din care  –  însetaţi  –  sorb îngerii lumina

crezând că-i un nou foc de rugăciune

 

dar aripile li se zbat agonic

şi-şi uită firea vastă  –  dumnezeie:

cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea

şi îngerii simt miros de femeie

***

 

GLORII BIZANTINE

 

în pulberi vei afla soarta măririi

de mlaştini e cuprins Augusteonul :

toţi împăraţii prefăcut-au tronul

în cuib de-odihnă unde-şi petrec somnul

negrele scorpii şi cameleonul

 

durerea strânsă-n dungi de diademe

plânge-ntre mirţi  –  pe malul Propontidei  –

viscol de oşti  –  ce frământat-au theme

azi doar luciri de val sunt  –  şi trireme

trec peste ele gustul aguridei

 

a fost odată ca-n poveşti trufaşe

au fost nebune visuri dumnezee :

au mai rămas doar albe stânci golaşe

strigătu-n noapte-al  Păsării Vrăjmaşe  –

pe fund de ape  –  tainice camee

***

 

SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Grupaj poetic (partea I)”

Adriana Scărişoreanu – Buzad: În ceas de suflet (versuri)

 

Sofia

 

Rodirea îndoielii

Răspunsul întrebării

Ajuns în ceasuri tulburi-

Clipe dintr-un veac

Al conversării cu sine

În oglindirea celuilalt…

Convertirea la Viață.

 

 

Ardere

 

Între vară și iarnă –

Rodire de dor;

Pecete albă

Din ramuri de suflet

Împletite

În culori de povară.

 

Profan,

Cu o atingere ai curs în simțuri,

Privire cu sensuri ascunse –

Și-ntr-un joc de cuvinte

Am ars chicotind,

Detaliu și umbră…

 

Uman,

Răscolind universuri

Prin graiuri de dor

Ne scufundam în abisuri,

Zburam mai ușor…

Mistic,

Înălțând rugăciuni,

Tainic strigam

Cuvinte ce n-au putut fi realități..

 

Vijelios,

Visul s-a spart

În frânturi de suflete.

Patosul cuvintelor

Arde mocnit

Și-n furia clipei

Ne regăsim depărtările…

 

 

 Chemare

 

Alungă-mi demonii c-un psalm!

Primește-mă să-ți fiu apostol casei!

Îmbrățișa-voi fiecare rană

Cu inima de lacrimi înnoită

Din ochi curge-vor râuri

ce vindecă-ntristarea

și teama de adâncuri.

 

 

 Nerostire 

 

Dorirea inimii

N-o știe pana,

Dorul sufletului

Nu cade în cuvinte –

Le știe doar Treimea,

Continue reading „Adriana Scărişoreanu – Buzad: În ceas de suflet (versuri)”

Lia RUSE: Rondelul Sânzienelor

 

În noaptea cu umbre visătoare

Și-nmiresmată cu sânziene,

Zâne cu clopoței la picioare

Dansează prin atâtea poiene!?

 

 

În vrăjile lor amețitoare

(Legenda e risipită-n vreme)

E noaptea cu umbre visătoare

Și-nmiresmată cu sânziene…

 

Ele sunt bune și iertătoare

Dacă știi să le cânți în poeme…

Clipele suave curg alene

Iubirea s-aprinde-n sărbătoare,

Înmiresmată cu sânziene…

 

 

RONDELUL IEI

 

Ș-azi se cos ii, în primăvară,

Cu modele din pomi înfloriți,

Strălucesc prin flăcări de ceară

Fluturii, pe-altițe, risipiți…

 

Continue reading „Lia RUSE: Rondelul Sânzienelor”

Constanța-Doina SPILCA: Poeme traduse în catalană de PERE BESSÓ

BOLOVĂNIȘ

 

Bolovănișul din nouri

ghilotinează raza de soare,

însângerează azuriul,

torențial

netezește circumvoluțiuni,

pietrifică

pulsații vitale,

inervează

stana de piatră

spre glezne abulice.

 

 

PEDREGAR

 

El pedregar de núvols

guillotina el raig de sol,

ensangona l’atzur,

torrencial

allisa circunvolucions,

petrifica

pulsacions vitals,

enerva

un bloc de pedra

cap als turmells abúlics.

 

***

 

 

POEM (fragment di poezia „De ce?”)

 

Bucuriile

se cuibăresc

în străfunduri

de eu,

iar …

durerile

defulează

în verb,

în rug purificator,

în țipăt,

fără ecou,

risipit în neant.

 

 

POEMA

 

Les alegries

nien

en les profunditats

del jo,

i…

els dolors

es desfullen

en el verb,

en la pira purificadora,

en el crit,

sense eco,

escampat en el no-res.

 

***

 

Pere Bessó González, poet valencian

 

Absolvent în filologie modernă de la Universitatea din Valencia, a lucrat ca profesor de gimnaziu și fost consilier al Esquerra Unida în Țara Valenciei la Consiliul Local Mislata . Valencia a participat activ la publicarea revistelor, publicațiilor și activităților de poezie, mai întâi în limba spaniolă în revista Múrice și în colecțiile Lindes Fuentearnera și apoi în limba catalană la momentul activităților Bar Arana publicațiile din La Forest d’Arana. Primele sale două poezii au fost scrise în spaniolă, Cenáculo de sombras (1975) și imagini(Lindes-Difusora de Cultura, 1976), din care a scris în limba română. De asemenea, a tradus poezii în spaniolă și catalană DH Lawrence, Rustebues, G. Apollinaire, E. Bonnefoy, E. Pound, J. Donne, Ronsard, Lowell A., G. Grass, Robert Gurney, printre altele.

Continue reading „Constanța-Doina SPILCA: Poeme traduse în catalană de PERE BESSÓ”

Emma POENARIU SERAFIN: IOANE!

IOANE!

 

Să-ți impletesc la sfintele icoane
Cu galbenul desprinsului din Rai
De pe ogor, ca părul tău, bălai,
Flori de descânt când vii din câmp, Ioane!

 

Şi de-i putea să treci pe la bunica
Buchetul ei pe cruce când mi-e dor,
I-oi duce eu, la mama, pe pridvor
Că nu-şi adună astăzi mititica.

 

Adună-un snop, nu-i vreme să amân
De sânziene-a aurit grădina,
Pe casă suie…lasă astăzi râvna
Dar vezi câ-i ‘coperişul cam bătrân.

 

De după horn să zâcă înspre cer
O rugă deasă, plină şi căruntă,
Că Măriuței vremea-i către nuntă
Să împletească veşnicul mister.

 

Şi vezi adu’ un braț, pentru icoane,
Să-ți dreg o cheie, să ajungi în Rai
Şi dă-i vecinei, cui mai vrei să-i dai,
Dar să-mi aduni şi mie azi, IOANE!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

24 iunie 2020

Imagine: sursa internet

 

 

Mircea Dorin ISTRATE: Călătorind cu visul

CĂLĂTORIND  CU  VISUL

 

Privirea-ntrebătoare îndreapt-o către cer,

Acolo unde-i  taină adâncă și mister,

Cu  gândul și visarea spre astre te pornește

Și prin Genuni și Raiuri, adânc îmi scormonește.

 

Să fii preumblătorul pierdutelor cărări,

Prin cerul fără margini, cu nesfârșite zări,

Desprinde-te din huma lumescului mărunt,

Și fii pentr-o clipită, Icarul de-mprumut.

 

Privește măreția acelui nesfârșit,

Să vezi cât ești nimicul la marele-nfinit,

Smerit să stai în fața veciei, bunăoară,

Că-i o clipita lungă, născută să nu moară.

 

Deschide bine ochii, să vezi cum din genuni

Se nasc într-o clipită puzderie de lumi

Și cum se sting în moarte lățite universuri,

Pustiu lăsând în urmă prin largile cerescuri.

 

Pricepi că tu, Nimicul, nici nu exiști măcar,

Chiar de te crezi o clipă cel marele Icar?

În larga depărtare, prin lumile de sus

Lacteea noastră Cale, e-un punctuleț, ascuns.

 

Crezut-ai cumva oare, că vei putea vre-odată

Să-nvârți, precum ți-e voia, a sorții veșnic roată?

Milenii se vor toarce de-apururi rotitoare,

Doar până când vei trece, mai dincolo de soare.

 

Până atunci doar gândul și încă cea visare

Ți-o fi aripi și pașii pe căi preumblătoare,

Visează dar, că visul mereu ne-o ia-nainte

Prin lumea cu fantasme, călătorind, cuminte.

*

Hai vino! Vină dară prin lumile de sus

Acolo ea ne cheamă, ne spună ce-i de spus,

Acolo vezi cu gândul minunile alese,

Ce-n mintea ta sunt umbre, de tot neînțelese.

 

Și-n mii de ani ce-or trece, vei fi și tu în stare

Să-ți rânduiești prin ceruri bătuta cea cărare,

Și-abia atuncea poate, la timpul potrivit,

Un cineva pe-acolo, ți-o spune, ,,Bun Venit!”

**

Visați! că visul are puteri de nedescris,

Prin el vă faceți dară Genuni și Paradis,

Cu el sunteți oriunde dorința voastră vrea,

În orice cap de lume, pe orișicare stea.

 

Măcar ieșiți din strâmtul, tixitul pământesc

Și-ntrezăriți ce este prin largul cel ceresc,

De-or fi miuni ce încă nu poți a le-nțelege

Și n-au o potriveală cu-ngusta noastră lege,

 

Să știi că largul cela ne spune s-așteptăm,

Mai până când putea-vom pricepe și-nvățăm

Că umbletul prin ceruri nu-i pentru orișicine,

Nevoie e de minte, să nu fim de rușine.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

24 iunie, 2020

 

Ileana VLĂDUȘEL: Cântecul iei (versuri)

 

Ie străveche, leagăn de iubire,

În șiruri de mărgele duci spre mâine

Legendele eroilor ce-au fost

Apărători de țară și de port.

 

Ți-au prins străbunele în fir brodat

Râuri de demnitate și curaj.

Iubirea au cusut-o în mărgele

S-o moștenească fiicele prin vreme.

 

Ți-au strecurat credința printre fluturi

Și-n hărnicie te-au croit. Din bucium

Sunau bunicii mândri că te poartă,

Stăpâni peste ogoare și pe soartă.

 

Te-au scris poem cu albastrul plâns  din cer

Strămoșii și cu galben de spic greu,

Cu roșul sângelui ce a scăldat

Câmpiile ce borangic ți-au dat.

 

În râu de munte mândră te-au spălat

ȘI-n adieri de cetini te-au uscat

Și te-au cusut cu mâini bătătorite,

Cu fluturi te-au brodat  și flori de munte

 

ȘI te-au lăsat prin veacuri moștenire

Să le amintești urmașilor că-n tine,

Sunt pagini de istorie, curaj,

Tradiții, ca în ele să ne îmbraci!

 

Iar eu, urmașa dacilor străbuni,

În fața frumuseții mă înclin

Și port, legendă în borangic legată,

Ia de la bunica mea lăsată!

_________________________

Șiraguri de istorie pe pânză,

Miracole ce țin  în noi aprinsă

În candele cu mir și cu tămâie

Credință, dor și vis -acasta-i ie!

 

24.06.2020

 

 

Ploaie bacoviană

 

Cerul plânge hohotind cu nori,

Suspinând furtună și aruncând în noi

Fulgere de foc , rafale reci

Înecând sărmanele poteci.

 

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Cântecul iei (versuri)”

Al. Florin ŢENE: Am fost și eu acolo unde se coase ia

De ziua Iei

 

Am fost și eu acolo, la bunică…

Și astăzi vine Oltul în opincă…

În cămașa înflorată îmbrăcat

Peste ie  cu praf de nopți am dat.

Aveam pe mine păduri de ram

Și Someș în lacrimă eram:

Când bunica s-a uitat la mine

Pe fruntea ei a apărut ziua ce vine,

Apoi o veșnicie a început să crească

Nemurirea iei românească:

Era cusută din flori și riduri de nesomn

În ea stă parcă timpul în chip de Domn:

Din riduri se scria  istoria  acestui plai

Privind-o cum trece mai departe în alai,

Cum tot ce e în mine și-n afară

Se rotunjea, scăpând de vămi, o țară.

Și astăzi ia dă frumoaselor chip

Prin timpuri eu în iubire mă-nfirip

Și-aștern pe hârtie poeme despre bunici

Când bunul se-ntoarce încălțat în opinci.

Nimic nu mai spun, chiar dacă este

În jurul meu o horă de ii într-o poveste;

Îngenunchiat culorile le-ascult

Ce încă mai pot să văd .toate aceste.

O horă de ii dansând pe sâni, parfum de mir

Pe coama unui vers căzând din soare

S-aducă în horă o altă depărtare

Din mâine și din azi să le admir.

–––––––––––

Al.Florin Țene

 

Constanța – Doina SPILCA: Crochiuri spre Sine

Mirabilia Sinelui

 

E puțin până departe?

E mult până aproape?

E puțin până la stele?

E mult până mai ieri?

E mult până spre Sine

și atât de puțin

spre deșertăciune!

 

 

Aspirație

 

Nu ești tu

așa cum crezi,

ci așa cum te observ,

cum te nasc

în sinea mea.

Procreez

iubire

din uri

de întuneric visceral,

lumină

din botnițe

de gânduri ucigașe,

speranțe

din colcăit de moarte

printre năpârci înveninate.

Universul

se generează în mine,

zel,

spiritual,

solar.

 

Continue reading „Constanța – Doina SPILCA: Crochiuri spre Sine”