CHEMAŢI VISELE LA VORBITOR

 

chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le

că eu – în adâncul temniţei – mor

 

să-şi caute – tot printre cei cu înspinată

 

coroană – stăpân: să uite

din mine – tot ce nu

am sângerat să rămân

***

 

PLÂNGERE CĂTRE DUMNEZEU

 

ce să facem – Doamne – cu suferinţa şi cu moartea

cu păsările care zboară doar noaptea

ce să facem cu trupul – când i s-a prelins inima

ce să facem cu ziua – când simţim că e ultima?

 

prea multe lăsaşi – Doamne – să se zvârcolească-n

sfântul văzduh şi să se

războiască întru putere:

 

cântarul lumii se strică

chiar toate-ale totului când se ridică

spre lumină: trebuie puţină

asprime şi plivire

altfel degeaba  –  Doamne – ai trudit la nemărginire

***

 

VENEŢIA

 

în palate s-au tolănit şerpii

trăgând peste ei masca petalelor

 

pe tăişul punţii aleargă

zeiţe nebune

 

din smoala apelor răzbat

ochii amanţilor înecaţi:

sumedenii perle

 

a ieşit din adâncuri – gânditor

diavolul – privindu-şi – pe deget

inelul de doge

***

 

VAGABOND AL LUMII

 

mâinile mi se scufundă în buzunare

ca-n peştera lui Aladin

 

trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm

pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul frunţii mele:

Rege Zdrenţăros al Marilor

Dispariţii şi Pagube

***

 

DRUM CU CAVALERI

 

venit-am din Arhipelag – sub

aceeaşi flacără-a Morţii să stau – cu

inepţii Cavaleri ai Apocalipsului

 

imperial drum: să stingi – rând pe rând

sub surzenia apei – insulele

care s-au depărtat mistic – una de alta – pentru

a închipui hieroglifa cântată a

nemărginirii

 

când vei trăi – într-o altă viaţă

Apocalipsul –  acum doar visat

îţi va părea plictisitor şi-ntunecat – blestem

prea des încercat

*

geometrie perfectă – Aerul: lumină retezată

cu sabia

fumegă muntele de tămâie:

numai îngerii mai pot aici să-ntârzie

*

se-ncaieră caii

strănută craii

când fâlfâie luna prin cântecul de leagăn al zeilor

 

salvaţi cavalerii –

turnirul serii

a-n-ceput cu-o greşeală de lance în pieptul Furtunii

 

culeg melci de zale

funingini astrale

înfundă coşul respirării domestice de vise

 

plângi don Quijote –

plânsul pe note

umple de sânge palmele-aplauzelor

 

Selenarei Curţi

*

Ierusalime – cavalerii zgurii

clăditu-te-au în visele din Nord:

când călărim pe racii graşi ai urii

eşti când cetate – când ceţos fiord

***

 

CĂTRE DON CERVANTES

 

pe Deşiratele – cu-nverşunare voi călări – până când

sumbrul Sfinx îmi va zâmbi

 

nu cavaleri m-au ciopârţit – ci

pietroaie de râu – Cuvintele

 

aşteptaţi – aşteptaţi laşilor

mă voi scula şi voi rosti un trăsnet

păsări şi furtună voi isca

voi face să fulgere stele – pe trupul

Potirului

 

aşteptaţi –  aşteptaţi laşilor

am prins în menghinea braţelor – zilele

va fi lumină sau disperare – după cum Eu voi porunci

pe saltimbanci i-am înhămat la morile de vânt

Arborele Cuvântului şi-a scuturat cenuşa peste lume

 

am ascuns anotimpurile sub piatra inelului

marea: cerşetoare încântătoare – la

porţile trufaşelor stânci

 

sfinţenia mea e-n toate cărţile – risipite pe

mese de joc

 

îndeletnicirea de căpetenie a degetelor:

pipăie mistice goluri – între

lună şi soare

 

 

sunt din neamul regilor norilor – şi ai

mărilor

nestatornice: sclava cea mai de preţ a

haremului meu

valurile – ghemuri de suspin: le sacrific

eternităţii

 

făptura mea princiară se îmbată măreţ

la toate ospeţele uitării

 

de aceea –  sunt de o politeţe desăvârşită

în faţa morţii

***

 

LÂNCED NEAM AL AURULUI

 

lânced neam al aurului: Bizanţ

mă-ntorc la incendiul mistic al

Crucii

 

nu-mi ajung apele – pentru-a

pluti până la Tine: iau cerurile-n piept – se termină şi

cerurile – şi Tu-mi ceri – fără contenire – înainte

să navighez – spre

de nimeni bănuitul

VID

 

şi  doar din neam de Sfinţi Matrozi

m-am tras spre lagunele Cerului:

o zdreanţă din naufragiul cântecului

va pluti veşnic peste mările mele

peste îngheţatele mele suflări

 

un vierme face vocalize în inima catargului

măsor cu valul – cât mai e

până la Ithaca

 

comori de aur lânced – incendii

nestemate – mă cheamă stăpân

gnom sacru – proteja-voi focul acestor boli

cumplite ale pământului – voi coborî

mai adânc în somn – minerale suferinţele – fulgerând

sălbatic – ale întunericului

 

o rază măcar – nu voi lăsa să străbată spre voi

degenerate – vlăguite odrasle – ale

ipocritei lumine a Soarelui

 

mi s-a întins – pe mantie – incendiul

Crucii

 

El m-a ales ca trăsnet – herald puterii

m-a smuls din praful gloatei – şi

m-a-nchinat Durerii

 

m-a aşteptat sub minunări să gem

mi-a pus

pe frunte – mir: Steaua din Bethlehem

***

 

LICORNUL

 

Licornul blând

Coboarã sfânt

Dintre pãduri

De dumnezei

 

E tot flãmând

De duh şi cânt

Şi trece rar

Pe la smarald

 

Licorn tãcut

Coboarã scut

Peste virginul

Prinţ din tei

 

E tot amurg

Walkirii curg

Spre câmpuri pline

De eroi

 

Sub cornul dalb

Nebun hidalg

Scuturã pomi:

Cad dulcinei

 

Licorn din lunã

Arme sunã:

Iubiri – rãzboi

Suie în mit

 

Îngenuncheaţi

Fraţi cruciaţi:

Aţi fost aleşi

Paznici la Graal

 

Arhangheli grei

Sunteţi tustrei

Chemaţi la cer:

E-ospãţ de zei

 

Licorn de pazã

Ia în vazã

Pe cei ce-ajung

Prin rãstigniri

La Sfântul Duh

***

 

PLÂNGÂNDU-L PE IISUS

 

Plângându-L pe Iisus – un copil

Adormi la ferestrã:şi-L vãzu pe Ucis

Plutind lin – lebãdã sângerie

Scurgându-se-n cântecul ultim – spre

Lac

 

Rãnile Lui erau tot atâtea ciudate

Lumini – guri de peşteri – strãpungând spre

Orbitoare Grãdinã

 

Şi copilul – în vis – o porni spre

Eternele dimineţi – iar

Când s-a trezit – nu mai avea

Nicãieri de ajuns

***

 

PRIGOANĂ DE DOINĂ

 

Lacrimă de păsări

Fir de busuioc

Cuvântaţi în plaiul

Fără de noroc

 

Florile-n puhoaie

Lujere de cai

Scapătă-n poveste

Şi în joc de nai

 

Vodă al dumbrăvii

E bolnav de cântec

Brazdele-ndurării

Au luat duh în pântec

 

Leşinată-i zarea

Mâini de Făt-Frumos

Dezmiardă-n descântec

Mugurii de jos

 

Doamne al vestirii

Lin scrânciob de cer

Buciumele firii

Ferecă-le-n fier

 

Se-aud hoarde-n tropot

Sughiţând oştiri

Fauni fără minte

Jefuiesc iubiri

 

O – mărite Doamne

Pajişti se-ncruşesc

La uşa luminii

Nu mai nimeresc

 

Nu lăsa copitei

Raiul ca o pradă

În pieptul ispitei

Să proptim o spadă

 

Să-mpletim din raze

Răului hotar

Focul de arhangheli

Să intre-n cântar

 

În patria vremii

Vuiesc covălii:

Râvnind paradisuri

Să dăm bătălii

 

Împotrivă-s neguri

Satana-i monarc –

Mută struna lirei

În coardă de arc

 

Doamne al minunii

Ce începi să sângeri –

Schimbă raza lunii

În legiuni de îngeri

 

Lenevită-n tihne

Grohăie-omenirea:

Bici de foc şi vifor

Trimite-i iubirea

 

Cavaleri de stihuri

Se prăval pe-altare –

Umplu gura beznei

Cu-a doua născare

***

 

CÂNTECUL CAVALERILOR ROUREI

 

Sudori de înger bem în veac

Însărăcindu-l pe sărac

Şi din potir şi din aripă

Ne-agonisim în cer risipă

 

Scoici când se răstignesc – nu mint:

Tainic învie-n mărgărint –

Spăşirea sevei înspinate:

Naramzele încoronate

 

O – lină vină de lumină

Neistovit vis de GRĂDINĂ:

În sânge slovenim amurg –

Din noi în Tine toate curg

 

Fiece deget e-o Golgotă

Şi – fremătând din notă-n notă –

Stârnim furtună-n mâna dreaptă:

În pumn e FULGERAREA-FAPTĂ

 

*

Albesc de har copacii-n munţi

Arhangheli fac – din spade – punţi

Din vizuini – spre Empireu

E alfabet de Dumnezeu

 

Păstori de raze – Miel de Foc

Plauri de lumi fără soroc

Zenituri şi entelehii

Asfixieri de elegii

 

Logos Divin – Perfectă Rimă

Spre epopee se înclină

Şi stele toate – fir cu fir

Se-ntorc în inima-Potir

*

 

frânţi în genunchi pe-un strop de rouă

şoptim feţele lunii – două:

căci între fulgere şi beznă

zării din Iuda doar o gleznă

 

spre răsărit Ierusalim

din cavalerii câţi venim

nu se zăreşte-n cavalcadă

decât o înfocată SPADĂ

***

 

IOSIF DE-ARIMATEEA

 

Veghind smerit şi singur sub spintecarea Crucii

Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs

Şi în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns

Ca-ntr-un mormânt la care vin să se-nchine cucii

 

L-am tras  de sub osândă – L-am îmbrăcat în taină

Şi pentru ochii lumii – zăbranic I-am dat haină:

Nimeni nu ştie însă – Iosif  de-Arimateea

Că-i paznic încercării de-a sângera Ideea

***

 

OTRAVA RAIULUI

 

şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina

cu vii havuze de amărăciune

din care  –  însetaţi  –  sorb îngerii lumina

crezând că-i un nou foc de rugăciune

 

dar aripile li se zbat agonic

şi-şi uită firea vastă  –  dumnezeie:

cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea

şi îngerii simt miros de femeie

***

 

GLORII BIZANTINE

 

în pulberi vei afla soarta măririi

de mlaştini e cuprins Augusteonul :

toţi împăraţii prefăcut-au tronul

în cuib de-odihnă unde-şi petrec somnul

negrele scorpii şi cameleonul

 

durerea strânsă-n dungi de diademe

plânge-ntre mirţi  –  pe malul Propontidei  –

viscol de oşti  –  ce frământat-au theme

azi doar luciri de val sunt  –  şi trireme

trec peste ele gustul aguridei

 

a fost odată ca-n poveşti trufaşe

au fost nebune visuri dumnezee :

au mai rămas doar albe stânci golaşe

strigătu-n noapte-al  Păsării Vrăjmaşe  –

pe fund de ape  –  tainice camee

***

 

SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Grupaj poetic (partea I)” →