CHEMAŢI VISELE LA VORBITOR
chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le
că eu – în adâncul temniţei – mor
să-şi caute – tot printre cei cu înspinată
coroană – stăpân: să uite
din mine – tot ce nu
am sângerat să rămân
***
PLÂNGERE CĂTRE DUMNEZEU
ce să facem – Doamne – cu suferinţa şi cu moartea
cu păsările care zboară doar noaptea
ce să facem cu trupul – când i s-a prelins inima
ce să facem cu ziua – când simţim că e ultima?
prea multe lăsaşi – Doamne – să se zvârcolească-n
sfântul văzduh şi să se
războiască întru putere:
cântarul lumii se strică
chiar toate-ale totului când se ridică
spre lumină: trebuie puţină
asprime şi plivire
altfel degeaba – Doamne – ai trudit la nemărginire
***
VENEŢIA
în palate s-au tolănit şerpii
trăgând peste ei masca petalelor
pe tăişul punţii aleargă
zeiţe nebune
din smoala apelor răzbat
ochii amanţilor înecaţi:
sumedenii perle
a ieşit din adâncuri – gânditor
diavolul – privindu-şi – pe deget
inelul de doge
***
VAGABOND AL LUMII
mâinile mi se scufundă în buzunare
ca-n peştera lui Aladin
trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm
pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul frunţii mele:
Rege Zdrenţăros al Marilor
Dispariţii şi Pagube
***
DRUM CU CAVALERI
venit-am din Arhipelag – sub
aceeaşi flacără-a Morţii să stau – cu
inepţii Cavaleri ai Apocalipsului
imperial drum: să stingi – rând pe rând
sub surzenia apei – insulele
care s-au depărtat mistic – una de alta – pentru
a închipui hieroglifa cântată a
nemărginirii
când vei trăi – într-o altă viaţă
Apocalipsul – acum doar visat
îţi va părea plictisitor şi-ntunecat – blestem
prea des încercat
*
geometrie perfectă – Aerul: lumină retezată
cu sabia
fumegă muntele de tămâie:
numai îngerii mai pot aici să-ntârzie
*
se-ncaieră caii
strănută craii
când fâlfâie luna prin cântecul de leagăn al zeilor
salvaţi cavalerii –
turnirul serii
a-n-ceput cu-o greşeală de lance în pieptul Furtunii
culeg melci de zale
funingini astrale
înfundă coşul respirării domestice de vise
plângi don Quijote –
plânsul pe note
umple de sânge palmele-aplauzelor
Selenarei Curţi
*
Ierusalime – cavalerii zgurii
clăditu-te-au în visele din Nord:
când călărim pe racii graşi ai urii
eşti când cetate – când ceţos fiord
***
CĂTRE DON CERVANTES
pe Deşiratele – cu-nverşunare voi călări – până când
sumbrul Sfinx îmi va zâmbi
nu cavaleri m-au ciopârţit – ci
pietroaie de râu – Cuvintele
aşteptaţi – aşteptaţi laşilor
mă voi scula şi voi rosti un trăsnet
păsări şi furtună voi isca
voi face să fulgere stele – pe trupul
Potirului
aşteptaţi – aşteptaţi laşilor
am prins în menghinea braţelor – zilele
va fi lumină sau disperare – după cum Eu voi porunci
pe saltimbanci i-am înhămat la morile de vânt
Arborele Cuvântului şi-a scuturat cenuşa peste lume
am ascuns anotimpurile sub piatra inelului
marea: cerşetoare încântătoare – la
porţile trufaşelor stânci
sfinţenia mea e-n toate cărţile – risipite pe
mese de joc
îndeletnicirea de căpetenie a degetelor:
pipăie mistice goluri – între
lună şi soare
sunt din neamul regilor norilor – şi ai
mărilor
nestatornice: sclava cea mai de preţ a
haremului meu
valurile – ghemuri de suspin: le sacrific
eternităţii
făptura mea princiară se îmbată măreţ
la toate ospeţele uitării
de aceea – sunt de o politeţe desăvârşită
în faţa morţii
***
LÂNCED NEAM AL AURULUI
lânced neam al aurului: Bizanţ
mă-ntorc la incendiul mistic al
Crucii
nu-mi ajung apele – pentru-a
pluti până la Tine: iau cerurile-n piept – se termină şi
cerurile – şi Tu-mi ceri – fără contenire – înainte
să navighez – spre
de nimeni bănuitul
VID
şi doar din neam de Sfinţi Matrozi
m-am tras spre lagunele Cerului:
o zdreanţă din naufragiul cântecului
va pluti veşnic peste mările mele
peste îngheţatele mele suflări
un vierme face vocalize în inima catargului
măsor cu valul – cât mai e
până la Ithaca
comori de aur lânced – incendii
nestemate – mă cheamă stăpân
gnom sacru – proteja-voi focul acestor boli
cumplite ale pământului – voi coborî
mai adânc în somn – minerale suferinţele – fulgerând
sălbatic – ale întunericului
o rază măcar – nu voi lăsa să străbată spre voi
degenerate – vlăguite odrasle – ale
ipocritei lumine a Soarelui
mi s-a întins – pe mantie – incendiul
Crucii
El m-a ales ca trăsnet – herald puterii
m-a smuls din praful gloatei – şi
m-a-nchinat Durerii
m-a aşteptat sub minunări să gem
mi-a pus
pe frunte – mir: Steaua din Bethlehem
***
LICORNUL
Licornul blând
Coboarã sfânt
Dintre pãduri
De dumnezei
E tot flãmând
De duh şi cânt
Şi trece rar
Pe la smarald
Licorn tãcut
Coboarã scut
Peste virginul
Prinţ din tei
E tot amurg
Walkirii curg
Spre câmpuri pline
De eroi
Sub cornul dalb
Nebun hidalg
Scuturã pomi:
Cad dulcinei
Licorn din lunã
Arme sunã:
Iubiri – rãzboi
Suie în mit
Îngenuncheaţi
Fraţi cruciaţi:
Aţi fost aleşi
Paznici la Graal
Arhangheli grei
Sunteţi tustrei
Chemaţi la cer:
E-ospãţ de zei
Licorn de pazã
Ia în vazã
Pe cei ce-ajung
Prin rãstigniri
La Sfântul Duh
***
PLÂNGÂNDU-L PE IISUS
Plângându-L pe Iisus – un copil
Adormi la ferestrã:şi-L vãzu pe Ucis
Plutind lin – lebãdã sângerie
Scurgându-se-n cântecul ultim – spre
Lac
Rãnile Lui erau tot atâtea ciudate
Lumini – guri de peşteri – strãpungând spre
Orbitoare Grãdinã
Şi copilul – în vis – o porni spre
Eternele dimineţi – iar
Când s-a trezit – nu mai avea
Nicãieri de ajuns
***
PRIGOANĂ DE DOINĂ
Lacrimă de păsări
Fir de busuioc
Cuvântaţi în plaiul
Fără de noroc
Florile-n puhoaie
Lujere de cai
Scapătă-n poveste
Şi în joc de nai
Vodă al dumbrăvii
E bolnav de cântec
Brazdele-ndurării
Au luat duh în pântec
Leşinată-i zarea
Mâini de Făt-Frumos
Dezmiardă-n descântec
Mugurii de jos
Doamne al vestirii
Lin scrânciob de cer
Buciumele firii
Ferecă-le-n fier
Se-aud hoarde-n tropot
Sughiţând oştiri
Fauni fără minte
Jefuiesc iubiri
O – mărite Doamne
Pajişti se-ncruşesc
La uşa luminii
Nu mai nimeresc
Nu lăsa copitei
Raiul ca o pradă
În pieptul ispitei
Să proptim o spadă
Să-mpletim din raze
Răului hotar
Focul de arhangheli
Să intre-n cântar
În patria vremii
Vuiesc covălii:
Râvnind paradisuri
Să dăm bătălii
Împotrivă-s neguri
Satana-i monarc –
Mută struna lirei
În coardă de arc
Doamne al minunii
Ce începi să sângeri –
Schimbă raza lunii
În legiuni de îngeri
Lenevită-n tihne
Grohăie-omenirea:
Bici de foc şi vifor
Trimite-i iubirea
Cavaleri de stihuri
Se prăval pe-altare –
Umplu gura beznei
Cu-a doua născare
***
CÂNTECUL CAVALERILOR ROUREI
Sudori de înger bem în veac
Însărăcindu-l pe sărac
Şi din potir şi din aripă
Ne-agonisim în cer risipă
Scoici când se răstignesc – nu mint:
Tainic învie-n mărgărint –
Spăşirea sevei înspinate:
Naramzele încoronate
O – lină vină de lumină
Neistovit vis de GRĂDINĂ:
În sânge slovenim amurg –
Din noi în Tine toate curg
Fiece deget e-o Golgotă
Şi – fremătând din notă-n notă –
Stârnim furtună-n mâna dreaptă:
În pumn e FULGERAREA-FAPTĂ
*
Albesc de har copacii-n munţi
Arhangheli fac – din spade – punţi
Din vizuini – spre Empireu
E alfabet de Dumnezeu
Păstori de raze – Miel de Foc
Plauri de lumi fără soroc
Zenituri şi entelehii
Asfixieri de elegii
Logos Divin – Perfectă Rimă
Spre epopee se înclină
Şi stele toate – fir cu fir
Se-ntorc în inima-Potir
*
frânţi în genunchi pe-un strop de rouă
şoptim feţele lunii – două:
căci între fulgere şi beznă
zării din Iuda doar o gleznă
spre răsărit Ierusalim
din cavalerii câţi venim
nu se zăreşte-n cavalcadă
decât o înfocată SPADĂ
***
IOSIF DE-ARIMATEEA
Veghind smerit şi singur sub spintecarea Crucii
Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs
Şi în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns
Ca-ntr-un mormânt la care vin să se-nchine cucii
L-am tras de sub osândă – L-am îmbrăcat în taină
Şi pentru ochii lumii – zăbranic I-am dat haină:
Nimeni nu ştie însă – Iosif de-Arimateea
Că-i paznic încercării de-a sângera Ideea
***
OTRAVA RAIULUI
şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina
cu vii havuze de amărăciune
din care – însetaţi – sorb îngerii lumina
crezând că-i un nou foc de rugăciune
dar aripile li se zbat agonic
şi-şi uită firea vastă – dumnezeie:
cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea
şi îngerii simt miros de femeie
***
GLORII BIZANTINE
în pulberi vei afla soarta măririi
de mlaştini e cuprins Augusteonul :
toţi împăraţii prefăcut-au tronul
în cuib de-odihnă unde-şi petrec somnul
negrele scorpii şi cameleonul
durerea strânsă-n dungi de diademe
plânge-ntre mirţi – pe malul Propontidei –
viscol de oşti – ce frământat-au theme
azi doar luciri de val sunt – şi trireme
trec peste ele gustul aguridei
a fost odată ca-n poveşti trufaşe
au fost nebune visuri dumnezee :
au mai rămas doar albe stânci golaşe
strigătu-n noapte-al Păsării Vrăjmaşe –
pe fund de ape – tainice camee
***
SIHĂSTRIA VORONEŢULUI
unde stelele-şi coboară – lin – lumina din Cuvânt
între munţi – păduri şi vânt
atingând pământ c-un gând:
îngere de colilie
răsărit-a sihăstrie!
cât o iesle – cât un prunc
cât pe vale – cât pe runc
stă-ntre apele cereşti – rugăciuni dumnezeieşti
luminând pustia:
sihăstria
păpădie – primăvară
cu urgia se măsoară
dintre ierni răzbate-n vară –
lacrimi – zâmbet de fecioară
slăvind zării măiestria:
sihăstria
miez de noapte ce rodeşte
când Hristos spre ea priveşte:
nu sufla prea tare – Doamne
n-o clinti nici dintre toamne –
vei învârteji-o-n vânt
şi pe-o pală de lumină
iar în raiuri o să vină!
vis de floare de sulfină
sfios arde veşnicia –
sihăstria
e atât amar pe lume –
o – Iisuse împărate!
doar nădejdea sihăstriei
doar icoana Sân’ Măriei
dulce rugăciune-n strune
zăboveşte de păcate!
*
Dumnezeul de lumină – preoţilor stâncii mute
printre cetine le ţese
fir de patrafir:
dinspre-amiază către munte
întristând poieni de aer
se clădesc altar şi frunte
cetelor de îngeri
ce-ţi rămâne – suflet singur?
să culegi lanul de frângeri
să te rogi
să sângeri
*
ars de stele – scris de fluturi
mă desprind din luturi
şi spre Tine vin – Iisuse
de gând să mă scuturi!
***
E-AICI UN RAI CE NU-L PUTEŢI PRICEPE
e-aici un rai ce nu-l puteţi pricepe
lumini de mai în veşnicia firii
cu herghelii a’ iepelor sirepe
din Empireu pogoară zei uimirii
e-aici şi cântec – sfântă încântare
dar şi descântec zânelor iubirii
săgeată pajuri dincolo de zare
albine-şi viersuiesc în miere Mirii
din piscuri aspre – din pădurea tainei
se-nalţă către ceruri mir de suflet
Frumos şi Bine vin într-un răsuflet
iar Crist ‘i-mbracă-n mântuirea hainei
…peste valahi trec ape de văpaie
să ardă-istorii – dorul să-l răsaie
***
ŢĂRANII MEI
ţărani şi-au pus cămăşi de sărbătoare
cum crinul alb grăit-a cu Hristos:
curatul lor dumnezeiesc mă doare
îngerii mă cutreier’ pân’ la os
se duc în moarte cum la sfânta liturghie
se duc pe îndelete şi smeriţi:
ei ştiu că între lumi nu e frânghie
că viii şi cu morţii-s fericiţi
e-atâta linişte pe masa cu lumine
sicriele sunt tronuri de-mpăraţi
neamul acesta liniştit tot vine
umplut-au cerul Craii din Carpaţi
…ţăranii mei – stăpânii de moşie
nu mor: veghează totul sfânt să fie!
***
ION – PATRIA MEA
Balada Kog-a-Ion-ului/”Capul lui Zalmoxis”
-de unde creşteţi voi – smaraldelor-esmeraldelor
ierbii?
-din – umile – călcâiele lui
Ion…
-şi voi – ametiste-ale florilor de
cicoare şi nu-mă-uita – de
unde…?
-din – închişi – întru supremul
extaz – ochii lui
Ion – Alexandrinul Caldeeanul şi
Atotînfloritul
Dac… Ion-Gemenii[1]…
-dar voi – pădurilor – cucilor şi privighetorilor – dar şi
voi – căpăţânoşilor
munţi…de unde aţi crescut?
-din căpăţâna bolovănoasă dar şi din
pletele care cântă – precum
subpământene
Ilene-Cosânzene – …din căpăţâna şi din pletele
pretutindeni întinse şi
revărsate – rădăcinoase – ale lui
Ion…
-…şi voi – mărilor – înspumaţilor
pescăruşi – voi
oceanelor fără măsură ori număr…?
-noi…din visele – noi
din gândurile de
dincolo de zările timpului – ale lui
Ion…
-şi-atunci izvoarele…?
-da – sunt lacrimile de fericire – iscate de
sub pământ – de acei ochi închişi ai lui
Ion – care visează – visează
înfriguraţi şi-nverşunaţi
visează – de dincolo de orişice
viaţă ori moarte…
-…dar sângele – sângele
amarnic sângele rubinelor – care se
rostogolesc meree – precum
volburile-ntr-una-nmulţite ale
amurgului – precum în cer aşa şi
pre sub pământ – prin
inimile noastre – precum şi prin
aureolele serafilor…?
-oh – sunt sânge din sângele tatălui nostru
Ion…
…Ioane – Slăvit Martir – Răstignitule din
Constelaţiile Subpământului – stai
rogu-te – acolo – Unul şi
Dezmărginit – culcat în nenumărate bătălii de
cucernice àrmii – bătălii de
valaho-arhangheli (de la Sarmizegetusa – Rovine – Podu
Înalt – Valea Albă – Călugăreni – Finţa-Roşcani…şi până la
Oarba de Mureş…) – şi-apoi înviat drept în
Poarta Lui Dumnezeu – stai acolo Ioane – Chitule
Blândule: nu te grăbi a te
mişca – pentru că tu eşti singurul meu
sfânt – tu eşti
patria mea – rădăcină de
stea…
***
PATRIA MEA
să nu-ndrăzneşti să te caţări pe
munţii mei – dacă nu eşti în stare să vezi
curgând – pe toţi versanţii lor – orbitor
sânge de
îngeri – în miezul
zilei
să nu-ndrăzneşti să păşeşti pe
pământul de cristal
mântuit – al
câmpiilor mele – dacă nu eşti în stare şi
încă nu vrei – să te
scufunzi – până deasupra de creştet – în
oceanele de furie extatică ale
martirilor mei
să nu-ndrăzneşti să scoţi o
vorbă – despre strămoşii mei – despre
dumnezeul meu – dacă nu eşti în stare să te
răstigneşti – de bună-voie şi
cu bucurie cerească – pe
Stejarul-Zeu (stârnit furtunos din afundul
pământului meu – de
Vijelia Iubirii
Mistice)…
să nu-ndrăzneşti să te-apleci şi să
bei din izvoarele şi pâraiele văilor
mele – dacă nu eşti în stare să tremuri smerit de
toate minunile grele – sărutând în ele întreg
Iconostasul de Seară al
Hristosului Primăverii
mele
…să nu care cumva să-ndrăzneşti! – altfel
toate fulgerele stelelor vor
cădea peste tine – şi te-or arde de
viu – până când nu va mai rămâne din tine decât o
şoaptă miloagă – o rugăciune încenuşată-n
şoaptă – prin care însuţi să ceri– cu
gura şi gâtlejul tău
nevăzute – Atotputernicului şi
Ielelor mute – să te preschimbe în cea mai umilă
făptură de gâză – fâşâind sfioasă – ba chiar
înfricoşată – grozav tremurând la
umbra vreunui fir de
firavă iarbă…
…de acolo – din beznenele buruienii – vei
auzi – în genuni – cum ciclopic trosnesc
rădăcinile de oase-nsângerate ale
munţilor – ale
câmpilor şi apelor
mele – toate fiind
cu totul alte lumi şi
istorii şi osii şi
binecuvântate planete
sfinte – vizibile numai din
raiuri şi din pioase rămăşiţe de
minte…
de acolo – de sub umbra cuminte a
ierburilor – îţi
vei începe călătoria spre Înaltul
Pol al Uluirii – călătoria prin care-i vei
cunoaşte şi vedea – „faţă către faţă şi
Duh către Duh” – de la trăsnet de pisc – până la
noptaticul stuh – pe strămoşii
mei – cei
care ţin pe sfânta-le spinare – şi
iarbă şi munte şi
mare…
…îi vei cunoaşte
îndeaproape şi străluminat – pe strămoşii mei şi
pe Împărat – pe strămoşii mei cei din
firi – toţi
îngeri şi martiri…
… de acolo – de sub umbra cuminte a
ierburilor – îţi vei începe
călătoria-ntru Mire – adică
de-a le-nvăţa şi-a le
ştire (cu palmele şi
tălpile-acum arse-n piroane!) – pe toate-ale mele
icoane – şi crucile
învierii – cu tot cu patrafirele
primăverii…
strămoşi – vremi barbare – icoane de
martiri – turme de
stele şi năzdrăvane
mioare – precum şi stâlpii de Lună – de
Măiestre şi
Soare – vor veni – toate – peste tine să te
măsoare – ca să renaşti într-o
floare
spre a te
recunoaşte – toatele aste se vor
scurge sublim – precum mirul şi
lumina de Paşte – de pe
fruntea fulgerată de
viaţa-nviată (adică de pe
fruntea învăpăiat înspinată) a
Patriei mele
se vor scurge sudorile Ei
apoteotic fulgerate – până peste
sudorile spaimelor frunţii tale-n dreptate – sudori – deocamdată
lingând ca-n
amuşinare de fiară – o frunte fără nicio
tiară – frunte joasă – neştiutoare şi de
ursitori blestemată
…sudorile tale – prelinse noros
noroios şi trândav – peste
buzele gurii celei scrâşnind vineţi
spiriduşi – peste buzele gurii tale – celei
mestecând măcinând încă-năuntru
nerodnicele cenuşi
…gura ta – care
nimic nimănui nu poate încă a-i
mărturisi – îngăima ori a-i
spune – pentru că buzele-i sunt
îngrozite – înnebunite şi
mute (vădanele
strune!) – de
atâta cotidiană – împrospătată de
veci şi firească
Minune
…să nu care cumva să-ndrăzneşti – nimic
să-ndrăzneşti! – dacă a Patrie sfântă a mea
nu vei şti să te răstigneşti!
––––––––––––
Adrian Botez
[1] -Cele Două Chipuri/Întruchipări Zalmoxiene (fundamentale!) : Apollon/Soarele şi Artemis/Luna (numiţi şi „Gemenii Pribegi”).