Departe, dincolo de visul tău
În miez de noapte,
întunericul te-nvăluie.
Prin aburii uşori
ce-ascund albeaţa lunii,
şoapte tandre se-aud,
gândurile dorm
şi stelele sclipesc.
În sunet pierdut de flaut,
la înălţimi ameţitoare,
fără bariere,
ca-n dansul cocorilor
cu aripile larg deschise,
te-arunci printre astre.
Totul e posibil, lumea din noi
şi lumea de-acolo
sunt, parcă, una şi-aceeaşi.
Departe, inima îţi fuge
să mă cuprindă.
Dincolo de visul tău
ai păşit să mă găseşti,
văluri palide îţi bântuie teama,
Dând deoparte
ramurile înflorite de prun,
intri în grădina mea,
Odată cu ultima speranţă,
ca bambusul înălţat spre cer,
între tăcere şi sunet
apare mireasma prezenţei mele.
Un murmur dulce pluteşte,
între noi, în derivă
– petale de azalee şi lotus – …
Simţi atingerea mea senină
în timp ce ochii noştri
se-ntâlnesc şi strălucesc?
Cu lacrimi în ochi
eşti copleşit
de iubirea din mine,
dincolo de tot ce ştiai că există,
singurul semn e cel al tăcerii.
E pentru prima dată când
ai vrea să te pierzi,
rămas în visul nostru!
În zori, suav, şoptesc inimii tale:
– E timpul să pleci!
În tine rămân
Sărutul impregnat în carne şi sânge
descoperă
uitate simţuri neordonate
şi cerul din tine.
Euforie sălbatică, frisoane de-argint.
În aşteptarea ei,
