Doina Constanța SPILCA: Freamăt liric

Hău

Aici …
e zbatere
în tainic colț de geană.

Acolo …
aproape de departe,
viforniță-i pe stea?

Ieri, doi

Ieri …
urzeam azuriul
în doi,
urzeală cu lin,
urzeală cu noduri,
dar …
în doi.
Țeseam
ciocârlii irizânde,
dar …
și
cucuvele orbecăind
în amiezi.

Azi …
războiul singuratic,
dezlânat,
țese șchiop,
sângerând dintr-o rână
nouri în griuri
peste sorii cei reci.

Frunza

Frunză împovărată
de răuri din râuri vâltorite,
de zâmbete în mască grimasă,
de iubire în pumnal pe la spate,
de schismă frățească,
de amară palavră.

Frunză
înfiorat suspinândă
spre focul iernatic,
geruind purificator
spre învierea
în candidul vernal.

——————————–

Doina Constanța SPILCA

Timișoara

26 octombrie, 2018

Camelia CRISTEA: Și toamna torc poeme…

Toamna

Când Toamna își scutură al ei patrafir,
Castana și frunza se scaldă în rouă
Pe creste de munte mă înalț și mă mir
Că viață-i frumoasă și parcă mai nouă…

Un pictor șăgalnic amestecă iar
Culori efemere, decorul să-l facă
O floare de colț pe stâncă să-i stea
Imaginea asta nu-i este săracă….

Și pacea coboară pe trepte de dor
Îmbracă albastrul iubirii eterne,
Gutuia se – aprinde în sufletul meu
Lumina să-i dea și clipei mai terne…

Se scutură frunza, rugină-n pământ
Un alt anotimp zidește altare
Cu darul acesta de floare și cânt,
Toamnele trec și parcă mă doare….

Și torc poeme…

Se varsă ceru-n poala unui câmp,
Iar soarele în fire de mătase,
Fuioarele au tors grâu și porumb
Bogatul rod ne intră iar în case.

Podgoriile miros deja a must,
În teasc din struguri lacrimi împlinite
Din pântec de butoi mai sare-un cep,
Un pivnicer înnumără oi pe sărite.

Continue reading „Camelia CRISTEA: Și toamna torc poeme…” →

Marin BEȘCUCĂ: Psalmii-n izvoară

PSALMII-N IZVOARĂ

… dar, Doamne !
sunt în corzi, tocmai eu,
robul Tău !
dacă cel mai păcătos …
și mă tem, nu care-cum să mă lunec,
ori, sufletul, știu prea-bine,
nu mi-i al meu,
iar împrumutul ăsta, dinspre Tine,
știu cât mă obligă …
desfășor firul de mărțișor
dar și eu și și Mărțișor, știm cum totul se vine
de Acolo … din Marele Ghem !
Doamne,
Cărarea Împărăției Tale este și ne este, nobila chemare,
cum din chemare am simțit și Misia din Poem,
Doamne !
știu că nu e de colea să faci un rău
și, Doamne, cât rău am săvârșit,
că nu-mi știu pasul liniștit,
îndreaptă sufletul meu, Doamne,
dă-mi de plată !
lasă-mă să Ți mă răscumpăr Ție,
atâta vreme câtă TU m-ai fi crezând,
Doamne …
hotarele vrăjmășiei sunt la fiecare pas
și țara și poporul sunt în foc,
în foc și eu !
dar aștept nu vrajba, Doamne,
ia-i TU-n seama Ta pe aceia !
mereu mi-am vrut să-mi fiu corect
și corect față de mine, în primul rând,
dar am făcut atât cât se poate face, Doamne,
am mai și forțat nota, dar n-am izbutit peste cât dat,
mi-a povestit Mneru filozofia lui de ici și până colea
și chiar am înțeles-o Doamne,
dar nu s-a fost natura mea !
acum dau cazna …
știu și că nu-n fiece timp e timp de judecată,
dar mai știu și câtă luptă-n mine,
câtă atât să nu-mi fie liniștea liniștită,
somnul mereu mă strângen chingi
și dau cota mea de neodihnă,
doar TU, Doamne știi câtă se trebuie,
altfel gândul mi-a fi strâmb,
fapta din strâmbătate,
judecarea lucrurilor, cum dară ?
știu că m-ai îndreptat pas cu pas,
încerc nu laudă lumii,
Acolo Lauda e doar pentru Tine, Doamne,
dar se întâmplă de unele-ți încurcă răbdarea,
Doamne,
sunt un biet om, mereu calc acolo,
dar mi-ai dat puterea de înțeles Șoapte Tale
de Acolo și Îndemnul,
de fiecare dată când s-a fost l-am prins că-i mie,
și fac eforturi disperate să stau departe de îndoială,
știu că mi-am vrut prăpastia,
dar n-am avut judecare în clar,
acum știu că nu mi-i dreptul meu Acela,
dar Doamne,
cât de omenesc e-n îndoială,
câtă ispită în răspântii …
și toți se vor îngeri !
dar sunt gropile lor, Doamne,
TU le-ai și ne-ai arătat mereu linia dreaptă,
dar știu întru mereu,
fiecare nu sufletul,
cât după faptă !

————————

Marin BEȘCUCĂ

24 octombrie, 2018

Costache NĂSTASE: Simple păreri

SIMPLE PĂRERI

Gânduri neclare, evazive
Chiar pe hârtie de-s fixate
Prin verbe, prin substantive,
Nu au mai multă claritate.

Dar e la modă abureala
Cețosul cântec de sirenă,
Lamentarea, văicăreala,
Evident lacrimogenă.

Un poet cu harul său
Ca portavocea tuturor
Va fi apreciat mereu
Dacă-i al lor ambasador.

Nici exprimarea elevată,
Discursul, jerbă de scântei
Nu pot înlocui vreodată
Mesajul, lipsa de idei.

Bazată doar pe fantezie,
Fără a lumina vreun drum
Orice frumoasă poezie
Ține cât trecătorul fum.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

24 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Prințesă arabă

PRINȚESĂ ARABĂ

Prințesă arabă, eu încă te-aștept
când mirtul își scutură floarea
și umbrele serii plutesc prin deșert
cu doruri ce-și caută calea.

În mine se zbat amintiri care vin
pe aripi de vânt dinspre oază,
cu umbre lăsate sub cerul senin
pe gându-mi ce încă veghează.

Te văd alungită la margini de vis,
simt dorul în piept cum tresaltă,
ajung dintr-odată-n vrăjit paradis,
mă-mbăt cu parfum de bacantă.

Dorințe nebune pulsează în noi
și trupul ți-l vreau mai aproape,
să bem elixirul vrăjit amândoi
plutind în delir peste ape.

O viață întreagă aș vrea să te țin
un vis să clădim împreună,
să cernem iubirea sub cerul senin
în oaza din margini de dună.

———————————————–

Corneliu NEAGU

24 octombrie, 2018

Alice PUIU: Scrisoare nescrisă

Amestec tăcerea-ntr-un pahar cu stele
și amara-i miere lipește noaptea
ca pe-un timbru pe inimă,
o amintire-n amurgul din mine aprinde
polen de îngeri visători prin ramurile
sufletului îngenunchiat pe-un mal,
un exilat cutreierând prin ninsoarea mâhnirii.
În apele trupului se risipesc ecouri
din tristețea fierbând în căușul unui bun-rămas,
îmi sângerează privirea-n mărăcinii timpului
m-adun din fum șerpuind pe-obraz de toamnă
și pe tipsia nopții, prin sertarele inimii,
un vânt spulberă doar spinii dintr-un trandafir uscat.
Sâmburii se sparg din clipa coaptă de iubire
și mă desface gândul în vorbe
țintuite-n bezna dintr-un cufăr încuiat,
învârt cerul în lacăt să deschid zborul,
să prind din urmă sărutul timpului risipit
și-mprăștii peste umerii auzului
cuvinte pierdute-ntr-o scrisoare nescrisă.

—————————–

Alice PUIU

Octombrie, 2018

*Constantin Korovin – „La fereastră ”

Emma POENARIU SERAFIN: Nostalgiile toamnei (versuri)

Cel așteptat

Prin umbra pașilor târzii
Adesea m-am uitat,
Și-am așteptat ca să revii
Tu, nu m-ai așteptat.

Covor de frunze pe alei
Adăposteau Pământul,
Se așterneau pe ochii grei
Alăturea cu vântul.

Pe trupul toamnelor poteci
Și nu e prima oară,
Prin picurii din brume reci
Purced de mă-nfioară.

Ochii plecați pe altul drum
De nu-i pot da nici nume,
Șuvoi de lacrime-i răpun
Călătorind prin lume.

Mereu pe umbre veci și reci
Te-aștept cu mine-n mine,
Pe plăpumi aspre-n toamne seci
Pe domuri din ruine.

Și azi și ieri și săptămâni
Sub noaptea mea de gânduri,
Voit trecutului amâni
Pe veci nescrise rânduri.

Iar urmele se sting, se șterg
Cu alt covor de frunze,
Pun pași de nu pot să-i alerg
Prin suflete obtuze.

Rămâi himera mea din ani
Din clipe de dezastru,
Rubinele din vechi castani
Te-or recunoaște astru.

O urmă-n mijloc de cărări
O las purtată-n vânturi
Iar urma vechii depărtări
O iau , că vers pe rânduri

Încet, cu pașii cei târzii
Târziu înduplecați,
Mă plec, să nu poți să revii
Rămâi cel așteptat.

Nunta din munți

Munți-n rochii de mireasă s-au desprins din întuneric,
Iar pe fruntea proaspăt ninsă, duc coroane de zăpadă
Nunta între cer și stâncă, printr-un peisaj feeric
Brazii-n strai de sărbătoare, ca nuntașii, prinși grămadă.

De pe vale nu răzbate decât valuri de tăcere
Și un clipocit de apă, vrând numai să dea de veste,
Cum că Luna-i supărată, ori cuprinsă de durere
Și se-ascunde-n locuri sfinte, undeva pe după creste.

Fulgii, deși și grei la suflet, cad și-s absolviți de vină
Vântu-i cam zburătăcește printr-un respirat năpraznic,
Unii cad pe luciul apei, ca o lacrimă-n surdină
Și mai zac prin rotocoale, balerine-n dansul pașnic.

Deschid ușile de suflet, large, ca niște coline,
Strâng în brațe fiul ghindei și apuc doar să-i promit,
Iarna pe la ramuri bate și dă buzna peste mine
Dar săracul pui nu știe, că la nuntă nu-i primit .

Fulgii peste el, în trepte, și-l acopăr’ parcă-n joacă,
Iar pe crengile firave și-au croit domuri și-alei
Fruntea piciului de-o lună, a-nghețat prin promoroacă
Și se uită la zăpadă … nu-nțelege, asta ce-i ?

Nunta și-anceput rutina, brazii toți parcă se joacă,
Globurile verii din vară, au încărunțit prin spini.
Doi cu doi , la nunta iernii printr-un vânt ce-i mai apleacă
Și-n distracția lor deasă, ramuri strâng printre străini.

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Nostalgiile toamnei (versuri)” →

Anca-Maria DAVID: Iubirea este scutul

Iubirea este scutul

În desfătări ne aruncăm,
Iubind tot ce se veștejește,
Sufletul îl dezmierdăm
Cu ura ce se cuibărește.

Zac oameni în păcate,
Cu piroane în gânduri,
Numai oase și scânduri
Care plâng peste noapte.

Flori mucegăite, diguri prăbușite,
Pământ și cenușă, trupuri putrezite,
Hrană pentru viermi,
Suflete în chinuri.

Luptă cu păcatul,
Roagă-te, creștine,
Arma-ți este crucea,
Iubirea este scutul.

———————————-

Anca-Maria DAVID

24 octombrie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Iluzie fără petale

Iluzie fără petale

ştii, într-o zi ai să fii şi tu un poem
şi vei sta cuminte-ntr-o carte,
orbit de cuvinte, ameţit de metafore
dar de inima mea deja desprins, din păcate.
într-o zi, mă voi tăia în marginile poveştii
şi-ai să-mi sângerezi şi tu într-un vers.
nici n-ai să ştii exact momentul în care
miracolul va deveni fapt divers.
acum, ca aerul mai curgi încă
în minunea că-ţi sunt şi că-mi eşti.
mâine ai putea să fii doar o amintire
din cartea altor o mie şi una de poveşti.
laşi umbrele să-mi macine lumina prea mult –
aşa, într-o zi vei ajunge şi tu un poem,
vor fi dimineţi în care-am să mă scutur de tine
şi zile-n care n-am să mai ştiu să te chem.
dar, pentru că sufletul meu
a căpătat deja forma mângâierilor tale,
vei fi cel mai frumos poem
născut dintr-o iluzie fără petale.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

24 octombrie, 2018

Mariana Zorița TURDA: Poesis

CU MINE VISÎND

M-am trezit…
Cînd o razã de soare
Îmi bãtea la poarta inimii
Sã-mi spunã de tine !
Pãrea cã visez !
Visul iubirii !
Mã tineai în brate …
Duios îmi încãlzea-i trupul
Cu gesturi promise !
Auzeam în urechile sufletului
Corul pãsãrilor
Ce-ti acompaniau vocea…
Care-mi soptea
Cît de mult mã iubesti !
Si atunci…am privit cerul senin
Si am vãzut !
Era doar primãvara !
A înflorit magnolia !
Danseazã fluturii cu pãpãdia !
Pãsãrile plutesc în vãzduh
Într-un balet mirific…
Al împerecherii !
Este viata…ce-si urmeazã calea
Iar tu…esti si tu ! Acolo…
Cu mine visînd !

Vreau ca mîna ta…
Sã-mi steargã lacrima care asteaptã…
Sã -mi fie uscatã -n iubire
Cu gesturi gingase de tine…
Si-n raza de soare
Si-n petala purtatã de vînt
În norul de varã …
Si-n tot sã fii tu !
Nu mã opreste nici timpul,
Nici ploaia si nici furtuna
S-ajung pîn-la tine…
Sã-ti fiu bucurie
În mînã sã-mi tii destinul
În inimã iubirea !

DE DORUL TĂU

Pe drumul tău spre fericire,
Piciorul ți-a călcat pe flori ,
Pe flori gingașe,cu izuri de iubire…
Pe flori ce-apoi,au devenit noroi !

Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Poesis” →