Street life
toamna asta gutuile miros a moarte
și a limpede apă de râu a pește înnodat în cârlig
iar frunzele acești daimoni ai câmpiei scad și cresc lumini
peste dealurile unde copilăria se zdrumică precum pietrișul sau nisipul măcinat
de pașii profetului urban
cu logica lui de om al străzilor
toamnele curg prin canalele orei-ceaslov
eu nu mă pot desprinde cu facerea în cuvânt
o noaptea valpurgică
a inserierii eului
dacă nu sunt eu/ eu sunt acel ecou
vocile toamnei subterane
înfipte in cateterul inimii mele orgolioase
și metafizica vârstei când numeri
secundele planurile unghiurile orbirea înțelepțirea vorbirea și nevorbirea
cuvintele asexuate
mâinile a doi bărbați împreunate pe mijlocul
toamnei referendumul și ideea de căsătorie ectoplasmatică
iar toamna este ultima la urnă
plouă neestetic
femeia cu gene false savurează țigara
o stinge cu tocul
frunzele putrezesc prin parcări
iar mama împletește pentru prietenul
ei imaginar
Last October
frunze și pantofii mei cu toc firav
țigările tale stinse pe pământ
până mai ieri dragostea greiere rătăcit
în fântâna arteziană
și toate toamnele cu rujul siclam…
dincolo de casa păpușilor mama tânără
râde spre tatăl meu care își vâjâie motorul
nu a cunoscut eclipsa vieții
venită de pe dealuri aroma vinului a îmbătat
prezentul
din octombrie vom circumscrie letargii
și vom semăna nebunia nopților în doi
pe terasa îngustă a blocurilor
tu și larma sturzilor din grădinile orașului
vă veți ipostazia
clipele sunt purtate în lesă de câini pe care nu îl revendică nimeni
iar noi tragem retușuri cu toamna aceasta
peste anarhia umbrelor îndrăgostite
apoi dăm foc frunzișului
nerisipit de ciclon
toamne se pliază devin
mai noi decât pantofii de carton ai morții
Arta@self respectului
codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiția artei
până și poeții pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kick boxing
unde își trântesc adversarii literari
furtul unor sintagme poate echivala
cu hoția trivială
căci un poet este ca un pet cu vorbe de hartie
cum poți să nu incriminezi
furtul artistic?
se fură sentimente brute falii de viață
utopii pigmenți
arta nu are cod
oricine se poate așeza la drumul mare
nelegat la mâini
să își scrie memoriile fără self respect
față de arta din penitenciare
Amprente vizuale
miroase a ziar a stârvuri politice
ador să circul cu metroul să aud vocea aceea neutră cum anunță piața victoriei
iar eu să cobor la următoarea
lumina difuză se oprește pe volanul încins
la trecerea de pietoni așteaptă femeia vieții tale
are pantofi galbeni și un smart phone care poate identifica amprenta vizuală
sigur nu se mărită nici vara asta simte de la distanță ratații și preferă să stea în zona
de unde poți să faci un selfie fericirii ce îți erupe prin toți porii ca vulcanii noroioși
Continue reading „Angi Melania CRISTEA: Poesis” →
