MORŢII DE AER

 

frunzele au căzut din copaci : se vede

printre ramurile golite ale

copacilor – cerul :  ba nu – se văd

îngrămădiţi – înghesuiţi – găvozdiţi

unul-ntr-altul – Morţii de

Aer

 

îşi iţesc – de pretutindeni – capetele lor

balonate – Morţii de Aer privesc

toţi – holbat – grozav de curioşi – ce s-a mai ales de

fanfaronul verii – de

mine adică – cel ce-am fost  – cândva – atât de

nătărău cu

struna (se zice – azi – ceva mai

pieptănat: „entuziast”!) – cu nimeni

cooperant – atunci – cândva – pe când Morţii de

Aer nu mi se arătau – încă – de

nicăieri – atât de  sâcâitor

insistenţi…

 

nu-i număr pe

Morţii de Aer : sunt

sumedenii – puzderii – mişună

toţi  – şi se unduiesc

parşiv – şerpeşte – cât

o bogată recoltă de

nimic… – …niciun

peşte…

 

mă adresez lor – ca şi cum aş vorbi

cu mine însumi : „buuună treabă” (le zic

mustrător) – „au şi început morţii să-şi

închipuie – ba chiar să se ia în

serios – precum că ei ar fi adevăraţii – …mda… – mă rog…

autenticii dregători !–… ba ei se pretind chiar şi

singurii locuitori ai

lumii… – …fuck you…hai

sictir…”

 

le-ntorc spatele (în

patul meu de sub Fereastră) – şi mă

pregătesc – sărbătoresc – să-mi

continuu – binecuvântat

somnul de zi…

 

Dumnezeul Cel Musculos  – însă – e-n spatele meu cel

întors – şi mă zgâlţâie

binişor şi cu

încredere (ca pe un sac golit de

Crăciun) : „hai – cu Morţi de

Aer sau cu Vii de

Lut – Vara ca şi Iarna – hai – caraghiosule – hai

la treaba cea de

obşte…!”

 

…eu mormăi – tot întors cu spatele – la lume şi

Dumnezeu – mormăi ceva de

nereprodus  în vorbe fireşti (cel puţin nu în

astfel de împrejurări

solemne – sau  – cine ştie

doar cu pretenţii de

solemnitate circumstanţială

provincială…)

 

doar Morţii de

Aer m-au auzit – şi

mi s-au închinat – din ceruri până-n

fundul pământului – ca unui boz

străvechi…

 

cu toată gloata uriaşă de Morţi de Aer pe

cap – plus cu un dumnezeu (…cam

amnezeic şi

tiranic…) – în

cârcă – mi-am înşfăcat şi-am

smuls dintre

gheţurile polare

Scripca :  i-am încercat – cu

ghearele – reglementar – toate

strunele – şi începui  – dintr-odată – să

cânt – cosmic să

cânt  – şi afară de orişice

vânt ori

mormânt…-  …în pofida a tot ce se zice

pe-aici – c-ar fi

Real şi Năprasnic – …să cânt fără de păs nici

crezământ…

 

…sâc! – lasă că vă fac eu să ziceţi – toţi

dumnezeii şi Morţii de

Aer şi copacii sărăciţi şi

stâlciţi… – …că aici este

„cea mai bună dintre lumi”…sau…cam

pe-aproape …inimaginabil de

aproape…băăă…

***

Continue reading „Adrian BOTEZ: Morţii de Aer (poeme)” →

PĂSĂRI ALBE ŞI ERYNII             

 

zburătăcind de colo-colo – păsări albe

caută un har de moarte şi-nviere…

erynii beau comori de sânge-n zvon de halbe

lăsând doar fulgi de vis pe rana serii

 

Cetatea oarbă-şi împlineşte soarta :

nu vede păsări albe peste dealuri

leşìnă huhurèzii-n lună – şi nici Arta

nu-nseamnă pentru ea Sfinţite Valuri…

 

Crist răstignit e doar gravură moartă

iar şobolanii ies grămezi din găuri

să critice – ferfeniţind lumea în hăuri…

 

…lin cânt  – Fluier din Hamelin  – îi poartă…

…erynii beau comori de sânge-n zvon de halbe :

s-a stins răgazul hieratic – pentru jalbe…

***

 

BALADĂ MISTICĂ

 

doar copaci am sprijinit

cu spinări de lemn sfinţit :

o – furtuni de cer urnit !

 

am tăcut şi am scrâşnit

pe copaci ne-am răstignit

în piroane de argint…

 

vieţi şi frunze ne-am uimit

să nu-şi ia zborul – grăbit

…dar acum am rebegit…

 

mistic vom voma

tainic vom afla

cai fără de şa

 

cer vom măsura

Domnul ne-o cruţa

în Cuvânt vom sta

 

stai şi înfloreşte

în senin răzbeşte

în senin scufundă

cântec sori şi undă

 

flori dumnezeieşti

cântă şi priveşti

slăvite fereşti :

struna s-o-nstruneşti

tăceri şi poveşti

 

lir lir lir vom bea

zei vom fi şi-om vrea

caii ne-or purta

în potir de stea

 

gânguri-vom crini

polenul de vini

l-om amesteca

ceruri vom sufla

 

câmpii de lumină

toţi deodat’ suspină :

din cântec ales

va rămâne vers

 

candele de inimi

pâlpâie – nu-i nimini :

îngeri s-or topi

stih vor nimeri

***

 

BATE VÂNTUL…

 

bate vântul printre frunzele livide

bate vântul – măruntaie-aprinde

bate vântul – jefuieşte cerul

zeii bejenari se dau cu gerul

 

criminală toamnă – ne-atârni în cuţite

sângerăm pe suflet – sângerăm ca vite

abatorul toamnei – năclăit de sânge

îmi măcelăreşte ochiul care plânge

 

biete frunze făr’  de gând – durerea

v-aţi ascuns-o-n pieptul meu pustiu

„nicăieri” şi „nimeni” îmi mai sunt puterea :

 

ştiu că vara-i dusă – la ce să fiu viu?

…bate vânt-veninul – bate şi deschide

Cripta Numelui Colericei Aspide…

***

  Continue reading „Adrian BOTEZ: Crai din crai (versuri)” →