Cristian Gabriel VULPOIU: Ascultând tăcerea

ASCULTÂND TĂCEREA

Mi-acopăr egoul cu strigătul tăcerii,
urmez canoane din pocale de mister
clopote de rază-mi brăzdează destinul tern
îmi dezvăluie absurde și tainice caverne
destinu-mi redundant începe și cerne
sfinți coborâți din icoane
iar calea spre abis se pierde
se pierde azimutul și marea la amurg
șoaptele tăcerii-n râuri le aud cum curg
cum mă pătrund și cum mă înfioară
și cum întregul trup începe să mă doară
precum un requviem sinistru
cântat de moarte la vioară
privesc tabloul pictat pe pânză
pe un șevalet din cruci
cu pensule subțiri și culori mate
din smoala nopții glăsuind în mantre
și-i gust lumina către eternitate
tăcerea eternă spre păgâna libertate
de sunt păgân mă-ntreabă odată abisul
eu l-am trimis să-mi cerceteze visul
dar l-am întrebat, de ce cu tăcerea eu
pot cuceri timpul și abisul ?
și de ce clipa când nimbul meu bacant
este o fărâmă din neant ?

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

31 octombrie, 2018

Mariana Gurza: Luminație la Biușa

Luminație la Biușa

Coborât-am dintre munţi

S-ajungem lângă părinţi,

S-aprindem facla vie

În zi de Luminaţie.

……………….

Ard lumânările pe deal

Lumina să-i cuprindă

Pe cei din neam în neam

Ce zac tăcuţi în cripte

Lumina lină se ridică

Spre cer cu implorare

Să-i ierte pe cei duşi o clipă

Şă-şi găsească a lor iertare.

Şi vocea harică te-nfioară

Trimiţându-ţi ruga la ceruri

Şi dorul de părinţi te doare

Vai, câtă însingurare…

Coborât-am dintre munţi

Pentru ai noştri dragi părinţi

Iertăciune să le aducem

Prin lumina de la cruce.

Aşa a fost din neam în neam

Aşa-i datina în Ardeal…

————————-

Mariana Gurza

1 noiembrie

Mariana POPAN: Cu obrazul la finisat

Cu obrazul la finisat

Unora, se pare-n vervă,
Că oglinda îi cam minte:
De obrazul nu-l observă,
Că-i dulap cu-mbrăcăminte.

Că, tot veni vorba-n modă,
Cică, de la-americani,
Holween le-oferă robă
Pe obrazul dolofan.

Însă, într-o graţie,
Se arată buna mândră,
Ca-n metaeducaţie,
Cu costum şi şal de lână:

– Sara bună, dragi creştini!
Poftim la “Luminaţie”!
Pentru copii, dulciuri-duzini,
Pentru adulţi, meditaţie!

Auzind toate acestea,
Am zis:”Doamne,cu pios,
Când obrazul fin pecetea-i
Pentru omul cuvios,

Fericeşte pretutindeni,
Mândre bunele din sat,
Că au chipul un renume,
Ca şi sufletul curat.

Unde e obrazul gros,
Toate sunt mereu, pe dos.
Unde e obraz subţire,
Sufletu-i plin de simţire.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

31 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Icoana ta târzie

ICOANA TA TÂRZIE

Prin lungile ecouri rămase agățate
pe gândurile mute, ajunse din trecut,
aud și plânsul vostru, iubite neuitate,
rămase-n amintire pe brâuri de sărut.

În liniștea deplină, uitarea trecătoare
ce-mi mângâie odihna în orele târzii,
se rupe dintr-odată și-n suflet reapare
icoana unei muze cu false fantezii.

Să fii chiar tu aceea, venită fără veste,
în prag de neuitare, din toate câte-au fost?
O, nicidecum, iubito, eu tainica poveste
o știu dintotdeauna aproape pe de rost.

De ai fi fost aceea, icoana ta târzie
mi-ar fi adus în cuget un dor neistovit
ca-n lunga așteptare venirea ta să fie
lumina împăcării căzută din zenit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

31 octombrie, 2018

Daniel BARBU: Unde-mi ești?

Unde-mi ești?

M-a întrebat de tine vântul,
unde ești?
unde ai plecat?
Voia să te ningă
cu petale de crini,
peste freamătul
din inima ta…

M-a întrebat de tine norul,
unde ești?
de ce te scunzi?
Voia să te ude
cu clipe de fericire,
adunând mireasma
dintr-un cuget de floare…

M-a întrebat de tine marea,
unde ești?
unde ai naufragiat?
Voia să-ți șoptească
cu glasul sirenelor,
să te poată ajunge
în depărtarea ta…

M-a întrebat de tine noaptea,
unde ești?
unde te-ai dus?
Voia să-ți prindă în plete
șiraguri de stele,
să-ți lumineze cărarea
prin noianul de vise…

Am întrebat de tine timpul,
unde ești?
unde să te caut?
Mi-a răspuns că ești uitată
într-o poveste nescrisă,
rătăcind potecile ascunse
în licărul din privirea ta…

Voi trimite după tine dorul,
pe coama unui curcubeu
să mi te aducă neprihănită!
Iar eu te voi aștepta
la intrarea în paradis,
unde vom dezgoli
iubirea furată.

——————————

Daniel BARBU

31 octombrie, 2018

Alice PUIU: Cheie solară

Cheie solară

Logaritmic curge un cer peste
necuprinsul crepuscular din geană
zăpezi sângerează-n epiderma unui minut
și-n trestia oaselor dă năvală
anotimpul unui labirint în miracol întrupat
oglinzi desfac forme-n cuvinte
eșuate pe țărmul tăcerilor lui Circe
pe umerii timpului un echinocțiu
împarte umbre-n geamăt de vise arse
și-n pupila unui descânt
se răsucește o zodie coaptă-n argilă,
iar în golul neîmplinitului bulgăre
în care șarpele nopții s-a cuibărit
inima aprinde-n sărut de cheie solară
o floare la geamul zilei de mâine.

—————————–

Alice PUIU

Octombrie, 2018

Yellena James

Anatol COVALI: Încă

Încă

Mai departe, mereu mai departe,
când mai am prea puţin de parcurs,
iar a vieţii clepsidră, în moarte,
tot nisipul aproape şi-a scurs.

Mai aproape de ultima clipă,
când voi spune senin bun rămas,
nepăsându-mi de multa risipă
ce în dar tuturor am s-o las.

Mai curând, mai târziu, n-am de unde
să aştept chiar şi-n şoaptă-un răspuns…
Ca oricând vremea-n ea mă ascunde
cum în mine şi eu m-am ascuns.

Mai puţin sau mai mult, nu-mi mai pasă
dacă pot câte-un nod să descurc,
să surâd când destinul mă lasă
pe o altă colină să urc.

————————————–

Anatol COVALI

București

31 octombrie, 2018

Lilia MANOLE: Foșnetul din noapte

FOȘNETUL DIN NOAPTE

Când mă trezește alba noapte,
La tine, Doamne, mi-este casa,
Se-aud foșnind, curgând a șoapte,
Prin frunze, ramuri iar se lasă.

Și -n felinarul stins de lacrimi
Mai cald ca timpul nu e nimeni,
Of, nu mai cred în alte patimi,
Dacă lucrarea Ta mă ține.

Mă ține vertical, pe-o stâncă,
Și-n jurul meu e numai fum,
Cine a ars? Că-i marea adâncă,
Cum s-a putut? Atâta scrum?

O, Doamne, foșnetul din noapte
Îmi dă puteri …pătrunde -n os,
Se-arată un drum dintr-o cetate,
În care strălucești, Hristos.

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

30 octombrie, 2018

Vasile COMAN: Aş iubi…când să iubesc?!

Aş iubi…când să iubesc?!

Aş iubi! Dar sunt prea tânăr, mă gândesc că mai e mult,
până vine iarna vieții când la sobă, moțăind
voi citi din carte, versuri, scrise de-un poet… cândva,
despre ce a fost iubirea, despre cum fu viața sa!

Acum râd când văd amorul cum se plimbă legănând,
cum cerșește sărutări până acum necontenit
nu mi-e poftă, nici dorință s-ascult vorbe de iubire,
Este timp! Anii-mi sunt tineri…voi iubi cândva-neştire…

Azi, admir gradina, fluturi…mă voi odihni-n livezi,
nu am timp de râs cu chipuri ce-mi zâmbesc cu ochii verzi
sunt prea tânăr…şi roşesc când la braț văd amorezii,
ce se gudură întruna şi se zbenguiesc ca iezii.

Dați-mi voie, prin livezi încă vreau să rătăcesc
şi la braț cu a mele vise să alerg şi să trăiesc,
într-o dulce nepăsare, să culeg crinul curat
flori de iris, flori de lotus…că sunt suflet nepătat.

Ce se-aude? Este iarnă?! Doamne, ai făcut ‘nadins!
Unde-mi este trupul tânăr, de ce părul mi-este nins?
Când trecură anii vieții, când am râs de-atâtea ori,
De ce Doamne, scuturi floarea şi o laşi fără culori?

Dar…vă rog! Doamne Sfinte! pune lângă mine milă,
Prea e clipa trecătoare, inima mi-este copilă,
Lasă-mi timp! De ce e grabă lemnu-n sobă să ascult
Împiedică-mă de a plânge, lasă-mi clipa…
…n-am iubit…

——————————–

Vasile COMAN

Fânari

3 iunie, 2018

Mariana POPAN: Îndemn nocturn

Îndemn nocturn

Noaptea a intrat în noi,
Cu alai de stele vii,
Între care, regăsesc
Chipurile de copii.

Ca şi ziua de la soare,
Zâmbetul prin fapta lor,
Alungatu-mi-au departe
Dureri vechi şi viaţa lor.

Ceea ce în taina nopţii,
Se aşază peste noi
Să ne fie armonie,
Pace şi un somn în toi!

De la vechea tinereţe,
Coborâtă-n suflete,
Prieteni dragi, înţelepciunea-
Să v-aline cugete!

Tot ce e în urma noastră,
Pentru unii-i lecţie,
Pentru alţii, învăţare
De a fi protecţie.

Noapte bună şi divină
Să se lase peste noi!
Somnul lin, leagăn cu îngeri
Să vă dea noaptea în toi!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

30 octombrie, 2018