Dimitrie GRAMA: Poeme / Poems -Translated from Romanian by George Anca

PREDICATORUL 

 

M-am dus să-l ascult

în fiecare duminică m-am dus

era o iarnă grea și biserica

Era mai caldă decât camera

mea de la subsol.

După predică beam vin cald

și câteodată îmi era rușine

Căci beam până se încălzea inima.

Dar nu de asta m-am dus

Era bătrân predicatorul

Unii spuneau: fără vlagă

Eu însă nu-i ascultam

El îmi vorbea mie direct

Și despre ceva ce nu înțelegeam

despre suflet.

Era o iarnă grea

Ca un păcat neiertat.

 

 

THE PREACHER

Every Sunday I was going

to hear him
on hard winter with  church
warmer than
my basement room.
After sermon I took  hot wine
getting ashamed sometime
when heart itself grew hot.
That’s not why I went there
Some were saying

Of old preacher: flabby
I did not listen to them
He spoke directly to me
About something I didn’t understand
on spirit.
It was hard winter
unforgivable sin.

 

 

M-AM DUS LA PROCES CU MARI SPERANȚE

 

M-am dus la proces cu mari speranțe.

Judecătorii îmi fuseseră

frați de arme.

Ne-am salvat reciproc viața,

sau mai bine zis:

eu le-am salvat de multe ori viața

fiind cel mai bun ostaș.

Și de câte ori nu mi-au

mulțumit atunci în noroi,

în tranșee!

Acum, după aproape două ore

în care se pare că nici nu m-au recunoscut,

Frații mei de arme

m-au pus în lanțuri.

Temporar, doar temporar…

Mâine dimineață voi fi executat.

 

 

I WENT TO TRIAL WITH GREAT HOPES

I went to trial with great hopes.
The judges had been
my brothers in arms.
We saved each other’s life,
or better said:
I’ve saved often their life
being the best soldier.
And so many times they did
thank me in the mud
of trenches!
Now, after nearly two hours
it seems that they not even recognized me,
My brothers in arms
put me in chains.
Temporarily, only temporarily …
I will be executed tomorrow morning.

 

CÂND SE REÎNTORC ARMATELE

 

Când se reîntorc armatele

o parte dintre soldați

vorbesc o altă limbă,

o limbă străină.

Se pare că

doar copiii mai înțeleg

privindu-i respectuos

și ascultându-i

cu gura căscată.

 

 

WHEN ARMIES RETURN

When armies return
some soldiers
speak another language,
a foreign language.
It seems that
only children still understand
watching them respectfully
and listening to them
with open mouth

 

CÂND MOARTEA ÎȚI VA BATE LA UȘĂ

 

Când Moartea îți va bate la ușă

vei simți un gol mare în stomac

și tremurând tot, cu genunchii moi

te vei duce să-i deschizi

Continue reading „Dimitrie GRAMA: Poeme / Poems -Translated from Romanian by George Anca” →

Cristian Gabriel VULPOIU: Ascultând tăcerea

ASCULTÂND TĂCEREA

 

Mi-acopăr egoul cu strigătul tăcerii,
urmez canoane din pocale de mister
clopote de rază-mi brăzdează destinul tern
îmi dezvăluie absurde și tainice caverne
destinu-mi redundant începe și cerne
sfinți coborâți din icoane
iar calea spre abis se pierde
se pierde azimutul și marea la amurg
șoaptele tăcerii-n râuri le aud cum curg
cum mă pătrund și cum mă înfioară
și cum întregul trup începe să mă doară
precum un requviem sinistru
cântat de moarte la vioară
privesc tabloul pictat pe pânză
pe un șevalet din cruci
cu pensule subțiri și culori mate
din smoala nopții glăsuind în mantre
și-i gust lumina către eternitate
tăcerea eternă spre păgâna libertate
de sunt păgân mă-ntreabă odată abisul
eu l-am trimis să-mi cerceteze visul
dar l-am întrebat, de ce cu tăcerea eu
pot cuceri timpul și abisul ?
și de ce clipa când nimbul meu bacant
este o fărâmă din neant ?

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

31 octombrie, 2018

Mariana Gurza: Luminație la Biușa

Luminație la Biușa

 

Coborât-am dintre munţi

S-ajungem lângă părinţi,

S-aprindem facla vie

În zi de Luminaţie.

……………….

Ard lumânările pe deal

Lumina să-i cuprindă

Pe cei din neam în neam

Ce zac tăcuţi în cripte

 

Lumina lină se ridică

Spre cer cu implorare

Să-i ierte pe cei duşi o clipă

Şă-şi găsească a lor iertare.

 

Şi vocea harică te-nfioară

Trimiţându-ţi ruga la ceruri

Şi dorul de părinţi te doare

Vai, câtă însingurare…

 

Coborât-am dintre munţi

Pentru ai noştri dragi părinţi

Iertăciune să le aducem

Prin lumina de la cruce.

Aşa a fost din neam în neam

Aşa-i datina în Ardeal…

————————-

Mariana Gurza

1 noiembrie

Mariana POPAN: Cu obrazul la finisat

Cu obrazul la finisat

 

Unora, se pare-n vervă,
Că oglinda îi cam minte:
De obrazul nu-l observă,
Că-i dulap cu-mbrăcăminte.

 

Că, tot veni vorba-n modă,
Cică, de la-americani,
Holween le-oferă robă
Pe obrazul dolofan.

 

Însă, într-o graţie,
Se arată buna mândră,
Ca-n metaeducaţie,
Cu costum şi şal de lână:

 

– Sara bună, dragi creştini!
Poftim la “Luminaţie”!
Pentru copii, dulciuri-duzini,
Pentru adulţi, meditaţie!

 

Auzind toate acestea,
Am zis:”Doamne,cu pios,
Când obrazul fin pecetea-i
Pentru omul cuvios,

 

Fericeşte pretutindeni,
Mândre bunele din sat,
Că au chipul un renume,
Ca şi sufletul curat.

 

Unde e obrazul gros,
Toate sunt mereu, pe dos.
Unde e obraz subţire,
Sufletu-i plin de simţire.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

31 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Icoana ta târzie

ICOANA TA TÂRZIE

 

Prin lungile ecouri rămase agățate
pe gândurile mute, ajunse din trecut,
aud și plânsul vostru, iubite neuitate,
rămase-n amintire pe brâuri de sărut.

 

În liniștea deplină, uitarea trecătoare
ce-mi mângâie odihna în orele târzii,
se rupe dintr-odată și-n suflet reapare
icoana unei muze cu false fantezii.

 

Să fii chiar tu aceea, venită fără veste,
în prag de neuitare, din toate câte-au fost?
O, nicidecum, iubito, eu tainica poveste
o știu dintotdeauna aproape pe de rost.

 

De ai fi fost aceea, icoana ta târzie
mi-ar fi adus în cuget un dor neistovit
ca-n lunga așteptare venirea ta să fie
lumina împăcării căzută din zenit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

31 octombrie, 2018

Daniel BARBU: Unde-mi ești?

Unde-mi ești?

 

M-a întrebat de tine vântul,
unde ești?
unde ai plecat?
Voia să te ningă
cu petale de crini,
peste freamătul
din inima ta…

 

M-a întrebat de tine norul,
unde ești?
de ce te scunzi?
Voia să te ude
cu clipe de fericire,
adunând mireasma
dintr-un cuget de floare…

 

M-a întrebat de tine marea,
unde ești?
unde ai naufragiat?
Voia să-ți șoptească
cu glasul sirenelor,
să te poată ajunge
în depărtarea ta…

 

M-a întrebat de tine noaptea,
unde ești?
unde te-ai dus?
Voia să-ți prindă în plete
șiraguri de stele,
să-ți lumineze cărarea
prin noianul de vise…

 

Am întrebat de tine timpul,
unde ești?
unde să te caut?
Mi-a răspuns că ești uitată
într-o poveste nescrisă,
rătăcind potecile ascunse
în licărul din privirea ta…

 

Voi trimite după tine dorul,
pe coama unui curcubeu
să mi te aducă neprihănită!
Iar eu te voi aștepta
la intrarea în paradis,
unde vom dezgoli
iubirea furată.

——————————

Daniel BARBU

31 octombrie, 2018

Alice PUIU: Cheie solară

Cheie solară

 

Logaritmic curge un cer peste
necuprinsul crepuscular din geană
zăpezi sângerează-n epiderma unui minut
și-n trestia oaselor dă năvală
anotimpul unui labirint în miracol întrupat
oglinzi desfac forme-n cuvinte
eșuate pe țărmul tăcerilor lui Circe
pe umerii timpului un echinocțiu
împarte umbre-n geamăt de vise arse
și-n pupila unui descânt
se răsucește o zodie coaptă-n argilă,
iar în golul neîmplinitului bulgăre
în care șarpele nopții s-a cuibărit
inima aprinde-n sărut de cheie solară
o floare la geamul zilei de mâine.

—————————–

Alice PUIU

Octombrie, 2018

Yellena James

Anatol COVALI: Încă

Încă

 

Mai departe, mereu mai departe,
când mai am prea puţin de parcurs,
iar a vieţii clepsidră, în moarte,
tot nisipul aproape şi-a scurs.

 

Mai aproape de ultima clipă,
când voi spune senin bun rămas,
nepăsându-mi de multa risipă
ce în dar tuturor am s-o las.

 

Mai curând, mai târziu, n-am de unde
să aştept chiar şi-n şoaptă-un răspuns…
Ca oricând vremea-n ea mă ascunde
cum în mine şi eu m-am ascuns.

 

Mai puţin sau mai mult, nu-mi mai pasă
dacă pot câte-un nod să descurc,
să surâd când destinul mă lasă
pe o altă colină să urc.

————————————–

Anatol COVALI

București

31 octombrie, 2018

Lilia MANOLE: Foșnetul din noapte

FOȘNETUL DIN NOAPTE

 

Când mă trezește alba noapte,
La tine, Doamne, mi-este casa,
Se-aud foșnind, curgând a șoapte,
Prin frunze, ramuri iar se lasă.

 

Și -n felinarul stins de lacrimi
Mai cald ca timpul nu e nimeni,
Of, nu mai cred în alte patimi,
Dacă lucrarea Ta mă ține.

 

Mă ține vertical, pe-o stâncă,
Și-n jurul meu e numai fum,
Cine a ars? Că-i marea adâncă,
Cum s-a putut? Atâta scrum?

 

O, Doamne, foșnetul din noapte
Îmi dă puteri …pătrunde -n os,
Se-arată un drum dintr-o cetate,
În care strălucești, Hristos.

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

30 octombrie, 2018

Vasile COMAN: Aş iubi…când să iubesc?!

Aş iubi…când să iubesc?!

 

Aş iubi! Dar sunt prea tânăr, mă gândesc că mai e mult,
până vine iarna vieții când la sobă, moțăind
voi citi din carte, versuri, scrise de-un poet… cândva,
despre ce a fost iubirea, despre cum fu viața sa!

 

Acum râd când văd amorul cum se plimbă legănând,
cum cerșește sărutări până acum necontenit
nu mi-e poftă, nici dorință s-ascult vorbe de iubire,
Este timp! Anii-mi sunt tineri…voi iubi cândva-neştire…

 

Azi, admir gradina, fluturi…mă voi odihni-n livezi,
nu am timp de râs cu chipuri ce-mi zâmbesc cu ochii verzi
sunt prea tânăr…şi roşesc când la braț văd amorezii,
ce se gudură întruna şi se zbenguiesc ca iezii.

 

Dați-mi voie, prin livezi încă vreau să rătăcesc
şi la braț cu a mele vise să alerg şi să trăiesc,
într-o dulce nepăsare, să culeg crinul curat
flori de iris, flori de lotus…că sunt suflet nepătat.

 

Ce se-aude? Este iarnă?! Doamne, ai făcut ‘nadins!
Unde-mi este trupul tânăr, de ce părul mi-este nins?
Când trecură anii vieții, când am râs de-atâtea ori,
De ce Doamne, scuturi floarea şi o laşi fără culori?

 

Dar…vă rog! Doamne Sfinte! pune lângă mine milă,
Prea e clipa trecătoare, inima mi-este copilă,
Lasă-mi timp! De ce e grabă lemnu-n sobă să ascult
Împiedică-mă de a plânge, lasă-mi clipa…
…n-am iubit…

——————————–

Vasile COMAN

Fânari

3 iunie, 2018