ÎNTRE TOAMNĂ ȘI IARNĂ
Mă aflu astăzi între două anotimpuri,
Cu clipe îmi măsor viață și gânduri,
Pe-aici, prin toamnă iată, încă sunt
Dar iarna clopoțeii-și sună surâzând…
Stau cu-n picior întins, în plinul toamnei,
Cu-n altul prin zăpada rece-a palmei
Acelei ierni ce-o simt tot mai aproape,
Și care-n șuba ei cea albă-o să mă-ngroape…
Stau între două lumi și plâng amar pustiul
Care picioare îmi va aduna, ca uliul,
Privesc frumosul care mai plutește
Prin ochii mei ce suflet mi-aburește,
Cu lacrimi ud deșertul de prin iarnă
Dar am, ca toți, și eu de plătit vamă,
Nimeni dator pe lume n-o rămâne,
Cu-această plată n-o fi vreo minune…
Privesc în depărtarea toamnei mele
Și văd doar lutul de prin oale și ulcele,
Și văd o cruce albă prin vânturi și prin ploi,
Prin viscole, prin cald și prin etern șuvoi,
Și văd o lacrimă micuță și caldă,
rătăcită
Peste pământul reavăn…Și-un clopot văd sub sticlă,
Dar sunetul e surd, nimeni nu-l mai aude,
E-nchis în veșnicie și-n vieți n-o mai pătrunde.
Stau între două lumi cu-al ei păcat pe chip,
Din clipele rămase doruri mai înfirip,
Cândva, cumva, oricum, cam destul de aproape,
Sufletul meu s-o-ntoarce de toate să mă scape,
S-o duce spre acasă poate mai fericit
C-a lui călătorie pe Terra s-a sfârșit,
Că uitate vor fi suspine și căderi
Și-o sta cuminte-n Raiul de frumos și plăceri…
ÎNTREBĂRI
Unde mi-e mămica, înger?
Mă poți conduce la ea?
Simt că de dorul ei sânger
Și viața îmi este grea.
De ce Dumnezeu mi-a luat-o?
Milă n-a avut de mine?
Spre casa Lui a purtat-o
Și azi…mă-ngrijească, cine?
Cine chipul să-mi mângâie
Și când dorm să mă-nvelească?
Să-mi citească-o poezie,
Din suflet să mă iubească?
Ani nici nu avea prea mulți,
Mai putea să mai trăiască,
Tu ai venit să m-asculți,
Mama-i pe bolta cerească…
Spune-mi, care-i a sa stea?
Vreau la dânsa să mă-nchin,
Vreau să-i transmit dragostea
Și sufletul să-mi alin.
Oare mama m-a uitat?
A uitat copilul său
Care, trist și supărat,
Privește spre cer mereu?
Spune-mi, înger, ce mă fac
Singur pe această lume,
Cum cu moartea-i să mă-mpac,
Cine-mi poate spune anume?
Trist este și tatăl meu,
Abia dacă mă mai vede,
Amândurora ni-i greu,
Oare Dumnezeu ce crede?
A făcut o faptă bună
Când rostul ne-a destrămat?
Cu ce i-am greșit? Să spună!
Cu ce am fost vinovat?
Lacrimile-mi curg pe față,
Inima îmi e bolnavă,
Nu mai am nicio speranță,
Unde-i mama mea cea bravă?
De voi fi bolnav vreodată,
Cine să-mi stea lângă pat,
Cine să-mi mângâie pleată,
Cine, cât voi fi culcat?
Ce pedeapsă și ce chin
Ne e dat să îndurăm
Și ce gust de-amar pelin
În suflete să purtăm!
Te iubesc mămica mea
Și te-aștept să vii acasă
Poate Domnul s-o-ndura
Śi-o s-apari să așterni masă,
Să ne strângi în jurul tău,
Să ne cânți cum ne cântai,
Soare s-apară din nou,
Mama mea, floare din rai!
———————————–
Florentina SAVU
Continue reading „Florentina SAVU: Poeme” →
DRUMURI
