Puntea luminii
Dintre două zile, noaptea
Este puntea soarelui,
Susţinută-n clar de lună,
De credinţa maimarelui.
Dintre stelele-adunate,
Unele, în vechi căderi,
Am aprins în taină-o parte,
Ca uitate primăveri.
Am lăsat să vină toamna,
Cu-a ei trenă ruginită
Cu dulceaţa ei din poama
Coaptă-n livada-adormită.
Am uitat anume-afară,
Geamul luminat spre cer:
Îngerii ca la fanfară
Să-mi apară-n giuvaer.
Precum legile nescrise,
Din credinţă renăscând,
Să fim toţi-aceleaşi vise
Printre nopţile trecând;
Fiecare voce-n taină,
Să apară-n faţa clară
A preasfintei din icoană,
Ca o faptă, mult prea rară;
Să rescriu pe cerul toamnei?
Nourii cu mii de stropi
Straşnic ţin mâna icoanei
Departe de cei neghiobi.
Dac-aş da ruga departe,
Înspre cerul înstelat,
Fie şi pentru o noapte,
De necazuri, au uitat.
Nu am să vorbesc cu noaptea,
Căci,duios, cu haina ei,
Somnul lin aduce-n şoapte
Picilor, cu chip de miei.
Numai rugăciunea vie
De la capătul de seară
Ar trimite-n armonie,
Ruga mea spre cei de-afară:
-Doamne, eu te rog atât:
Dă semenilor ce dau, cât!
Somnul lin, picii-i vegheze,
Pe cei mari, să-i mediteze!
Raza lunii să le-arate
Căi curate, inimi pline,
Cu fapte, mereu curate,
Gânduri bune şi senine!
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
31 octombrie, 2018