Umbra umbrei Tale
Dă-mi Doamne harul de-a putea ierta
Ba chiar iubi pe cei ce rău mi-au vrut,
Aprinde Tu în candela-mi de lut
Lumina vie din iubirea Ta.
Dă-mi Doamne Tu puterea să îndrept
Tot răul care l-am făcut cândva,
Îți împlinește-n mine voia Ta
Și-ajută-mă senin să o accept.
Dă-mi Doamne ca lui Solomon cândva
Înțelepciune să aleg ce-i bun,
De m-ar lovi pe cale un nebun
Să simt pe rană mângâierea Ta.
Tot ce-mi doresc să fiu în astă Vale
A Plângerii, e umbra umbrei Tale…
Mica publicitate
Dacă aș putea cumpăra
(ori măcar fura)
sufletul limpede al unui copac…
Cât de adânc mi-as înfige rădăcinile,
cât de înalt mi-aș ridica ramurile
și cât de statornic aș rămâne
în bunătate!
Primăvara aș înmuguri, prefăcându-mi fiecare
încheietură în cuib,
vara umbră si răcoare aș ține,
toamna mi-as dărui oamenilor rodul
iar pământului haina,
pentru ca iarna să îmbrac
hlamida imaculată a zăpezii…
Până și dincolo de moarte folositor,
aș arde
oferind căldură și lumină.
Are cineva de vânzare
sufletul limpede al unui copac?
Circumstanțe
În nopțile cu ger să-mi fii vioară,
În zilele fierbinți ți-aș fi arcuș,
Îmi fi-va-ți gura hrana necesară,
Îți fi-va pieptu-mi călduros culcuș.
Să fii în zorii zilei căprioară
În lup să mă prefac în negre nopți,
Iubirea interzisă să ne doară…
Să te alung… Tu, tandră, să m-adopți…
Să fii înțelepciunea-ntruchipată,
Să fiu al nebuniei sclav docil,
Să înflorești de mâna mea udată
Precum zambila-n luna lui april.
De-ai fi regină peste-o lume-ntreagă,
Cu mâini întinse cerșetor de-aș fi,
Nerelevant…cât timp ‘mi-ești cea mai dragă…
Neimportant…cât timp mă poți iubi.
Schimnicie
Și simt că mie nu-mi mai plac de-o vreme…
Și-aș vrea în ploi să pot urca, străin…
Cu un caiet și un burduf cu vin
Mă voi retrage, schimnic în poeme.
În spate am să șterg orișice urmă,
Călăi cu lanțuri nu mă vor găsii;
Voi bea cu vulturi rouă-n zori de zi
Și voi cina cu-a gândurilor turmă.
Stăpân peste bucata mea de humă
Mă voi scălda în iezere cuminți,
Voi sta la sfat cu demoni și cu sfinți
Și tălpile-mi voi răcori în brumă.
Nu voi pofti nimic din lumea voastră,
Povara mea îmi fi-va de ajuns;
De autumnale nostalgii pătruns
Am să lipesc o frunză pe fereastră.
Un singur lucru sufletu-mi îmbie…
Iubito, curcubeul meu din ploi,
Să urci la mine, să murim în doi
Si să trăim în ceruri cu chirie…
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri” →
