Categorie: Poezie

Camelia CRISTEA: Poesis

La mulți ani, Camelia Cristea !

***

 

Regăsire

 

Am plecat în lume să mă regăsesc

Căutam un drum tainic către sine,

Ocoleam pământul, risipeam trăiri,

Ramuri timpurii se uscau în mine.

 

Marea de cuvinte, clipe efemere,

Am trecut prin valuri şi am prins putere

M-am lovit de stânci, şuiera furtuna,

Razele de soare mi-au sărutat mâna.

 

Am trăit în peşteri, contemplam iluzii,

Visele în comă au primit perfuzii.

Lacrimi înnodate le-am pus într-o cană

Uneori cu ele vindecam o rană.

 

După lungi ocoluri, drumuri pietruite,

Am ajuns în sine bolţi ce-s arcuite,

Iedera crescută parte peste ziduri,

Ghiocei la tâmple, pe obraz şi riduri.

 

Am deschis ferestra să intre lumina

Adun bob cu bob, înlătur neghina,

Pe altar de flori pun iar rugăciune

Frunza şi iubirea vin să se cunune.

 

 

În alaiul iernii…

 

Îmi ești punte și catarg

Și m-ajuți să văd în larg,

De e soare sau furtună

Mă ții strâns mereu de mână!

 

Umplii nopțile de stele

Și mă îmbraci mereu în ele,

Când mă leagă neputința

Îmi trimiți în dar Credința!

 

Deschizi porți și dărâmi ziduri,

Nu îți pasă că am riduri

Pașii îi îndrumi spre soare,

Din frumos îmi faci cărare!

 

Îmi trimiți în dar un înger,

Când prin mine rău mai sânger

Liniștea o pui să stea

De veghe în casa mea!

 

Clipele le-mbraci în nard

Eu le simt cum încă ard

Și-n potecile de dor

Trimiți grabnic un izvor…

 

În alaiul iernii mele

Îmi dai crini și viorele,

Prin nămeți să trec frumos

Către cerul luminos!

 

 

Știu…   

 

Nu sunt vraci, dar știu descântec,

Din iubire și din cântec

Știu a pune mir pe rană,

Cum pui floarea la icoană!

 

Știu ce-i plânsul și durerea

Și ce rost are tăcerea…

Pasul vorbelor deșarte

A călcat pe trup de șarpe

 

Din petalele de culori,

Eu fac simplu sărbători,

Continue reading „Camelia CRISTEA: Poesis” →

Victor MANOLE: Versuri

AVEȚI GRIJĂ

 

Aveți grijă, ține-ți țara-n mână

Ca să nu ne-o fure cineva,

Că s-or ridica străbunii din țărână

Și pe toți aspru ne-or judeca.

 

Aveți grijă să păziți averea

Că e moștenirea mea și-a ta,

Nu lăsați să ne împartă țara

Și s-o vândă, care și cum vrea.

 

Când ne-o pune stăpânire-n toate

Peste noi și peste țara mea,

Noi vom fi cu mâinile legate,

Iar străbunii rău ne-ar judeca.

 

De vom pierde țara noastră, frate

Și-om lăsa-o la dușmani s-o ia,

Vom răbda dureri fără dreptate

Și numai Domnul ne va mângâia.

 

Aveți grijă, ține-ți țara-n mână

Ca să nu ne-o fure cineva,

Că s-or ridica străbunii din țărână

Și pe toți aspru ne-or judeca.

 

 

DOAR O GÂNDIRE

 

Sunt o umbră

Un foc de paie,

Sunt o secundă,

O clipă vioaie.

 

Fum de țigare,

Un nor de ploaie,

Rază de Soare,

Model de floare.

 

Sunt strop de rouă,

Ceața prin zare,

Brumă pe iarbă,

Pasăre călătoare-

 

Timpul ce trece,

Viața ce trece,

Nu am cuvinte,

Mă lasă rece.

 

Stau împietrit,

Mut de uimire,

Privesc că sunt

Doar o gândire.

 

 

RUGĂ PENTRU ȚARĂ

 

Când marea se va usca

Și când pământul va crăpa

Te rog, Doamne, lasă așa

Țara mea, mama mea.

 

Când foc nestins va curge

Devorând câmpii și pietre

Continue reading „Victor MANOLE: Versuri” →

Camelia CLENCI: Ritmul timpului

Ritmul timpului

 

Inima timpului  ascuns,
de urgia resorbției
a început să bată…

în ritmul orologiilor…

 

Urzeala creației  s-a cuibărit

la sânul timpului plămădit

din acel …ceva…

rotindu-se…în sensul razelor  de univers…

 

În țesătura lui  s-au strecurat
sfere rotitoare…în sensul legii…
cuprinse-n straiul infinitului…

ca o năframă de curcubeu spiralat…

 

Graiu-i  ca un contur

de frunză…punctat

desprinsă parcă…din prezența sa…

 

Mâna Sa ne-a cuprins

și ne-a  așezat în locul sacru

al inimii sale…

ca să fim ceea…ce suntem…

————————–

Camelia CLENCI

6 noiembrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Iertare

Iertare

 

Iertare vă cer,
acum.
Îndurare!
Iertare în si bemol sau în do.
Iertare îmi cer către voi,
fiecare,
în astă noapte,
posibil,
mă duc ca să mor.

Mă iartă tu,
ploaie,
c-am fost mult prea aspră,
mă iartă tu,
soare,
c-am fost doar străjer.
Mă iartă tu,
viață,
c-ai fost mult prea proastă,
mă iartă, tu,
moarte,
de azi, am să pier.

Mă iartă, tu,
Doamne,
sunt om şi-am puteri!
Mă iartă că sunt aşa,
cum tu, m-ai croit,
mă iartă şi-ţi cer îndurare!
Pe drumul spre tine,
de azi am pornit.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

6 noiembrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Dor de poetul Adrian Păunescu

DOR DE POETUL ADRIAN PĂUNESCU

 

Poete, ieși degrabă din mormânt,
Și lasă că mă lupt cu abisul eu
Scoate țara asta din pământ
Până nu se transformă-n heleșteu.

Vino maestre, țara noastră plânge,
Paznici minimi cu săbii o păzesc
Scriem pagini cu lacrimă de sânge
Copiii noștri pe la alte porți cerșesc.

Maestre, țara ta te așteaptă,
Au transformat-o în arenă ai tăi fii
Cruci răsar acum pe glia strămoșească
Nu se mai văd flăcări la chidii.

Poete, poezia ta,
Un tunet ce mută chiar și munții
Rămâne pavăză în lupta grea
În care au acum arme chiar și pruncii.

În aceste vremi haine,
Când țara noastră-i sfâșiată în bucăți
Doar vorba ta mai poate să ne aline
Flăcării tale ne închinăm noi toți.

Acum când moartea,
La tot și toate pare a-i fi sorginte
Un plâns ni-i soarta
Am scrie, dar nu mai avem cuvinte.

Vino maestre, ceasul demult a stat,
E ora zero a neamului străbun
Vino acum când moartea te-a uitat
Până nu se transformă țara asta-n scrum.

Vino maestre, Moldova după tine plânge
Ca după Ștefan cel Mare, și cel Sfânt
Cu sabia ta sacră fă dreptate-n sânge
Mai sfințește odată al nostru pământ !!

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

5 noiembrie, 2018

Carmena BAINTAN: Am…sărutat…frica

A M … S Ă R U T A T… F R I C A

 

Am sărutat nemărginirea
Şi viaţa mea s-a schimbat
Am simţit cum bântuie oceanul în mine
Şi valul cum curge cu adevărat.

Am sărutat norii,
Şi tulburarea am simţit cum îmi vorbea,
Despre lucruri ce nu se mai întorc
Şi amurgul ce se strecoară în sinea mea.

Am sărutat singurătatea,
Şi-am despicat tăcută legea stelelor,
Am învăţat că talazurile plâng la furtună
Şi cerul cum plânge când este plin de nori.

Am sărutat nopţile toamnei,
Când stelele se-nghesuiau în grădina mea
Cerul umbla atunci prin iarbă,
Eu m-am împiedecat de-o aşchie de stea.

Am sărutat primăvara,
Deschizând uşa dorurilor necunoscute,
Când omul vrea să asculte voci noi
Şi pe-o monedă de pământ se spun vrute şi nevrute.

Am sărutat iarna,
Cu zilele ei melancolice şi încăpăţânate,
În şemineu mai plângea focul nestins
Când pe hol un orologiu încă mai bate.

Am sărutat frica,
Mi-a spus că fac parte dintr-un infinit,
Că sunt o stea albastră ce arde,
Într-un univers minunat şi vrăjit.

––––––––––-

Carmena BAINTAN

Baia Mare

5 noiembrie, 2018

Mariana POPAN: Dacă-am fi mai răi…

Dacă-am fi mai răi…

 

Dacă aş permite vieţii,
Sociale, chiarastfel,
Să se şteargă la intrare
De veşmântul meu din suflet,
M-ar cuprinde iadul searbăd,
Cu diavoli plin de lux.
Nu aş rezista în oarba
Poză-a doamnei MATRAFLUX.

Dacă am permite lirei
S-amuţească-n veci de veci,
Chiar şi verile-n coline
Ar fi ierni, mereu mai reci.
Dacă-o clipă n-am atinge
Sufletul, aşa, închis,
N-aş permite-atunci, a unge
Mirul meu din necuprins.

Dacă, Doamne, ai pleca iar,
Ochii-ţi veşţnic, cer senin,
Lumea ta, n-ar mai fi har,
Raiul?Iadul cu venin.
Să lăsăm în colbşi măscă,
Sufletul, mereu curat!
Să rămânem veşnic, casă
Pentru tot ce n-am uitat!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

6 noiembrie, 2018

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Nu mângâia gleznele fără nuferi

Nu mângâia gleznele fără nuferi

 

Noaptea golită de întuneric dă seamă soarelui
de miasmele putreziciunii din lacuri
unde deseori luna alunecă-n ape,
se fotografiază-n oglinzi cu nuferii
şi se înalţă galbenă peste păduri.

Cum fructul se coace din iubire
îmi intră-n sânge luminos
şi-l subţiază asemeni vinului
pe care-l beau cu buzele tale.

Sub nespusul fraged al inimii
cresc copacii pe văile verzi
unde omul şi cuvântul într-o trăsură regală,
pleacă la cules de stele
și fură cu mâinile goale lumina.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

5 noiembrie, 2018