MLAȘTINA
Din mlaștina în care s-adăpostesc strigoii
De unde ne inundă miros de putregai
S-aud cu glas funebru, orăcăind broscoii
Se lăfăie minciuna; Cu tristul ei alai.
În mlaștina imensă, ce nu se vrea secată
Sălășuiește-o lume. A celor renegați.
Ce tremură la gândul că va veni ș-o plată
Pentru atâtea rele de care-s acuzați.
Pe mlaștina minciunii, ce fierbe și inundă
Întreagă viața noastră, o lacomă reptilă
Își fierbe-ncet veninul și varsă, furibundă
Pâraie otrăvite. Scursoare imbecilă.
Zâmbește larg reptila. Se simte ca un vraci;
Un mag, la care lumea făcută-i să se-nchine.
Îi ciugulesc din palmă, o liotă de ciraci
În stare doar de visuri. Obtuze și meschine.
De ei, nu-cap ai țării cei peste zări plecați.
Ei suferă-n tăcere, șirag de umilinți…
Mai au copii acasă, părinți îngenunchiați
De fiară, de ciracii vânduți pentru arginți.
Eu, zic, că ar fi vremea, ca smârcul puturos
Să-și simtă(clar), sfârșitul. Să facem un drenaj.
Pe locul cu pricina, să crească grâu frumos.
(E dreept, că pentru asta, ne trebuie… curaj.
——————————–
Gheorghe LUCHIAN
Florești
12 decembrie, 2018