Aripi de înger
era frig, era iarnă
împleteam amurguri din ruguri târzii
spre întâlnirea de taină cu noaptea
din palide întretăieri cu norii
clădisem umbre pe umeri
presăram cenușă pe clipe rebele
adunând în suflet șoapte de ceară
ca un ecou târziu în noapte
așezasem crucea în lacrima privirii
visând șă crească lumini din înghețul primar
să renasc din oasele mele
ca un vis prelung peste ape
lacrimile se loveau de ziduri
într-o luptă eternă cu timpul
eram zbor lin către piscuri
așternând zorii noi peste noapte
mai bate-n geam un înger
îl chem, îl țin
ca un gând în taina iertării
Zbor
zbor inocent peste zare
tăcere
pe țărm de mare
ţipăt în zori
acolo
dincolo de mări
unind două clipe strivite
am găsit o lume
împletind orizonturi
am deschis ochii
în faţă, viața
Pași
pe țărm se sparg
valuri cu spumă
șoptește lumina tăceri
lășând în urmă dureri
am mâinile pline de ceață
urme de humă pe buze
închise în adâncuri de suflet
mai strâng în palme clepsidra
măsurând veșnicia iertării
țip într-o noapte
să sting uitarea ce vine
trezindu-mă în ape ce oglindesc necuprinsul
uneori plăsmuiam din tăceri întrebări
sculptând curba sălbatică a nopții pe cer
câutam în psalmi scânteia
să citesc necuvântul
respira vântul prin ace de brad
mirosea a cetină crudă
pașii mai pleacă, pașii mă dor
strivind în iarbă privirea
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
19 decembrie, 2018