CHEIA DESTINULUI
Iar mi-a venit rândul să aleg,
Ce OM aş vrea să fiu pe Pământ…
Din catastife, secrete să dezleg,
Sufletului, să-i pun iarăşi veşmânt !
Multe-s straiele şi nu-s păzite,
În cuierul Timpului stau atârnate…
De Croitor, pe măsură-s hărăzite,
Sufletelor, ce vor fi reîncarnate !
Ceva mai potrivit caut, cu migală,
Din multele, unul parcă îmi scânteie…
Nu caut cine ştie ce veşmânt, de gală,
Ci simplu, pentr-un suflet de femeie !
Şi-apoi, m-oi duce să caut printre chei,
Pe-a mea, şi-o voi depune pe altar…
Acolo, socoteli cu Zeii am să-nchei,
Prin jurământul sfânt am să declar,
C-am să respect legile până să pier…
Că-mi voi trăi clipele luptând cu vlagă…
Cheia Destinului o voi purta ca giuvaier,
Fapte, trăiri, toate le-oi pune în desagă !
Şi când o fi să mă îndrept iarăşi spre cer,
Îmi voi lăsa vesmântul, lin să mi se culce…
Înălţându-mă spre tine, Doamne, sper,
Că tihna sufletului meu-mi va fi dulce !
SENZAŢII ADORMITE
O ceaţă adâncă se aşterne între noi…
În pâcla deasă, vrea vântul să ne poarte…
Pe aripa lui frântă să ne ducă pe-amândoi,
Spre-un alt tărâm, de dincolo de moarte.
Talazul vremii ne-mprăştie hai-hui,
Ne îmbrânceşte-n lături şi iarăşi ne adună…
Copii sărmani de soartă, copii ai nimănui,
Uitaţi în hrubele de timp, în văgăună…
Sirenele ne cântă, strident, a-nfrângeri
Şi şoapta ta nu pot s-o mai ascult…
Doar simt pe undeva scâncit de plângeri,
Pe coama unui ecou ce-a amuţit demult…
Te-oi căuta în mrejele de ceaţă sumbră,
Acolo unde mi-ai rămas pierdut, stingher…
Voi împleti pe-a mea cu-a ta firavă umbră,
Iubirii, de-a rămas ceva-i voi fi străjer!
Nu vreau să ne-nflorească flori de gheaţă,
Grindina, să ne acopere în nopţile târzii…
Ne-om regăsi şi ce ne-au vlăguit în viaţă,
Le vom ascunde, în ceaţa de-amnezii !
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
18 decembrie, 2018