Idei veștede
Mereu mă-mpiedic de-a ta umbră
Și mă răstorn într-un noian de frunze veștede .
Profundă-i această clipă absolută
de toamnă veștejită-n noi
și unde-s frunzele care m-ascultă,
unde sunt gândurile dintre noi?
Cu pași înceți încerc să-nving o teamă,
de amintiri și de tristeți adânci,
ce a intrat în noi ca să mai cearnă,
frumosul gând, al toamnei, de temut.
Ca ruga ultimă a vieții mele ,
în vestejirea asta de idei,
aș vrea, când mor, să mă-ngropați în frunze,
și pe-a mea cruce să slujească ochii tăi.
————————————–
Maria LEU
18 decembrie, 2018