Ştii că ţi-am furat destinul?
e îngrop secundă-n clipă, când pe-a timpului aripă, te scriu în povestea mea,
Într-o noapte de lumină, renăscută dintr-o vină, mi te-am prefăcut în stea!
Cu sărutu-mi de pe sâni, îţi ademenesc furtuni, şi dorinţe dintr-o şoaptă,
Într-o dulce-mbrăţişare, când iubirea ne tresare, suntem mai presus de faptă…
Eşti o dulce tânguire, revărsată în iubire, dintr-o lacrimă albastră,
Singur stau în nemurire, rătăcind prin amintire, să ascund iubirea noastră!
Gust o lacrimă de stea, s-aprind licărirea ta, dintr-o noapte cu noi doi,
În albastru să te chem, evadată din boem, pentru dragostea din noi…
Suntem două stele-albastre, din iubirea unor astre, dar ne pierdem printre nori,
Tu dorinţă eu suspin, din durerea unui chin, îngeri adormiţi pe flori!
Să trăim într-o poveste, cu ce-a fost şi ce mai este, te port dincolo de soartă,
În mirare să te chem, renăscută din poem, nimeni să nu ne despartă…
Ştii că ţi-am furat destinul, când mi-am logodit divinul, trupu-ţi radia văpăi?
Te-am ascuns într-un sărut, când sfioas-ai apărut, murmur plâns din ochii tăi!
Îţi împărăţesc menirea, să îţi cumpăr nemurirea, cu iubire şi lumină,
Mi-am dorit să-mi fi şi-atunci, când mă-gropi în vise-adânci,
c-o iubire dintr-o vină…
Doar eu stau în noaptea rece, când tristeţea mă petrece…
în alai cu flori de gheaţă.
——————————
Daniel BARBU
19 decembrie, 2018