Nastasica POPA: Îngeri și gânduri

Îngeri și gânduri

 

Mă gândesc nicăieri…și în van
Mă-nfășor în albă zăpadă
Și-un cal ce aleargă-n crupadă,
Peste marginea lumii de nea,
Mă oprește din galopadă.

Coboară din ceruri Lumină,
Și gânduri murdare îmi spală,
Privirea și fața mi-e pală,
În juru-mi zăpada-i un nufăr,
M-aplec și-i sărut o petală!

Îmi ninge pe umeri cu îngeri,
Dar trupul zdrobit e de gânduri,
Amurgu’ l-aștern printre rânduri,
Prin florile nude cutreier,
Tărâmuri cuprinse în landuri.

Cuvintele-mi plâng nerostite,
În sânge-mi îmbracă un înger
Și-o harpă cu glasul din flanger,
M-aduce din lumea-mpietrită,
Pe brațe am ramuri de sânger.

 

*crupadă- săritură a calului,cu picioarele dinainte sub burtă.
*galopadă- cursă în galop
*van-fără rost
*landuri-ținut autonom
*flanger-aparat electronic (ce produce efecte sonore)

——————————-

Nastasica POPA

 26 decembrie, 2018

 

Anatol COVALI: Mamă, dragă mamă

Mamă, dragă mamă

                                     Mamei mele de Dincolo

 

O cumplită teamă
mi-a-mpânzit pustiul.
Unde eşti tu mamă
să îţi aperi fiul?

Totul este veşted,
fără căpătâi e.
Mâna ta pe creştet
vreau să mă mângâie.

Moartea-n mine cântă
şi viaţa-mi o-ngână.
Mamă, mamă sfântă
ţine-mă de mână!

Hohotul infamei
răsună pe-aproape.
Doar iubirea mamei
poate să mă scape.

Nu mai văd ieşire
din firescul scapăt.
Mamă, cu iubire
roagă-te s-o capăt.

Viaţa mea întreagă
o ia pe de lături.
Mamă, mamă dragă
fii-mi te rog alături.

————————————–

Anatol COVALI

București

26 decembrie, 2018

Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme

Dragoste boemă

 

Ia-mă iubite din patul
cu ramuri de brad
și flori
ce respiră iubire, iarnă
și dor…

Și du-mă în casa celor
ce știu
cântecul dragostei
boeme…

Când buzele tale sunt
patimi greu de trecut,
mă las să m-atingă
fulgii de nea ce zboară
prin aer și vise…

De-ai fi printre stele si nori
te-aș alege Cale Lactee
să-mi porți
pași iubirii spre noi ca lumină …

O poveste de iarnă între
mine și tine vreau să
rămână în nori,
să fie cântată de trubadurii
iubirii pe străzile
pline de dor!

 

Tu…

 

Ești leagăn de vise,
Ești leagăn de dor,
Ești Bacovia cu toamna
În mii de culori,
Ești vraja din noapte,
Ești dorul sublim,
Ești visul ce-l poartă
Și totu-i divin.
Ești aer si viată,
Ești hotar fără semn,
Ești lacrimă scursă
Ce nu poți s-o ierți.
Și clipa te-ncearcă
Și tu îți dorești
Să fi cu iubirea
Ce-ncerci s-o-nțelegi.
Ești leagănul șoaptei,
Ești romanticul fin
Tu cheamă-ti iubirea,
Să-ti fie destin!

 

Gânduri de iubire

 

Viața mea e melodia iubirii…
Vreau să dansez cu tine
pe ritmul mandolinelor
și să mă joc cu soarele și ploaia, razele să-mi spună
că tu ești dragostea mea …

Vino, iubite! și dansează,
iubirea e un dar…
Când nu înțeleg sensul ei
tu mă ajuți să fiu
cel mai frumos cadou.
Și cerul albastru ne cheamă
să privim stele în miez de noapte,
sunt frumoase…
Tu mă cuprinzi în brațe
și simt căldura inimii tale…

Nu regret nimic!
dragostea e prețioasă
și muzica se pierde
în labirintul gândurilor
noastre…
Nu-ți fie teamă , iubite,
învață-mă să citesc
gândurile tale ca o poveste!

 

Continue reading „Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme”

Camelia CLENCI: Nefirescul

Nefirescul

 

Nefirescul absurdului
și hologramele necunoscutului
s-au mascat cu cioburi colorate
ca să imite cumva
realul colțuros
dintr-un orizont încețoșat
de greutatea vremii.

Limitarea ignoranței
este un prim pas către
lumina vie din căușul existenței.

M-am strecurat în crăpăturile
inteligenței și m-am molipsit,
din condeiul meu se scurge poezia,
sacrul exprimării
este o oază pentru suflet.

————————–

Camelia CLENCI

25 decembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Mai bogat cu o zi

Mai bogat cu o zi

 

Dimineaţa îţi va deschide orizontul convex
cât trecerea printr-un arc de triumf
cu mândria purtată pe umeri.

Străzile vor defila sub semnul de steag,
se va mărşălui prin ele viteaz
în pas cadenţat.

Inima o vom înălţa în pieptul sever
ca o bombă cu ceas
cu declicul oprit.

Ochii se vor bucura de tot ce văd
dând semnificaţie la evenimente
pentru tot ce se întâmplă.

Mai bogat cu o zi,
ce sânge se plimbă prin vene
cu roşu aprins ca buzele tale
sub care se naşte întregul.

Vise răscolite fără măsură
măsură îşi vor găsi
păstrând somnul cu fluturi
cu aripi pictate color,
mărturisindu-ţi iubirea de-a valma
cum freamătă în pânza de in.

Măcinând tot ce-a fost
în mirosul tare de cimbru
mă voi trezi cu tine, sălbatică,

strivind iluzii…

viaţa o duci în porthart
mergând mai departe.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

25 decembrie, 2017

Florentina SAVU: Colind

COLIND

 

Eu vă colind cu drag de viață
În astă sfântă dimineață
Când iarna ninge cu fulgi mari
Și zările-i sunt lăutari

Dar mie nu-mi pasă că-i frig,
Alerg și de plăcere strig,
Gerul mi-a-ncins doar obrăjorii
Și-aprins-a în mine fiorii

Calde iubiri de Dumnezeu
Și de Isus, pruncuțul Său,
Colind cu dorul după mine
Să vă aduc prin case bine,

Să vă vorbesc despre Iisus
Ce s-a născut și ne-a fost vis,
Un vis prea scump de izbăvire
Și de iertări și rugăciune…

Colind cu crivățul sever
Dar ochii îmi sunt către cer,
Iubirea-mi scaldă sufletul,
Ce dulce îi e clinchetul!!

În mine port rod nesfârșit,
Prin timp mereu întinerit,
Slavă ți-oi înălța Iisuse,
Cu dorurile-n piept aprinse…

Cu flori de măr și de măslin
Spre Tine azi cu toți venim
Pe leagănu-ți sfânt să le punem
Și gânduri-lumânări, s-aprindem,

S-aprindem smirnă și tămâie
Sufletul drag să îți mângâie,
Să punem pe fruntea smerită
Mir de iubire primenită…

Se-nalță glasuri peste tot,
Colindele sunt azi în top,
Ele vorbesc despre iubire,
Despre iertări și mulțumire,

Ele vorbesc de-a Ta născare
Ce s-a-ntâmplat în ieslea tare,
Pe-un așternut modest de paie
Ca frigul ele să înmoaie,

Maica ta sfântă te-a-nvelit
Cu-o stea de pe la răsărit
Și magii toți s-au închinat
La leagănu-Ți cel fermecat…

Isuse, Tu ne ești alin
Chiar dacă mai păcătuim,
Tu ne-ai spălat cu jertfa Ta
Și-n rai, apoi, noi Te-om afla,

Astăzi Tu luminezi prin case
Și gazdele sunt bucuroase,
Ele ne-mpart colaci și nuci,
Isuse, ești cu noi aici,

În suflete ne viețuiești
Și stea aprinsă strălucești,
Din pacea Ta ne înfruptăm,
Colind spre Tine îndreptăm,

Primește-ne pe toți la Tine
Ca să ne fie la toți bine
Și-mparte-ne numai iubire
Întinsă pe felii de pâine!

 

IISUSE DRAG

 

Iisuse drag,
Ce ți-au făcut
Ție, al lumii noastre mag?
Oare de ce te-au pironit?
Tu ai făcut
Doar bine-n cale
Cu dragoste și dor durut,
Ai luat asupra-ți orice jale…

Iisuse drag,
Tu ai venit
Pe-al lumii de păcate prag,
Cu-n rol prea bine definit:
Pe toți de păcat
Să îi scapi,
Să iei asupra-ți, Tu-Împărat,
Tot ce-au greșit, săraci ori capi…

Iisuse drag,
Eu sunt copil
Și după mine multe trag,
Nimica nu îmi e facil
Dar…n-oi putea
Ceva să-ți cer
Că tragedie ți-a fost viața
Până te-ai ridicat la cer…

Iisuse drag,
Pe-o cruce grea,
Tu al sufletelor multe, mag,
Cu suferință mi-ai zăcut
Trădat de lumea asta rea
Ce-a uitat binele făcut…

Iisuse-al meu,
Durerea Ta m-a torturat,
Tu ești al vieții mele zeu,
Și grijile de-am comparat
Cu ale Tale, n-au fost grele,
Au fost doar picuri de durere…

Iisuse-al meu,
Tu ai venit
Trimis de Dumnezeu
Pe-acest pământ
Și ai trecut prin caznă grea
Și Tatăl Tău doar te-a privit,
Deși privirea-i sângera,
Deloc nu a intervenit…

Iisuse drag,
Tu ai călcat,
Mândru pribeag,
Pe cruda moarte,
La Tatăl mi Te-ai înălțat
Doar de izbânzi noi s-avem parte…

Iisuse, Tu acuma ești
În cer, cu Tatăl laolaltă,
Cu El bolta împărățești
Și sufletu-ți de-acum, tresaltă!
Oi fi sărac
Dar Tu mi-ești drag,
Și toate mi le faci pe plac
Iar greul, mi l-oi lua din prag…

———————————–

Florentina SAVU

25 decembrie, 2018

 

Continue reading „Florentina SAVU: Colind”

Lilia MANOLE: Este Crăciunul…

ESTE CRĂCIUNUL…

 

Se duc pe rând zăpezile la Domnul,
Să-și ieie straie noi de sărbători,
Aici la noi tot vin și vin ninsori
Și e mai mândru și mai darnic omul.

Este Crăciunul, menirea împlinirii,
Freamătă stele de răsar toti sfinții-
Împerecheați, ținând toiegi, nuiele,
Au împovărat cu lanțuri și părinții.

O, bradule cel verde, cu mireasma vie,
Cobori, să te țin mult pe umerii mirați,
De această stare, cine-mi o să -nvie,
De Anul Nou, va sta cu noi, acei îndurerați.

Veșmântul tău din verde -n verde
Mi se așează lin pe frunte, tipăind
Urme de copil, cu sudori din pietre-
Așa creștea bradul în casă, pe pământ.

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

24 decembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Caută-n lut

Caută-n lut

 

Dincolo de urechile lipite de zid, sunetele nu se înțeleg,
se împrăștie ca un murmur prin tăcere,
noaptea se apropie,
somnul îmbracă haina visului care se restituie
pentru întâmplările căzute-n tristețe
lacrimă pe obrazul maicii Domnului.

Tu-mi spui cum să înlătur teama de idoli
fără să mă îmbolnăvesc de adorare
și prezentul să se supună imaginii poeziei
căzută-n desuetudine.
Nu mai putem zâmbi decât dezgoliți de grimase
cu zvonul dimineții pe tâmple mirate,
de minunea cu fluturi de trup gata de zbor
prin grădinile de suflet unde o să se nască
iubirea ce se rotește-n cercuri prin limbă
fără cuvintele prin care devin muritor de ocazie,
un început de nesfârșit rupt din întuneric.

Nimic n-o să se nască fără ochiu-n trunghi
care vede mai mult decât se poate vedea
și tot ce pune-n cuvânt se împlinește.

Ca o stropitoare pe gânduri străine pulverizează
ploile minții ce intră-n rădăcini,
caută-n lut
sămânța originii și se-ntorc
de unde au pornit
să vadă lumina.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

24 decembrie, 2018

Silvia URLIH: În Ajun de Crăciun

ÎN AJUN DE CRĂCIUN

 

Tristețea m-apasă
și gândul mă duce
spre sufletul ce plânge
în ger,
spre cel ce nu are
la cine se duce,
spre cel ce nu vede
lumina din cer.

Tristețea m-apasă
și gându-mi tresară,
mă duce spre fiul
lipsit de-a sa mamă,
spre cel ce nu are
curaj ca să ceară,
spre cel ce-și îndură
zâmbind a sa dramă.

Tristețea m-apasă,
mă rog la icoană
la Fiul ce pentru noi
s-a născut,
aș vrea să-mi dau cerul
de tot de pomană
în inimi să sădească
iubiri de-nceput.

Tristețea m-apasă
și gându-mi jelește,
dar sufletul meu înflorește
și-mi spun
că Domnul e mare,
pe toți ne iubește
și mâine
și azi,
în ajun de Crăciun.

—————————

Silvia URLIH

24 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Versuri

DISPUTĂ

 

Îmi tot zic unii mereu

că prea mă cert cu Dumnezeu

ce să fac, le zic și eu

fără pic de ezitare

n-am găsit altul mai mare

că și altul de era

nu scăpa de gura mea

 

DILEMĂ

 

Prea mult nu seamăn
cu Tine, Doamne
că-s vestejit de-atâtea toamne
iar Tu ești tânăr mereu
măcar de te-aș vedea și eu
de ce îmi interzici mereu…

 

CERUL MEU

 

S-a făcut târziu și greu

sub cerul meu

pune-mi Doamne sub grumaz

drept proptă

Gândul bun

și harul Tău

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

24-26 decembrie, 2018