Victor COBZAC: Schiță de portret, Grigore Vieru

SCHIȚĂ DE PORTRET,
GRIGORE VIERU

De-o limbă,
Ca și Eminescu,
Nu știu un suflet mai curat,
Divin și mai nevinovat,
Mai cald… o fire mai cuminte,
De-o profunzime,
N-am cuvinte.

De-un grai,
Ce peste tot doinește,
Nu știu un altul mai frumos,
Nici unul mai melodios,
Mai drag, mai sfânt și mai durut,
Cel pentru care a luptat,
Cum a putut.

De-un sânge,
Cu Ștefan cel Mare,
De înălțimea… vârf de munte,
Nea Grig (Vieru) cu pletele cărunte,
Ne-a fost și sabie, și scut,
La agerime și curaj
De ne-ntrecut.

Din mâna
De țărână-n care,
S-a întors,… să-și caute părinți,
La cina cea de taină se adună sfinții,
Sfințind cu rugăciuni de ore,
Un scaun rezervat
Pentru Grigore.

Acuma-i
Lângă Dumnezeu,
Și când cu lacrimi cerul plouă,
Din cer, … Vieru ne transmite nouă,
Povețe prin poeme de valoare,
Scrise cu inima și pana,
Raze de soare.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

31 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Caii sălbatici

Caii sălbatici

În soare străluceau de dor,
Mătasea coamelor de vis,
Mândri străjeri ai apelor,
Locuiau în paradis.

Minunați Regi peste păduri,
Parfumul nopților sorbeau
Și se-afundau în lacul pur,
Toată natura-nveseleau.

Pluteau măreți pe câmp virgin,
Copitele striveau pământul,
Sub corpul lor de farmec plin
Se înspăimânta atunci și vântul.

Căutăm anii de început
Când doina legăna pădurea!
În ce unghiere s-a pierdut,
Roibii ce-nveseleau câmpia!

Gingaș, sensibil și cu șarm,
Ne-a încânatat adeseori
În zilele fără de ham,
Un cal sălbatec de la noi.

Visez și-acum câmpia-ntinsă,
Caii îi zăresc prin amintiri
Frumoși, înalți cu coama ninsă,
Faima unei națiuni!

Dar ce păcat, totu-i trecut,
Caii au devenit poveste,
Pădurea urlă-a pustiit
Și-n inimă tristețe este.

———————————-

Ioana CONDURARU

31 ianuarie 2019

Imagine internet

Anna-Nora ROTARU: E prea târziu la mine-n gând…

E PREA TÂRZIU LA MINE-N GÂND…

Motto: Nu-mi veni de-oriunde și oricând,
Că… e prea târziu la mine-n gând…

Mă cauți iar pe drumurile, ce-odat-am colindat,
Prin locurile, unde-altădată ne lăsarăm pașii…
Cu gându-mprăștiat și printre umbre cufundat,
În colțul gurii, amar zâmbet, uitat și cam ciudat,
Retrăiești clipe de-atunci, precum noi, copilașii,
Zburdam prin crâng, ca fluturașii…

Ne trecură-n fugă anii și-ajungând mai măricei,
Am simțit zvâcniri în piept, primele ale iubirii…
Rămânând extaziați, nu am înțeles cam ce-i,
Fâlfâiri, așa, de aripi, nu simțirăm de-obicei,
Ca foc aprins în sânge, ca o răbufnire-a firii,
Din flacăra arzândă, a privirii…

Nu știu cum ne-am prăpădit, prin labirintul vieții…
Cum valul ne-a împins, pe neștiutele meleaguri…
Cum umbra ni s-a stins, în strălucirea dimineții,
Cum pașii-n colb s-au prăpădit și-n faldurile ceții,
Pășind pe-alte cărărui, pe-ale vieții alte praguri,
Trăirile ne-am înnodat, șiraguri…

Azi, parcă te simt cuprins, în mreaja melancoliei…
Te duce și pe tine gândul, spre anii scurși, șuvoi…
Prin nopți negre și pustii, eu îți apar, ca o făclie,
Să-ți ardă-n târziul tău, c-aprinsă dadă-n vijelie,
Din stoluri de-amintiri ce zbor, ca vrăbii în convoi,
Ți-apare-aceea, de mână amândoi…

Și-o urmezi în minte, prin crângurile-nzăpezite,
Pe malurile mării, printre valuri, stânci, nisipuri…
Pe coama munților, prin ape tulburi, limpezite,
Prin parc tomnatic, prin ploi și frunze putrezite,
Pe străzi mă cauți, în orice colț și printre chipuri,
Scormonind in disperare timpuri…

Mă-ntreb, cât anume pe mine să mă cauți oare,
Prin cotloane-un vis uitat, pe malul vieții lepădat ?
Sau, simți o lamă rece, cu-aripa tăcerii răpitoare,
Cum te-atinge, teama oprind sufletul să-ți zboare
Și-atunci, te-ntorci la anii, unde firul ni s-a înnodat,
Cu nestăvilitul gând, că soarta înseși te-a trădat…
Dar, viitorul nu-i un trecut fardat…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

31 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Să fii rege…

Să fii rege…

Să fii rege în cătunul
plin de drumuri mocirloase,
cu bordeie-n loc de case,
să-ţi fie bufon nebunul,

din prieteni în niciunul
să nu crezi, să tragi ponoase
când cu fapte generoase
vrei s-ajuţi, să faci pe bunul…

Să fii rege, dar injurii
să primeşti fără oprire
când în suflet porţi iubire
şi-ai azur în cerul gurii,

să râdă de tine-obscurii
care plini de nesimţire
să îţi scuipe în privire
tot gunoiul imposturii…

Să fii rege într-o vreme
ticăloasă şi stupidă,
să domneşti peste obidă,
peste-o lume care geme

şi nu urlă căci se teme,
fiindcă-i doar o biată-omidă
ce de zbor este avidă,
dar socoate că-i devreme…

Să fii rege care poartă
zdrenţe ce-au mai fost purtate,
să-ţi simţi inima că bate
doar pentru frumos şi artă,

dar să-ţi vezi speranţa moartă,
visurile mutilate,
să te simţi o nulitate
ce strivită e de soartă…

————————————–

Anatol COVALI

București

31 ianuarie 2019

Cristina Maria NIȚĂ: Lumina mea…

LUMINA MEA…

-Lumina mea…!
Au înghețat
Livezile de dor
Și-au înflorit sub nea,
Alei de lacrimi…ghiocei
Pe cearcănele iernii.
Tăcerile-adormite
Între poveşti, pe rafturi,
Mi-au ferecat odaia
Și-au împietrit,oftând,
În candelă,văpaia.
Din caturi sfinte,
Pe marmuri dalbe,
Ochii sfărâmă globuri
De linişte-cristal.
În suflet, țurțuri,
Străjuie dureri,
La uşă nici noaptea
Nu mai bate
Cu iele şi uitări.
Un fir de umbră
Pribegit prin rană,
Anină depărtări…
Alături, dincolo de taine
Şi de plângeri, tu citeşti
La gura sobei calde
Din pagini care gem,
Țintind aceeaşi stea,
Balada ei…elegicul poem
Şi slovele nasc aripi
De sublim,un recviem
Răsună-n galaxii…E ger…
Şi viscoleşte peste crini
Nămeți cu inima în cer
Aproape stau să cadă…
Îți caut mâinile…în mâini
De foc să-mi prinzi,topind,
Obrajii de zăpadă.
…Vom adormi,visând
La geam,într-un târziu
Lumina mea!,
Şi-am înghețat arzând…
Aştept cu palme-ntinse,
Pașii tăi şi scări fiindu-ne,
Din palma mea în palma ta,
Stingând tărâmuri ninse,
Să ne oprim,mai sus de Rai
Lumina mea…lumina mea…

—————————-

Cristina Maria NIȚĂ

31 ianuarie 2019

Florentina SAVU: Din ochii lumii…

Din ochii lumii…

Din ochii lumii se scurg ploi,
Cuvinte ninse pe visare
Și gânduri multe, un șuvoi
Ce o inundă cu sudoare…

Și curge vântul prin urechi,
Ca o beție la chermeză,
Și toate parcă ar fi vechi,
Și toate mereu în viteză…

Și fulgere din nori de plumb
Prin ochii ei tot defilează,
Și plânge lanul de porumb
Cu-a sa privire mereu trează,

Și-i cad știuleții la pământ,
Și ciorile vin la ospăț,
Și lumii i-a-nghețat cuvânt,
I-a pierit tonul șugubăț…

Vulcani de dor din ochii săi
Se scurg pe-ale vieții cărări,
Pe Terra încă-s oameni răi
Ce toată ziua fac mutări…

Poate că lava-i va ajunge
Și-o arde tot ce e nedrept,
Și toate relele s-or frânge
Și ea va găsi drumul drept,

Și s-or opri intemperii,
Și soarele pe cer luci-va,
S-or duce fantome, stihii,
Și dragostea la toți veni-va!

———————————–

Florentina SAVU

31 ianuarie 2019

Nastasica POPA: Patimi mărginite

Patimi mărginite

Prin cioburi de-ntuneric mi-ai fermecat privirea,
Cu ochii tăi de vultur,suflarea îmi oprește,
Înseninezi văzduhul când luna păstorește
Cărărilor stelare… Îmi ești împotrivirea!

În răzvrătite gânduri te port ades în mine
Și-n nopțile de taină ce-n sărutări îs stinse,
Cu mângâieri pe coapse și-n locuri neatinse.
Înfiorat e trupul… Torentele-s Divine!

În calda-mbrățișare cu sărutări pe frunte,
Îți simt a ta suflare,dorinți neîmplinite,
În visuri înghețate, de patimi mărginite,
O dulce cumpătare… Pe tâmplele cărunte.

Îmi picură în suflet doar clipele cu tine,
E-nduioșat amorul,zboru-nsetat mlădie,
Rămân pe coama vremii un puf de păpădie,
Într-o iubire pură… Când nopțile sunt pline.

——————————-

Nastasica POPA

30 ianuarie 2019

Elena TUDOSA: Poesis

Edenul pasiunii

În tăcerea nopții mute,
Ce ma arde ca pe jar,
Sub delirul din secunde,
Ne lăsăm purtați de val,

Însetați de clipa care,
Dornica-i de fericire,
Să mă-mbeți cu-o sărutare,
Să mă-nvălui în iubire,

Și încătușați în vraja,
Dragostei ce mi-a lipsit,
Inimii tu să-i fii straja,
Cavalerul sau dorit.

Sub lumina cald-a lunii,
Prada, unul altu – i sa cadem,
În vâltoarea pasiunii,
Ne-om desfăta în Eden,

Fi-vom slujitorii vieții,
Sclavii dragostei pierdute,
Schimbându-ne calea sorții,
Ne vom împlini iubite.

Cărarea Speranței

Iau din ziua ce vine doar o raza de soare,
Iar din noapte numai un ciob de stea,
Să fac un strop de lumina pe a vieții cărare,
Ca să-mi vii din neguri iubirea mea.

Iau din luna nopții reci numai un colț,
Să-mi fac arșiței doar putina răcoare,
Ca ma arde dorul, te ajut ca să poți,
Să ajungi la mine, să-mi dai o sărutare.

Iau din taina nopții frânturi de vis,
Și pe aripi de vint ușor le așez,
Într-un loc unde cândva ne-am promis,
Te aștept, numai la asta eu mai visez.

Iau din adâncul întunericului tăcerea,
În sufletul meu încerc s-o ascund,
Vino iubire de-mi alina durerea,
În care de o vreme eu ma cufund.

Sorb iubite doar clipele de răbdare,
Din roua zorilor ce cade dis de dimineața,
Dor de tine, ma topesc precum o luminare,
Vino pe cărarea Speranței, fără tine-s făr’de viață.

––––––––––-

Elena TUDOSA

31 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Cu ale mele gânduri

Cu ale mele gânduri

Ce importanță are totul
Când cuvintele rămân!
În urmă, auzim un clopot
Cum bate trist în țintirim.

Suntem uituci, indiferenți
Privind cu viața se grăbește
La trecerea spre alte bolți,
Iar ce avem, ne prisosește.

Încercăm în scuze, mii
Să ne luăm iarăși revanșa
Dar ce păcat, nu simfonii,
Ne vor aduce complezența.

Trecând grăbiți, uităm de fapt,
Că suntem actorii vremii
Și când rolul l-am terminat,
Vom fi o replică-n vecernii.

Doar gânduri la un ceas târziu
Mai au un loc în al meu suflet,
Văzând cum totul e pustiu
Și dragostea e doar un scâncet.

———————————-

Ioana CONDURARU

30 ianuarie 2019

Maria HOTEA: Cioburi din iubire

Cioburi din iubire

Ți-am cerut iubite doar o rază de lună
Pentru ca în suflet să păstrez a ei lumină,
Vroiam să-ți dăruiesc un stop de fericire
Să simți sublima și inegalabila iubire.

În noaptea albastră, sub străluciri de stele
Visători să călătorim cu gândul printre ele,
Dorințe neîmplinite ce-n sufletul trist stăteau
Cu tine prin fiorul sărutului vroiam să ți le dau.

Prin calde și tandre îmbrățișări să le simțim
Iar până la sosirea zorilor neobosiți să le trăim,
Însă zadarnic te-ai pierdut în întunericul nopții
Dar în inima mea mă răscolesc ironiile sorții.

Mă ascund în uitare și-n vise mă afund în noapte
Aștern în versuri cuvinte dulci ce le simt în șoapte,
Durerea ce mă colindă în suflet umbrește ochii mei
O picătură de lumină printre lacrimi calde am în ei.

Fără speranță sunt iluziile lăsate în praful uitării
Privirea mai caută cioburi din iubire în largul zării,
Plutesc prin vise cu gândul hoinar ce liniște nu are
Doar stropi de ploaie se scurg în noapte fiind alinare!

——————————-

Maria HOTEA

30 ianuarie, 2019