Maria HOTEA: Doar dorul

Doar dorul

În liniștea înserării când stele se aprind
Iar fluturii vioi în valsul lor se prind,
Gândul pornește-n zbor prin vise călător
Mănat în noaptea albastră de-un dor.

Prin minte îmi revin sublimele cuvinte
Din clipele trăite ce sufletul le simte,
Încrezătoare sper să-mi mai revii iubite
Simt inima în piept bătând ca și-înainte.

Liniștea e deplină în noaptea cea înstelată
Prin iarbă licuricii zglobii lumina și-o arată,
Doar timpul mi se pare că s-a oprit în loc
Singurătatea-o simt prinzându-mă în joc.

Doar disperare simt și-aș vrea să o înfrâng
Iar lacrimi calde curg și nu pot să le alung,
Durerea mi-e stăpână în suflet și în gânduri
Îmi ține companie când iar mă pierd în visuri.

Zadarnic te tot caut că-mi ești doar o himeră
Dar nu te pot atinge când sufletul mai speră,
Îmi ești mereu în vise dar nu-mi ești alinare
Doar dorul răscolește și inima mă doare!

——————————-

Maria HOTEA

12 martie 2019

Emma POENARIU SERAFIN: În mine-a rămas tata

În mine-a rămas tata

In memoriam – Se împlinesc 19 ani de când tata este DINCOLO !

În mine-a rămas tata, o Doamne ce-ntâmplare
S-a dus el fără turmă și fluierând în gând,
Nu se-nchina la nimeni doar poate la hotare
Când pleca în porneală, cu câinii toți lătrând.

În mine-a rămas tata, prin colț de primăvară
În șură bate-un clopot și vântul bate-n șa
Iar calul lui de flăcări doar dorul i-l mai cară
Și Cerul îmi lumină, din când în când o stea.

În mine-a rămas tata și-un vers din poezie
Ce-mi spune că sunt fată să plec fără ecou
Progadiile vremii, nici lupii nu le învie
Și nu e timp din timpuri, să mor ca un erou.

În mine-a rămas tata… și tot ce mi-a lăsat
Și dragostea de țară, respectul de părinți
Iar neniul meu săracul, în mine-i îngropat
Și numele-i la Domnul , pe laviță-ntre sfinți.

În mine-a rămas tata cu ochii verzi de frunze
Și mi-a lăsat că zestre, demult, un vers și-o coasă
Și munții mei și marea, și valul cu meduze,
Și mâna ce-n durere peste vreo-un trup se lăsă.

În mine-a rămas tata, de zici că nici n-a fost
Dar inima lui tristă… prin mine luminează,
Și-a început căința, din zilele de post
Dar tata e la Domnul, cu sfinții…ajunează…

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

12 martie 2019

Imagine internet

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Dorința femeii în rondel (poeme)

Nu vreau aur, nici palate,
Nu vreau luna de pe cer…
Vreau să fii aici bărbate
Și, privindu-te, să sper!

Prin cuvintele-ți curate
Dă-mi iubire, nu mister!
Nu vreau aur, nici palate,
Nu vreau luna de pe cer…

Femeie-ntr-a ta cetate,
Tu-mi fii mie giuvaer,
Unul altuia reper,
Daruri binecuvântate.

Nu vreau aur, nici palate.

Rondel mamei I

De ani ce-i numeri tremurând
Și nu-ți ajung de cheltuială,
Pe prispa vieții, suspinând,
Ceri timpului, azi, socoteală…

Te vezi în urmă alergând,
Nu te plângeai de oboseală…
Azi, ani ce-i numeri tremurând
Nu-ți mai ajung de cheltuială…

Cu pasul mic și ezitând,
Pui clipe-n joc pentru tocmeală,
Să poți s-ajungi la o-nvoială,
Ușor, tu, să te vezi mergând…

Când ani îți numeri tremurând.

Rondel mamei II

Măicuța mea, fii fără teamă!
Eu n-am să te privesc căzând,
Iar ochiul meu n-o să adoarmă
Uitând de trupul tău plăpând…

Nu ți-e ușor, de bună seamă,
Povara anilor cărând…
Măicuța mea, fii fără teamă!
Eu n-am să te privesc căzând…

Puterea-i sângele ce cheamă…
Picior sub pernă legănând
Ori glas ce-l mai aud cântând,
Nu voi lăsa acum să geamă,

Măicuța mea, fii fără teamă!

Rondel pentru mama

Azi, chipul tău brăzdat de timp şi vise,
Mă cercetează lung, misterios,
Dorindu-ţi parcă lucruri interzise
Ori, poate, îţi este curios

Că trăsăturile mi-au fost atinse
De anii ce-au trecut vijelios…
Azi, chipul tău, brăzdat de timp şi vise,
Mă cercetează lung, misterios.

Păstrează-ţi, mamă, braţele întinse
Şi prinde-mă la pieptu-ţi strâns, duios,
Ca timpul meu să curgă-armonios
Sub două luminiţe-albastre-aprinse

Pe chipul tău brăzdat de timp şi vise!

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

7 martie 2019

Ana PODARU: Ruga morţilor vii

Ruga morţilor vii
-sonet-

Întoarceţi privirea spre oameni, azi, Doamne,
o singură privire-ar fi de-ajuns
s-avem la întrebare şi răspuns
pe firul depănat de-atâtea toamne

în care rodul pâinii ne-a fost chin
văzându-ne copiii plini de sânge.
în jurul crucii tale de ne-ai strânge
ne-ar sătura esenţa de pelin…

O, Doamne zac în lacrimi ai mei semeni,
li s-au albit pupilele de plâns,
genunchi tociţi, scântei loviţi de cremeni.

Privirea ta ne-ar scoate din morminte,
te uită câte lacrime am strâns,
noi, morţii vii… ce-ncununăm cuvinte.

——————————–

Ana PODARU

11 martie 2019

Anna-Nora ROTARU: Altă viață și-un alt trai

ALTĂ VIAȚĂ ȘI-UN ALT TRAI…

Încerc să mă refac din împrăștiatele-mi ruine,
Bucată cu bucată voi pune ca să mă lipesc…
Izvorul vieții l-oi lăsa să curgă blând prin mine,
În nopțile pustii și reci, de prin nisipuri beduine,
Încet ca să renasc, sufletul rupt am să-l cârpesc,
Soarelui să-i mai clipesc…

Încrezătoare, îmi ridic fața căzută la pământ…
Genunchii mi-oblojesc, zdreliți pe-al vieții prund…
De pe trup schimba-voi ramolitul meu veșmânt,
Azvârlind cu el, tot ce-n mine simt că-i frânt,
Rănile să le acopăr, de-ochii lumii să le-ascund,
Ca-n alt trai să mă afund…

Chiar fața mi-oi schimba-o și-apucături și toate…
Să nu semăn cu ce-am fost, purta-voi altă mască…
Din trecut, nimeni să nu mă recunoască, poate,
M-oi avânta-n necunoscuta lume dând din coate,
Norocul căutându-l, fie ca speranța să se nască
Si flacăra vieții, din iască…

Și, zău, capul n-oi întoarce la ce-n urmă a rămas…
N-am s-arunc nicio privire, fără ură, nici blestem…
Numai Timpu-l voi reține să-mi rămâie de popas,
Nici vreo clipă rătăcită, să îmi scape, n-am s-o las,
De-i nevoie am să-l leg, la poalele vreunui totem,
De fuga lui să nu mă tem…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

8 Martie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Paparudele

Paparudele

Toate stelele o să capete abajururi de noapte
ca niște umbrele verzi, de ploaie,
în zilele verii cu arșiță
purtate de paparude înfășurate de plante.

Vor fi botezate cu apă limpede
invocând ploile curate și roditoare,
noi vom privi dacă apar norii aceia îndepărtați
până peste holdele noastre.
Nimic nu ne anulează speranța,
norii încep să vină peste noapte, fantome albe,
dimineața-n palme se strâng picurii mari în căuș.

Părinții cu ochii luminoși
întorși dinspre cer
văd semnul darului divin
răcoros până-n cântecul privighetorii
de miros cu glas femeiesc.

Nici nu mai știu pe cine iubesc
cu sufletul sărutat de miresme
în sânul unei flori coapte.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

11 martie 2019

Ella IAKAB: Oameni

Oameni

Nimburi agățate-n funii, veșnicie de suspans
Poligon al nepăsării, glonțul stării de balans
Sufocantele păreri și tendințele minciunii
Ne întrezăresc măcelul ce ni l-au prezis nebunii…

Încropiți de răzbunare, haine vechei tiranii
Șapte chinuri nepereche, flori de vicii și manii
Militanți pentru tăcerea ce-a sfiit întâi Cuvântul
Suntem copiile fricii ce ne sapă-ncet mormântul.

Calendare cu decepții, psalmi cu izul de blestem
Catacombe rezidite, dependenți de vise-stem
Regii plânsului spasmodic, toți cu roluri efemere
Așteptând să vină ora când se uită în scrumiere…

Cărți cu moliile-n pagini, lut dospit de-nsingurări
Luni și nori în metastază printre zeci de așteptări
Atașați în pieptul nopții, dăm Luminii lovitura
De-a ne crede Dumnezei deși n-a trecut „viitura”.

Măruntaie de onoare, adăposturi de trufii
Ipostaze ale păcii ce se leapădă de-a fi…
Condamnați la aberații cu puteri paranormale
Ungem zările cu urlet și tristeți la balamale.

Rămășițe de iertare, bunătăți în zi de post
Am făcut din trup ospiciu și din umbră adăpost…
Doamne, dacă-ți ierți poporul care te hulește-ntr-una
Fă-i din temeri giuvaiere și rărește-i Tu furtuna.

––––––––––

Ella IAKAB

11 martie 2019

Imagine internet

Ioana CONDURARU: Geană de zi

Diamantul noii zile
Străluceşte-n infinit,
Zorii şi-au venit īn fire
Īntr-un cânt de: Bun venit.

Viața se arată dalbă
La fereastră cu mult drag,
Eu las clipa să aleagă
Calea dorului pribeag.

Şi în ziua ce păşeşte
Spre a lumii început,
Cu zâmbet dau binețe,
Iar iubirii un sărut.

Geana zilei, mărgean lasă
Peste-a lume-i pas grăbit,
Pana mea pe foi vibrează
Lăsând urma unui gând.

Focul se aude-n sobă
Torcând visului unei lumi,
Eu râzând îl țin de vorbă
Şi mai pun pe vers, minuni.

———————————-

Ioana CONDURARU

Anatol COVALI: Aceastã

Aceastã

Aceastã destrãmare
de soare pe retinã,
când sufletul meu are
muguri pe rãdãcinã,
desigur e de vinã
cã mã închipui floare
avându-te tulpinã.

Aceastã risipire
de viaţã-ntr-o secundã,
bogatã şi fecundã,
când valuri de iubire
fiinţa mi-o inundã,
în marea ei rodire
cu tine se confundã.

Aceastã bucurie
ce mi-a-nflorit în sânge,
ce soare vrea sã fie
şi-n ochi mi se rãsfrânge,
îmi spune când adie
cã datoritã ţie
de-acum nu voi mai plânge.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 martie 2019

Luminița BORCAEAS: Evadarea

Îmi lipesc privirea pe sloiul de ghețar,
de sentimente-s goală și frigul mă înconjoară,
Sufletul îmi e tăcere durerea parcă un izvor,
să mă caut nu știu unde, noaptea pare infernală.
Caut putere și antidot să-mi vindec sufletul absent și mort,
mă rog cu ochii lipiți de lumină să-mi fie oglinda în a mea inimă.

Aud în liniștea profundă pașii tăi fără cuvânt,
cu fulgere și fluturi de noapte , buzele-ti erau ca moarte.
Pe jumătăți de timp carnea ne tremura simțindu- mă posedată de demonii negrii din ea.
Pe ochii tăi aveai cenușă pierduți pe valurile arse,
curgând de pe a lor retină cositor ars și patimă.

A fost ultima firmitură din viața dilie, păgână lăsându- te hoinar să pleci , sufletul să-l evadez.
Am obosit de iluzii cu zâmbetele negre pe fețe, de crudele lacrimi și grele, ce învinețeau retinele.
Renunț să mă predau la orgasme întunecate ce pentru tine erau plăceri nevinovate,
la toxica iubire cu încercări deșarte ce mă încolăcea mai strâns decât un șarpe.

S-a stins fantezia ce-mi era somnifer,
Luptându- mă acum să supraviețuiesc,
Mi-ascult chemările de eliberare,
Ce strig să mă renasc , pe-un colț de Univers!

——————————

Luminița BORCAEAS