Mi-aş face-o corabie din picături de ploaie,
Să nu mă înece valul, nici vântul să mă-ndoaie.
Pe continentul crud de primăveri zvântate,
Să-mi fii catarg şi soare, din amintiri uitate.

Se sparge ceru-n lacrimi, strigând a veşnicie,
Suntem mai uzi ca ploaia, ca iarba în câmpie,
Doi pelerini ciudaţi din boabele de rouă,
Reinventaţi şi verzi ca o romanţă a ploii.

Şi plouă ca un plânset, în suflet mă răzbate,
Cu gânduri ancorate în lumile visate.
Aud cum cade aprig din ceruri infinitul,
Cum picură uşor, transcendental – Cuvântul.

Voi fi un mugure, voi înflori cu lumină în ochii tăi
Te voi scoate din amorţire, voi fi o floare de tei
Îţi vei aminti de mine, te vei ruga lui Dumnezeu
Să te prefacă în vulture, să fim mai aproape de zei

Voi fi luna pe cer, visul tău printre cohorte de nori
Voi bate cu raze la fereastra ta, te voi săruta în zori
Mă vei căuta printre îngeri, voi dispărea o nălucă
Voi fi umbra ta, un poem de maci răsărit în luncă.

Voi fi sintagma Ra dintr-un cuvânt vechi, ancestral,
Vei fi Dao ce vine din cer dintr-un rondel milenar.

Azi casa e pustie dar tu mereu ne ești,
De parcă din izvoade o floare ne zâmbești.
Cum tu măicuță dragă mereu din cer ne chemi
Cu mămăliga caldă și floarea dintre ierbi.

Duminică e veșnic în casa părintească,
Și tu măicuță dragă, făptură nelumească.
Mereu vei fi de strajă copilăriei mele,
Și vei veni din ceruri să mă păzești de rele.

Tu maica mea stelară, ușoară ca o pană,
Te rog să-mi iei durerea din sângerânda rană.
Aș vrea să fi din nou copila, prințesa alintată,
Din basmul fără moarte cu a fost odată.

–––––––––––-

Tamara Tomiris GORINCIOI

Martie 2019