Fac ce fac să fug de el,
Încerc să m-ascund prin lume,
Dar atâta-i de mișel,
Că se ține scai de mine.

De-as putea măcar a-l prinde,
Într-o ladă l-aș băga,
Dar e hot și se ascunde,
Rău îmi frânge inima.

Că nu-i zi, nici noapte nu-i,
Să nu mă mistuie-n gând,
Rău mă arde focul lui,
Și-s mai tristă ca oricând.

Cum să fac lume să scap,
De acest dor greu, flămând,
Ce mă face ca să zac,
Ca un om, ce-i muribund?

Știe careva vreun leac,
Sau să-mi spună vreo povăța,
Dorului să-i vin de hac,
Că-mi umbrește a mea viață ?

Nimeni nu are ce-i face,
Viața dorulu-i pribeaga,
Voi scăpa când m-oi intoarce,
La căsuța mea cea dragă.

Nici atuncea nu se știe,
Îl voi simți în priviri,
Lipsa lui nu o să fie,
Voi găsi -o-n amintiri.

Mă pierd pe-ale dorului cărări întortocheate,
Încerc să mă agăț de un fascicol firav de lumină,
Un ecou nedeslușit îl aud zicându- mi,, vino mai aproape „,
Apoi dispare, și-i tăcere infernal de meschina.

Cu genunchii zdreliți și mâinile sângerânde,
Îmi fac loc prin pustiul plin numai de mărăcini,
În tâmple – mi pulsează venele tremurânde,
Iar ochii cu o usturime îngrozitoare, scânteiază lumini.

Un urlet din gât strident răsună în a nopții tăcere,
Reușesc să m-agăț de un colt zgremturos de stâncă,
Mă străpung și mă săgeată toate îngrozitor de durere,
Te strig, nu te zăresc și mă pierd în bezna adâncă.

Alunec și mă văd căzând în abis într-un târziu,
Simt o atingere, cineva încearcă să-mi întindă o mână,
Mă trezesc speriată, totul în jurul meu e brutal de pustiu,
Tremur, un of ca un spin mă înțeapă feroce în inimă.

Încerc să-mi revin din acest urât, straniu coșmar,
O sudoare rece corpu-mi inundă și tremur de frig,
Lipsa ta mă chinuiește nespus deși totul e în zadar,
Am ajuns să te caut și în visele care mă înfrâng,
Doar teama mă însoțește, voi putea oare să o înving?

Toate comorile din lume,
Ți le-aș da doamne să le ai,
Din inima te rog, fă o minune,
Să-i strang în brațe chipul ei bălai.

Sunt răvășita de tristețe,
As vrea să mă -nteleaga cineva,
Mă -nchid în sine într-o lume,
Ce-mi aparține ca fiind a mea.

Vă bucurați, voi sunteți împreună,
Iar eu în lumea mea, ce mă -ntristeaza,
Petreceți timpul doar cu voie bună,
Iar ochii mei într-una lăcrimează.

Ce crudă unora le este soarta,
Din ceruri este scrisă ca o lege,
Trăiești în suflet numai cu speranța,
Și totuși cine poate-a te-ntelege.